
-
Conference League: Universitatea Craiova – Maribor, joi, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Gloria Buzău, vineri, 22:00, DGS 1
După eșecul în fața Universității Craiova, Dan Petrescu a transmis că era convins dinainte să se afle că Marcel Bîrsan urma să arbitreze meciul. Acesta i-a reproșat, de asemenea, centralului eliminarea lui Kamara.
Mihai Rotaru, replică pentru Dan Petrescu
La mai puțin de 24 de ore de la declarațiile făcute de Dan Petrescu, Mihai Rotaru a reacționat. Acesta a prezentat statistica meciurilor dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova în care a fost la centru Marcel Bîrsan.
”Am văzut acum o statistică… În ultimele 28 de meciuri Universitatea Craiova – CFR Cluj doar trei au fost arbitrate de Bîrsan, dintre care două au fost victorii CFR. Eu cred că asta spune tot și că o ducem în derizoriu.
Adică doar de dragul de a pune presiune și de a face scandal inventezi lucruri. Pentru că asta e clar o invenție! Din moment ce din 28 de meciuri ai trei cu Bîrsan și două sunt victorii CFR închidem șandramaua.
Avem un fotbal normal, dar cred că a exagerat și cred că putea fi eliminat în acel moment. Și ar fi trebuit eliminat, fără discuție. Dar nu cunosc contextul, nu știu ceea ce s-a întâmplat, așa că nu pot să-mi dau cu părerea.
Arbitrajul lui Bîrsan a fost unul bun, dar cred totuși că din cabina VAR s-a făcut o greșeală la golul anulat lui Crețu, nu era o fază pe care să o întoarcă. Protocolul VAR spune că întorci faza când e dincolo de orice dubiu.
Acolo a fost un fault, nu contestăm, dar nu cred că ar fi făcut obiectul protocolului VAR. Nu ar fi trebuit întoarsă faza pentru că sunt tipuri de fault pe care protocolul VAR nu le întoarce”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-2
Etichete: dan petrescu , mihai rotaru , marcel birsan , video cfr cluj universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBlat la Cupa Mondială? Ralf Rangnick a răspuns acuzațiilor, după Algeria – Austria 3-3
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAu dat verdictul, după ce Florin Tănase a ales și a semnat!
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru FCSB! Fotbalistul este OUT pentru primele meciuri din noul sezon
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIstvan Kovacs s-a răzgândit, după faza „scandaloasă” din Iordania – Argentina: „Era să-i rupă capul”
Media: Fotbal Club, duminică, 18:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 20:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login