
Continuă scandalul pe tema meciului Universitatea Craiova – FCSB, din Cupa României, când scorul de 2-2 a fost decis în urma unei faze controversate.
Gigi Becali a acuzat arbitrajul la meciul cu Universitatea Craiova, considerând că a fost henţ la faza care a dus la golul de 2-1 marcat de olteni. În minutul 54, Ştefan i-a adus în avantaj pe cei de la Universitatea Craiova, dar Becali acuză că a fost un henţ înainte de gol, la Luca Băsceanu. Acesta consideră că Băsceanu a atins mingea cu mâna, cu câteva secunde înainte de golul lui Ştefan. Primul arbitru care l-a contrazis pe Becali a fost Adrian Porumboiu. Fostul arbitru spune că regulamentul este clar: jucătorul a atins mingea cu zona dintre umăr şi antebraţ, iar acest lucru înseamnă că nu este henţ! Apoi şi Cristi Balaj a confirmat decizia luată de brigada de arbitraj la meciul Universitatea Craiova – FCSB.
Meme Stoica a continuat să astăzi atacul la adresa arbitrajului, considerând că henţul a fost “cât soarele din Andaluzia”, iar cei care nu spun asta au “o problemă cu Gigi”.
„Înainte de a vorbi de prestații, trebuie să vorbesc de ce s-a întâmplat cu domnul Feșnic. Și arbitrajul ăsta se înscrie pe linia ultimelor arbitraje, pe care le-am avut încă de la meciul cu Csikszereda. Deci noi fiecare meci îl jucam cu spatele la zid. La Meciul cu Csikszereda, la debutul lui Matei Popa pe zăpadă, Cristian Moldoveanu din Sfântului Gheorghe inventa lovituri libere. Toată lumea a fost de acord, pe final inventa lovituri libere.
După aia, a urmat meciul cu Botoșani, unde la fel toată lumea a fost de acord că Iulian Călin ne-a refuzat o lovitură de pedeapsă. Avem probleme, ne-a descompletat echipamentul. S-a destrămat tricoul lui Olaru, de aia nici n-a jucat aseară, pentru că n-avea tricou.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăAndrei Nicolescu pune presiune pe jucătorii lui Dinamo, înainte de semifinala cu Universitatea Craiova: ”Meciul sezonului”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăRăsturnare majoră de situație la Inter! Gazzetta dello Sport: Decisivă a fost intervenția lui Chivu
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăDupă ce a ”făcut o gafă de proporții și a confirmat relația”, Cristi Chivu a ”comis-o” iar în direct: ”Johnny! Cum? Ce?”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăDevis Epassy a spus-o direct! E gata să câștige ”Trofeul Duckadam”: ”Vreau totul!”
Cupa României: Dinamo – Universitatea Craiova, joi, 20:30, DGS 1 Liga 2: FC Bihor...
De admin

You must be logged in to post a comment Login