Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Alexandru Cicâldău a avut un discurs extrem de echilibrat după ce Universitatea Craiova a învins-o fără drept de apel pe ML Vitebsk în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, scor 4-1. Fotbalistul care a împlinit miercuri, 8 iulie, vârsta de 29 de ani a transmis că el și colegii săi rămân montați și pentru retur.
Universitatea Craiova a debutat cu dreptul în noul sezon competițional și a învins-o pe formația bielorusă de la Vitebsk în prima manșă din turul 1 preliminar Champions League. Oltenii s-au impus grație golurilor marcate de Ștefan Baiaram, Assad Al Hamlawi (x2) și Steven Nsimba, în timp ce de la formația din Est a înscris Valeriy Gromyko.
Cicâldău, extrem de rezervat după victoria Univ. Craiova
După meci, unul dintre jucătorii lui Filipe Coelho care au acordat reacții a fost Alexandru Cicâldău, cel care a împlinit 29 de ani chiar în ziua meciului. Mijlocașul campioanei din România a spus că în ciuda scorului de pe tabelă, partida n-a fost una ușoară.
Mai mult decât atât, jucătorul oltenilor a transmis că încă nu s-a jucat calificarea, chiar dacă echipa sa are un avataj de trei goluri, iar jocul celor de la Vitebsk nu a convins în prima manșă.
“O victorie foarte importantă, este prima dată în carieră când joc de ziua mea. Este o zi de naștere frumoasă, alături de cea de-a doua familie a mea. Au trecut petrecerile, gata. Nu mai avem timp, acum trebuie să ne refacem. E o perioadă foarte scurtă, refacerea e foarte importantă
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA făcut-o ”praf” pe Barcelona, după eșecul cu PSG: ”E la ani-lumină distanță de a câștiga Champions League”
Barcelona a fost învinsă de către PSG, scor 2-4, în etapa a treia a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăImaginile care nu s-au văzut la TV! Ce a făcut Mbappe cu trofeul primit după Real Madrid – Leipzig: ”Gest rar”
Kylian Mbappe a făcut un gest superb după meciul dintre Real Madrid și RB...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăThierry Henry i-a spus în direct la TV: ”Ai putea lua Balonul de Aur!” Susține, însă, pe altcineva
Balonul de Aur se va decerna luni, 26 octombrie, la Londra, iar toată lumea...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJuventus – Rennes, 19:45, DGS 2 / Bournemouth – AC Milan, 22:00, DGS 2. Programul etapei 3 din Europa League
Joi, 22 octombrie, Europa League revine cu meciuri spectaculoase ÎN DIRECT pe canalele Digi...
De admin

You must be logged in to post a comment Login