Connect with us

Alte Sporturi

N-a mai ajuns la FCSB, iar acum promite revanșa: ”O să-i surprindem destul de mult”

  • admin
N a mai ajuns la FCSB, iar acum promite revanșa: ”O să i surprindem destul de mult”

  • Supercupa Spaniei: Barcelona – Bilbao, miercuri, 21:00, DGS 1

  • Serie A: Parma – Inter, miercuri, 21:45, DGS 2

Campioana României va disputa și un meci de pregătire în acest stagiu, contra lui Beșiktaș, vineri, 9 ianuarie 2026, de la ora 16:00, în România.

Apoi, pe 16 ianuarie, FCSB va avea primul meci oficial din 2026, împotriva celor de la FC Argeș, de la ora 20:00, la Mioveni, în direct la Digi Sport 1, în primul meci al etapei 22 din SuperLiga.

Mario Tudose nu se teme de duelul cu FCSB: ”Sunt sigur că putem scoate un rezultat bun. O să-i surprindem destul de mult”

Până la primul meci oficial din România mai sunt 10 zile, iar Mario Tudose (20 de ani) fundașul celor FC Argeș a prefațat deja duelul cu campioana. Tudose a fost ofertat de Gigi Becali, în perioada de mercato a verii, dar până la urmă tranzacția nu s-a materializat.

De jucător s-a interesat și Dinamo, variantă care-i surâde și lui Tudose. Fotbalistul se pare că și-ar fi dat ok-ul pentru mutare, dar, cel puțin momentan, nu este nimic limpede legat de un eventual transfer.

Aflat cu piteștenii în Antalya, Tudose a vorbit deschis despre duelul cu campioana en-titre.

”Tragem din greu aici, pentru că trebuie să revenim la cel mai înalt nivel pentru meciul cu Steaua (n.r. FCSB). Cred că e cel mai tare adversar din campionat, pare că și-au revenit, însă noi trebuie să ne pregătim bine și sunt sigur că putem scoate un rezultat bun.

E greu să fii la cel mai înalt nivel, după o perioadă de pregătire în care te încarci, dar eu cred că o să-i surprindem destul de mult.

Ei, oricum, erau o echipă bună, au jucători valoroși, dar noi, dacă vom face ce ne spune Mister și vom pune în practică ce facem la antrenament, vom fi bine ”, a spus Tudose.

Tudose: ”Joc mereu la fel, nu are nicio legătură interesul FCSB-ului din vară”

Tudose a mai spus că nu este afectat de faptul că nu a ajuns la FCSB și că randamentul său este același în continuare.

Ba, chiar și-a propus să demonstreze că merită să joace meci de meci în 2026 și să fie convocat cel puțin la naționala de tineret a României.

”Eu joc mereu la fel, indiferent dacă este prima sau ultima clasată, nu are nicio legătură interesul FCSB-ului din vară.

Oricum, de atunci nu au mai fost discuții, doar zvonuri.

Îmi doresc în 2026 să joc meci de meci pentru echipa mea, să reușim să accedem în primele șase și să avem un parcurs cât mai lung în Cupa României.

Legat de echipa națională, știu unde bateți, însă gândul meu e la naționala de tineret, în principiu.

Trebuie să o iau pas cu pas, să mă pregătesc foarte bine, iar dacă se va ivi vreo șansă, vă dați seama că voi fi onorat”, a mai spus Tudose.

Legat de interesul lui Dinamo sau al altor echipe, Tudose a replicat sec: ”Nu cred că are rost să vorbim acum”.

VIDEO cu Mario Tudose, în Antalya, înainte de FC Argeș – FCSB

Etichete: mario tudose , mario tudose fcsb , mario tudose c arges


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi