-
Europa League: Athletic Bilbao – Manchester United, joi, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Tottenham – Bodo/Glimt, joi, 22:00, DGS 2
În timp ce Mihăilă este în continuare accidentat și ar urma să revină curând pe gazon, situația lui Man nu este cea mai fericită. Internaționalul român a avut un start excelent de sezon în Serie A, însă evoluțiile sale au scăzut în intensitate în partea a doua a stagiunii.
Mircea Lucescu s-a întâlnit cu Cristi Chivu la Parma. Selecționerul a discutat și cu Dennis Man și Valentin Mihăilă
De la instalarea lui Cristi Chivu (44 de ani) pe banca Parmei, Man a prins tot mai puține minute, iar internaționalul român a jucat în nota echipei și nu a ieșit cu nimic în evidență, atunci când a fost aruncat în luptă de noul tehnician al ”Cruciaților”.
Cu gândul la ”dubla” cu Austria și Cipru din preliminariile pentru Cupa Mondială, Mircea Lucescu a mers în Italia pentru a discuta atât cu Cristi Chivu, cât și cu cei doi jucători români.
Cei de la Parma au surprins momentul în care Lucescu discuta cu Man și Mihăilă înaintea antrenamentului de azi, 1 mai, și l-au făcut public pe rețelele sociale alături de următorul mesaj:
”Selecționerul echipei naționale a României a fost în această dimineață la Centrul de antrenament Mutti din Collecchio pentru o vizită de curtoazie.
Înainte de începerea antrenamentului, s-a întâlnit cu antrenorul Cristian Chivu și cu fotbaliștii Valentin Mihăilă și Dennis Man, cu care a avut o scurtă întâlnire”.
- În 33 de meciuri jucate pentru Parma în acest sezon, Dennis Man a marcat 4 goluri și a oferit 5 pase de gol, în toate competițiile.
La jumătatea lunii aprilie, Valentin Mihăilă a transmis că în aproximativ o lună și jumătate va reveni pe teren, ceea ce înseamnă la începutul lunii iunie, când sunt programate următoarele meciuri ale echipei naționale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Programul Grupei H:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Clasamentul Grupei H

Etichete: mircea lucescu , cristi chivu , parma , dennis man , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSuspendat doi ani, după ce a jucat 80 de minute în Corvinul – Rapid
Roger Junio (30 de ani) a fost suspendat doi ani, a doua zi după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVenezia – Inter 0-0, ACUM pe DGS 3 / AC Milan – Bologna 1-1, ACUM / Genoa – Juventus, 21:45, DGS 3. Programul complet
Etapa cu numărul 9 din Serie A va continua miercuri, 28 octombrie, cu nu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe lovitură pentru Cristi Chivu! Inter, gata să transfere de la Real Madrid
După cinci ai petrecuți la Inter Milano, Denzel Dumfires (30 de ani) a decis...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLăcătuș și Stelea, despre scandalul de rasism de la FCSB – Rapid. ”Îi deranjează maniera”
Derby-ul FCSB – Rapid 4-1, la care au fost prezenți 38.353 de spectatori pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login