
Mihai Stoica a făcut toate calculele înainte de Universitatea Craiova – FCSB. Cele două echipe se întorc pe Ion Oblemenco, la câteva zile după remiza din Cupa României, scor 2-2. Dacă joi seară, meciul s-a jucat pentru calificarea în sferturile de finală, pe care doar oltenii au obţinut-o, acum formaţia roş-albastră continuă lupta pentru play-off, în timp ce Universitatea Craiova are nevoie de cele trei puncte pentru a fi sigură că va rămâne pe primul loc la finalul etapei.
Oficialul celor de la FCSB este conştient de importanţa acestui meci şi că o victorie le-ar oferi şanse uriaşe roş-albaştrilor de a ajunge în play-off. Mai mult, o clasare în primele şase la finalul sezonului regulat i-ar readuce în discuţie pentru lupta la titlu pe cei de la FCSB, consideră Mihai Stoica.
Mihai Stoica, înainte de Universitatea Craiova – FCSB: “O victorie ne-ar aduce şi în lupta pentru titlu”
De asemenea, preşedintele Consiliului de Administraţie al celor de la FCSB este convins că echipa sa poate câştiga toate meciurile rămase din sezonul regulat de după confruntarea cu Universitatea Craiova:
“Avem probleme, dar ambele echipe au probleme. Pentru noi, presiunea este gigantică. Pentru Universitatea Craiova poate este mai important să ne arunce pe noi din play-off decât să câștige neapărat meciul ăsta. Lupta aia în trei e foarte echilibrată, dar o victorie a noastră ne-ar oferi șanse foarte mari de a accede în play-off și ne-ar aduce și în lupta pentru titlu.
Hai să facem un calcul. Noi suntem la zece puncte de Craiova. Ar fi șapte, adică 3,5. Noi avem meciuri cu Metaloglobus, la Arad și cu U Cluj. Putem câștiga totul până la sfârșit, doar că meciul (n.red. – cu Universitatea Craiova) e foarte complicat”, a declarat Mihai Stoica, la primasport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFranța a primit vestea, după ce Kylian Mbappe a cerut schimbare la meciul cu Maroc
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăSpania – Belgia 2-1. Mikel Merino a lovit pe final și i-a dus pe iberici în semifinalele Cupei Mondiale, unde îi așteaptă Franța
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmă„Nebunie” la Spania – Belgia 2-1: Courtois a ieșit de pe teren în lacrimi, iar apoi a urmat dezastrul!
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăPresa din Spania a evidențiat un singur jucător, după 2-1 cu Belgia și calificarea în semifinale la Mondial
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login