Connect with us

Alte Sporturi

Nicolae Stanciu, mesaj la 11 ore după eșecul din Austria: ”Suntem dezamăgiți, dar nu resemnați”

  • Liga Națiunilor: Germania – Franța, duminică, 16:00, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Portugalia – Spania, duminică, 22:00, DGS 1

Michael Gregoritsch (42) și Marcel Sabitzer (60) au marcat golurile victoriei Austriei în confruntarea cu România. Pentru ”Tricolori” a punctat Florin Tănase (90+5).

Nicolae Stanciu: ”Vom lupta până la final pentru visul nostru”

La 11 ore din momentul ultimului fluier final de la Viena, Nicolae Stanciu (32 de ani), căpitanul naționalei României, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare în care promite fanilor că ”Tricolorii” vor lupta în continuare pentru a ajunge la Campionatul Mondial.

”Dragi suporteri,
La fel ca și voi, suntem dezamăgiți, dar nu resemnați. În calitate de căpitan, sunt primul care își asumă responsabilitatea unui rezultat mai puțin reușit. Dar, în același timp, sunt și primul care spune că vom lupta până la final pentru visul nostru, al tuturor, de a readuce România la un Campionat Mondial.

Suntem aceeași generație care dă totul pentru România și avem nevoie de sprijinul vostru pentru a ne îndeplini împreună obiectivul. Pe orice cale. Vă mulțumim pentru susținere. Împreună pentru România!”, a scris Stanciu pe Instagram.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

VIDEO Rezumatul meciului Austria – România 2-1

Clasamentul Grupei H din preliminariile Cupei Mondiale 2026

clasament-romania
Clasamentul Grupei H din preliminariile Cupei Mondiale 2026 / Foto: flashscore.ro

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Austria și Cipru

Portari
Florin NIȚĂ, Horațiu MOLDOVAN, Ștefan TÂRNOVANU;

Fundași
Andrei RAȚIU, Valentin CREȚU, Andrei BURCĂ, Mihai POPESCU, Virgil ⁠GHIȚĂ, Ionuț NEDELCEARU, Vladimir SCRECIU, Nicușor BANCU, Raul OPRUȚ;

Mijlocași
Marius MARIN, Vlad CHIRICHEȘ, Adrian ȘUT, Răzvan MARIN, Nicolae STANCIU, Florin TĂNASE,⁠ Dennis MAN, Deian ⁠SORESCU, David MICULESCU, Valentin MIHĂILĂ, Alexandru MITRIȚĂ;

Atacanți
Denis DRĂGUȘ, Denis ALIBEC, Daniel BÎRLIGEA.

Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:

21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1

24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5

7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1

10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Etichete: austria romania , echipa nationala a romaniei , nicolae stanciu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi