-
UCL: PSG – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Media: Campionii Digi Sport: Premiul Helmut Duckadam, miercuri, 18:45, DGS 1
Astfel, trupa lui Hansi Flick a ratat prezența în marea finală și șansa unei triple istorice, pentru care ar mai fi trebuit să câștige și titlul în Spania, unde e cotată cu prima șansă. După fluierul final, catalanii s-au arătat nemulțumiți de arbitraj.
Ronald Araujo, Eric Garcia și Hansi Flick au dat vina pe arbitraj, după Inter – Barcelona
Meciul a fost unul cu mai multe faze grele, la limită, dar Szymon Marciniak a părut în control și nu a pierdut meciul din mână. În opinia celor de la Barcelona, însă, polonezul i-a dezavantajat clar.
„Cred că Gerard a fost faultat la golul de 3-3. Arbitrul a influențat rezultatul final, dar nu trebuie să ne găsim scuze. Avem o mentalitate foarte bună, iar echipa asta va reveni sezonul viitor”, a declarat Ronald Araujo, potrivit Foot Mercato.
„Pentru mine, ca fundaș, n-a fost penalty (n.r. la golul de 2-0 al lui Inter)„, a spus și Eric Garcia, citat de aceeași sursă.
„Unele decizii au fost nedrepte și trebuie să spunem și asta. Nu-mi place să vorbesc despre arbitru. I-am spus ce cred, dar n-o să reproduc aici”, a declarat antrenorul Hansi Flick.
Cele mai tari glume apărute pe internet, după ce Barcelona a ratat finala Champions League
Galerie Foto
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: inter , barcelona , arbitraj , eric garcia , hansi flick , ronald araujo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăJoan Laporta l-a numit, după două înfrângeri la rând: antrenorul perfect pentru Barcelona!
Joan Laporta, președintele Barcelonei, a fost prezent la ceremonia Balonului de Aur 2026 alături...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăProgresul-Petrolul, 17:00 / UTA-Botoșani, 19:00 / Corvinul-Rapid, 21:30, DGS 1. Începe etapa a doua din Cupa României!
Cupa României revine de marți, 27 octombrie, cu etapa a doua din faza grupelor,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăSassuolo – Lazio, 19:30 și AS Roma – Cagliari, 21:45, pe Digi Sport 3. Echipele din capitala Italiei sunt neînvinse
Astăzi, în direct pe canalele Digi Sport, începe etapa cu numărul 9 din Serie...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăFleetwood – Arsenal, 22:00, Live Video, Digi Sport 2, în optimile de finală ale Cupei Ligii Angliei
Cupa Ligii Angliei revine pe canalele Digi Sport de marți, 27 octombrie, cu meciurile...
De admin

You must be logged in to post a comment Login