
Selecționerul naționalei a fost un nume adus într-o discuție de Artem Kravets, fostul jucător trecut printre altele și pe la Dinamo Kiev. Cei doi au colaborat în 2020 timp de o singură lună, după care fotbalistul a plecat la Konyaspor.
După despărțirea de formația din capitala Ucrainei, în presă au apărut la acea vreme zvonuri potrivit cărora “Il Luce” l-a vrut afară pe jucător.
Ce conflict a avut Artem Kravets cu Mircea Lucescu
În ciuda despărțirii sale care a fost considerată una cu “cântec”, Kravets nu a vorbit despre acest lucru în cadrul unui interviu, ci a abordat alt subiect. Fostul fotbalist a vorbit despre perioada petrecută la Dinamo Kiev în 2023, atunci când nu mai era pe teren, ci consilierul patronului, Igor Surkis.
Mircea Lucescu încă era antrenor la trupa din Ucraina, iar Kravets și-a adus aminte de neînțelegerile pe care le-a avut cu tehnicianul român, dar și cât de bine s-a înțeles cu actualul antrenor al formației alb-albastre, Oleksandr Shovkovski.
“Cu Lucescu nu am comunicat deloc, pentru că eram concentrat pe școala de fotbal. Se pare că lui nu-i păsa de școală, așa că ne-am ocupat noi înșine de asta.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin

You must be logged in to post a comment Login