Connect with us

Alte Sporturi

Nebunie totală în SUA! După cinci ore, s-a stabilit primul sfert de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor

  • Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1

  • MotoGP: Marele Premiu al Olandei – Cursa, duminică, 14:45, DGS 1

James a deschis scorul pentru londonezi în minutul 64, iar peste 22 de minute meciul a fost oprit din cauza vremii nefavorabile (n.r. posibilitatea de furtună cu fulgere). N-a fost prima oară când s-a întâmplat asta la turneul din Statele Unite ale Americii, însă acum pauza a durat aproximativ două ore, așa că cele două echipe au revenit de la vestiare foarte frustrate. 

Palmeiras – Chelsea, primul sfert de finală de la Cupa Mondială a Cluburilor 

După reluarea jocului, portughezii au primit un penalty controversat, pe care Di Maria l-a transformat în minutul 90+5, iar astfel meciul a fost trimis în prelungiri.

La doar două minute de la startul lor, Benfica a rămas în zece oameni, după ce Prestianni și-a faultat un adversar, în încercarea de a câștiga mingea. Cele două echipe au fost la un pas de bătaie, dar până la urmă jocul a continuat. 

A urmat apoi dezastrul pentru vicecampioana Portugaliei. Nkunku a făcut 2-1 în minutul 108, Neto a marcat și el șase minute mai târziu, iar peste alte trei minute scorul final a fost stabilit de Dewsbury-Hall. 

Astfel, meciul care a început la 23:00 (ora României) s-a încheiat undeva la ora 04:00, așa că a durat aproximativ cinci ore pentru ca primul sfert de finală să fie stabilit. 

Chelsea o va întâlni pe Palmeiras, care a trecut în aceeași zi, tot în prelungiri, de rivala din campionatul Braziliei, Botafogo, scor 1-0. 

Meciul de la Charlotte a avut de toate: 5 goluri, o eliminare, un penalty, prelungiri și meleuri între jucători!

Galerie Foto

Tabloul actual de la Cupa Mondială a Cluburilor 

tablou
Tabloul de la Cupa Mondială a Cluburilor / Foto: fifa.com

Etichete: chelsea , benfica , palmeiras , botafogo , cupa mondiala a cluburilor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi