-
SuperLiga: Unirea Slobozia – ”U” Cluj, sâmbătă, 18:45, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Hermannstadt, sâmbătă, ora 21:30, DGS 1
Tânărul atacant a fost titularizat în premieră de ardeleni, după transferul efectuat în această vară, de la Slatina. Fiul Lorenei Balaci și al lui Eugen Trică a profitat de ocazie și a contribuit decisiv la unicul gol al meciului.
Atanas Trică, discurs de nota 10 după prima titularizare din SuperLigă în ultimii doi ani
Pentru Trică a fost prima dată când prinde primul 11 în SuperLigă, după mai bine de doi ani. Ultima dată o făcea în tricoul Universității Craiova, într-un meci cu Dinamo, scor 2-0 pentru olteni.
Nepotul legendarului Ilie Balaci a mers apoi la declarații, după assistul reușit în prestația care a însumat 60 de minute. Trică s-a descurcat excelent și în fața microfonului și a avut un discurs foarte matur, în care a ținut să le mulțumească celor care l-au ajutat până acum.
„Trei puncte mari, aveam nevoie de ele după înfrângerea cu Dinamo, pentru că avem nevoie de moral. Băieții care rămân aici în pauza internațională vor avea un moral bun, vă fi o atmosferă foarte bună.
(n.r. despre ocazia apărată de Denis Rusu) Da, Denis e un superportar, are foarte multă experiență, am jucat cu el la Universitatea Craiova 2. Ce pot să spun? M-a închis.
Acum nu mai contează, a dat Dan Nistor gol, mă bucur că l-am ajutat. Ne dorim să fim mai sus ca anul trecut, pentru asta muncim la antrenament.
Nu-mi place să-mi trasez obiective. Pentru un atacant e important să contribui decisiv, dar consider că în momentul de față e mai importantă echipa, pentru că am trecut printr-o perioadă mai grea.
Îi mulțumesc lui Mister că mi-a oferit șansa să joc la Liga 1. Au fost unele sezoane la Liga 2 și mă bucur că am putut juca din nou în primul eșalon.
Mi-a fost greu, normal. Am fost ajutat și de echipa națională, am înscris goluri. Și acum, dacă tot sunt aici, în fața dumneavoastră, vreau să-i mulțumesc și domnului Claudiu Niculescu, pentru că m-a băgat la Slatina când pot spune că murisem. Nu treceam printr-un moment bun, dar m-a băgat în teren și l-am ajutat”, a declarat Trică Junior.
VIDEO Rezumat Unirea Slobozia – U Cluj 0-1
Etichete: atanas trică , unirea slobozia – u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăDavid Miculescu n-a mai rezistat, după Gloria Bistrița – FCSB 1-0
FCSB a fost învinsă surprinzător în deplasare, scor 0-1, de Gloria Bistrița (echipa de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăAnamaria Prodan s-a retras! Surpriză uriașă, după decizia definitivă a instanței în procesul cu ”Reghe”: ”Sunt banii lui”
Instanța a stabilit printr-o decizie definitivă că procesul în care Anamaria Prodan (53 de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăAntrenorul de la Gloria Bistrița a repetat de 4 ori același cuvânt, după 1-0 cu FCSB în Cupa României
Sebastian Moga, noul antrenor al celor de la Gloria Bistrița, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăȘedință la Barcelona, după eșecurile cu PSG și Real Madrid! Decizia luată în cazul lui Hansi Flick
Deși Barcelona a început sezonul perfect, cu 11 victorii consecutive în La Liga și...
De admin

You must be logged in to post a comment Login