Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Echipa naţională de fotbal a Iranului va efectua un stagiu de pregătire în Turcia înainte de a pleca în Statele Unite pentru Cupa Mondială 2026, care începe luna viitoare, a indicat vineri presa locală, citată de AFP.
“Următoarea fază de pregătire pentru echipa naţională va avea loc în Antalya, Turcia”, a precizat site-ul Football360, adăugând că echipa va călători apoi în Arizona (sud-vestul Statelor Unite) pentru a-şi continua pregătirile.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
Iran, cantonament în Turcia, înaintea plecării spre Statele Unite
La Antalya, “Team Melli” speră să joace două meciuri amicale, deşi până acum a fost confirmat un singur meci, împotriva Gambiei, pe 29 mai, a declarat Sam Mehdizadeh, un iraniano-canadian care conduce o companie ce organizează meciuri amicale implicând echipa naţională a Iranului.
Aceasta a efectuat deja un cantonament în staţiunea de pe litoralul turcesc în martie.
Data exactă a plecării iranienilor spre Turcia nu este cunoscută. De asemenea, se aşteaptă ca jucătorii să îţi folosească timpul petrecut în ţară pentru a completa cererile de viză necesare pentru Statele Unite, în plin război între Teheran şi Washington.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login