-
SuperLiga: Petrolul – Sepsi, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Rapid, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Barcelona, Atletico Madrid, Villarreal, AS Roma, Atalanta, Bayer Leverkusen, Arsenal și Tottenham sunt interesate de Andrei Rațiu. Totuși, internaționalul român a impresionat și alți giganți din Europa, inclusiv pe Real Madrid!
Andrei Rațiu l-a impresionat pe Florentino Perez într-un meci dintre Real Madrid și Rayo Vallecano din noiembrie 2023
Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, a fost cel care s-a arătat impresionat de Andrei Rațiu. Oficialul ”Galacticilor” l-a remarcat pe fundașul român în meciul dintre Real Madrid și Rayo Vallecano, scor 0-0, din noiembrie 2023.
Atunci, Rațiu o prestație foarte bună, chiar dacă a trebuit să aibă grijă de unul dintre cei mai periculoși jucători de atac din lume, Vinicius. Cei doi au fost protagoniștii unui sprint, iar aceștia au atins cea mai mare viteză din campionatul spaniol.
După un corner al lui Rayo Vallecano, ”Galacticii” au recuperat mingea și au plecat pe contraatac, unde Vinicius a fost lansat de către Dani Carvajal. Rămas ultimul om în apărarea echipei sale, Rațiu a reușit să se țină după atacantul brazilian și să câștige prim planul.
De menționat este însă, faptul că Rațiu a avut un oarecare avantaj de distanță în sprint. Astfel, românul a atins o viteză de 35,6 km pe oră, în timp ce Vinicius a înregistrat 36 km pe oră.
Acest lucru l-a făcut pe Florentino Perez să îi întrebe pe cei din jurul lui: ”Ce ziceți de acest băiat?”, potrivit as.com.
VIDEO Rezumat Real Madrid – Rayo Vallecano, scor 0-0
Rayo Vallecano a anunțat: Andrei Rațiu pleacă de la echipă doar pentru 25.000.000 de euro
David Cobeno, directorul sportiv al celor de la Rayo Vallecano, a fost întrebat dacă Andrei Rațiu ar putea ajunge la Barcelona, iar acesta a transmis că fundașul dreapta român va pleca de la echipă doar dacă îi va fi achitată clauza de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro.
”Rațiu la Barcelona? Există zvonuri, dar nu știu nimic. Poziția noastră este clară pe acest subiect: cine îl vrea pe Rațiu trebuie să plătească clauza de reziliere.
Noi suntem cei care au mizat pe el și i-au oferit șansa de a juca în prima ligă. Oricine îl vrea trebuie să îi achite clauza. Noi ne dorim ca el să rămână, nu vrem să plece”, a spus David Cobeno, la Telemadrid.
Etichete: real madrid , rayo vallecano , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmă„Am două oferte”. Mircea Rednic, gata să revină în fotbal după o pauză de 14 luni
În vârstă de 64 de ani, Mircea Rednic este liber de contract în momentul de față....
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăVestea primită de FCSB: Denis Drăguș!
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăDe nedezlipit: Harry Kane a apărut cu Balonul de Aur a doua zi după gală: ”A fost atât de multă așteptare”
Harry Kane (33 de ani) a acordat un scurt interviu marți dimineață, 27 octombrie,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăRedactorul-şef al France Football a „rupt” tăcerea: cum a pierdut Lamine Yamal Balonul de Aur 2026
Harry Kane este câştigătorul Balonului de Aur 2026, după ce l-a devansat pe Kylian...
De admin

You must be logged in to post a comment Login