Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cristiano Bergodi a acordat primele declarații după ce “U” Cluj s-a impus cu 1-0 contra Rapidului în etapa cu numărul 8 din play-off. Antrenorul italian a discutat despre prestația echipei sale, dar și despre ce urmează pentru “șepcile roșii”, finala Cupei României contra Universității Craiova și “finala” de campionat din penultima etapă, tot contra oltenilor.
“U” Cluj a câștigat contra Rapidului pe teren propriu și s-a apropiat la doar un punct de Universitatea Craiova în fruntea clasamentului din Liga 1, profitând de egalul alb-albaștrilor cu CFR Cluj. Astfel, duelul din etapa viitoare dintre primele două clasate va fi crucial în vederea luptei pentru titlu.
Cristiano Bergodi e deja mulțumit de ce a realizat “U” Cluj în acest sezon
După meciul de pe Cluj Arena, Cristiano Bergodi a venit la microfon și a spus că prima repriză a meciului i-a aparținut echipei sale, după care trupa lui Costel Gâlcă a ieșit mai bine de la vestiare. În ceea ce privește lupta cu Univ. Craiova, italianul a recunoscut că va aborda meciul de pe Ion Oblemenco, cel de săptămâna viitoare din campionat, fără presiune. În plus, Bergodi a declarat că indiferent de deznodământ, acest sezon rămâne unul bun pentru elevii săi.
“Victoria asta ne aduce acolo pe locul 2 și securizează cupele europene. Foarte mulțumit de cum s-au descurcat băieții. În prima repriză puteam și închide jocul, am controlat meciul, după a doua repriză ei au venit peste noi, au pasat mai bine, noi am suferit.
Sperăm că putem readuce Cupa, eu am câștigat în 2023 cu Sepsi împotriva lui U Cluj. E un meci foarte greu. Două echipe bune, normal că Univ. Craiova a făcut un campionat mai constant, noi am venit din urmă, pe parcurs.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA plecat de la CFR Cluj și i-a spus ”DA” FCSB-ului, după umilința cu Universitatea Craiova!
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login