
Mihai Leu a fost condus pe ultimul drum, vineri, la Hunedoara, după o ceremonie tulburătoare la Casa de Cultură, în cadrul căreia un preot a citit un ultim mesaj al campionului către cei dragi.
Înainte de slujba la care au fost prezenţi numeroşi oameni – rude, prieteni, oameni de sport, oficialităţi, a fost intonat imnul naţional.
Momente copleşitoare la Casa de Cultură din Hunedoara: a fost citit un mesaj de rămas bun al lui Mihai Leu
Emoţiile au ajuns la apogeu în momentul în care în Casa de Cultură s-a citit un mesaj de rămas bun al lui Mihai Leu către rudele, prietenii şi colaboratorii săi, cu mulţumiri. “Să nu vă întristaţi. Viaţa este atât de frumoasă!”, “Să nu plângeţi”, “Vă mulţumesc tuturor. Aţi fost minunaţi!”, sunt frânturi din mesajul campionului, care le-a mulţumit şi tuturor jurnaliştilor, dar şi “domnului profesor doctor Irinel Popescu şi întregului colectiv medical de la Institutul Clinic Fundeni”. Leu a transmis fiecărui apropiat în parte iubirea şi mulţumirile sale.
După ceremonia care a durat aproximativ două ore, pentru Mihai Leu a urmat ultimul drum, către cimitirul Bisericii Schimbarea la Faţă.
Vineri este zi de doliu la Hunedoara, omagiu adus lui Mihai Leu. Drapelul României a fost arborat în bernă la sediile instituţiilor şi autorităţilor publice locale din oraş, iar instituţiile sportive şi culturale şi-au adaptat programul în mod corespunzător.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 6 minute în urmăAS Roma – Inter 1-0. Manu Kone a deschis scorul pe Olimpico. Apărarea lui Cristi Chivu, fără reacţie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Meciul AS Roma –...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 9 minute în urmăCFR Cluj – FC Botoșani 3-1. Sergiu Buș reface avansul de două goluri
Min. 7: Cartonaș roșu FC Botoșani! După consultarea VAR, arbitrul îi acordă cartonașul roșu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUniversitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Derby incendiar în Bănie!
Universitatea Craiova – FCSB, de la 20:30, LIVE SCORE, pe iAMsport.ro Universitatea Craiova și...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăYann Kitala, fostul coleg al lui Kylian Mbappe, a semnat cu o echipă din SuperLiga
În vârstă de 28 de ani, Kitala a efectuat vizita medicală și a semnat...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login