Connect with us

Alte Sporturi

”Mă făcea capra lui Becali!” Valeriu Iftime a răbufnit după ce Botoșani a câștigat cu FCSB-ul: ”Croitoru știe fobal!”

  • admin
”Mă făcea capra lui Becali!” Valeriu Iftime a răbufnit după ce Botoșani a câștigat cu FCSB ul: ”Croitoru știe fobal!”

  • SuperLiga: FC Argeș – Dinamo, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • La Liga: Atletico Madrid – Barcelona, sâmbătă, 22:00, DGS 1

  • Ongenda (min. 35 și 69) și Mailat (min. 78) au marcat pentru Botoșani, în timp ce Darius Olaru (min. 4) și Florin Tănase (min. 42 – penalty) au punctat pentru FCSB.
  • Mihai Lixandru (min. 88) a fost eliminat!

A fost mare bucurie la Botoșani, vineri seara, după meciul care a contat pentru etapa 3 din play-out. Moldovenii au sărbătorit succesul pe ritmurile melodiei ”Ce seară minunată”, a lui Ion Suruceanu.

Valeriu Iftime, după ce Botoșani a câștigat cu FCSB-ul. ”Noi, tot timpul, eram abonații bătăilor și toată țara mă făcea capra lui Becali. E greu să bați FCSB-ul de maniera asta”

Iftime a fost entuziasmat de victorie, dar mai mult de maniera prin care echipa lui Marius Croitoru (45 de ani) a subordonat echipa lui Mirel Rădoi (45 de ani).

”Da, e bună melodia. Este pentru momentul ăsta.

Da, într-adevăr, e superspectacol! Să bați FCSB-ul cu trei goluri marcate, să remontezi după două goluri de-ale lor… Ori am fost noi prea buni, sincer, ori FCSB-ul este o echipă subțire. E greu să bați FCSB-ul de maniera asta. Serios!

Noi, tot timpul, eram abonații bătăilor și toată țara mă făcea capra lui Becali și noi stăm și ei ne bat și el face… Și se mai și lăuda (n.r. se referă la Gigi Becali): ’Am bătut pe Botoșani de i-am spart, 4-0!’.

Un meci frumos, o seară frumoasă pentru botoșăneni, un spectacol pe care-l meritam acum în prag de Florii”, a spus Iftime la final.

Iftime: ”Botoșani, cu Marius Croitoru, joacă fotbal. Are și el păcatele lui, dar fotbal știe”

Chestionat dacă, de acum înainte, Botoșani va avea drept obiectiv locul 7, primul din play-out, Iftime s-a ferit să se pronunțe.

”Nu știu, și una și alta, ce să spun? Deocamdată e un meci frumos, am bătut FCSB-ul de maniera asta, cu trei bare, nu?

Trei bare, mai dai și trei goluri, ai posesie, ai 500 de pase reușite, 300 ale lor… adică am văzut o statistică incredibilă.

Botoșani, cu Marius Croitoru, joacă fotbal!

Ăsta-i Croitoru de care unii ziariști ziceau: ’Ah, Croitoru!’. Ăsta e Croitoru, dacă are material și timp, face spectacol la Botoșani! Are și el păcatele lui, dar fotbal știe!, a mai precizat Iftime, conform contului de Facebook al lui Răzvan Sauciuc.

VIDEO cu Valeriu Iftime, după Botoșani – FCSB 3-2

FCSB putea primi penalty la faza din minutul 7, pe când conducea cu 1-0. ”E penalty clar!”

Toate fazele importante din Botoșani – FCSB au fost discutate și analizate în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport. A intervenit telefonic și Gigi Becali (67 de ani), care a anunțat revoluția la FCSB.

Ionel Dănciulescu (49 de ani), antrenorul celor de la CS Dinamo, a remarcat o fază, care ar fi putut da o altă turnură meciului.

Concret, în minutul 7, la scorul de 1-0 pentru FCSB, Juri Cisotti (32 de ani), bine lansat pe stânga cu o pasă din prima a lui Darius Olaru (28 de ani), a preluat, a intrat în careu și a avut parte de un clinci cu Riad Suta (23 de ani), bosniacul din defensiva gazdelor.

Arbitrul George Roman (30 de ani) a lăsat jocul să continue, dar oaspeții au solicitat lovitură de la 11 metri.

Dănciulescu a considerat însă că roș-albaștrii au fost privați de o lovitură de la 11 metri.

”E penalty clar! Și era la 1-0 pentru FCSB!

Am văzut asta de atunci, din timpul meciului. E penalty, e imprudența lui Suta, care, oricum, e un jucător rigid”, a spus Ionel Dănciulescu, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.

Ulterior, Dănciulescu a mai spus că Botoșani a meritat, totuși, victoria, fiind superioară FCSB-ului.

Enriko Papa putea fi eliminat la 2-1 pentru FCSB! Ilie Dumitrescu: ”Nu avea nicio șansă să atingă mingea”

O altă fază care a iscat discuții s-a produs și în repriza a doua. În minutul 60, pe când FCSB conducea cu 2-1, Enriko Papa (33 de ani), de la Botoșani, care avea deja un cartonaș galben, a avut o intrare dură asupra lui Florin Tănase și a riscat eliminarea.

”Da (n.r. era de galben). Alunecă, nu avea nicio șansă să atingă mingea”, a spus Ilie Dumitrescu, de asemenea, prezent în platoul emisiunii Fotbal Club.

VIDEO cu Ilie Dumitrescu și Ionel Dănciulescu despre problemele de arbitraj de la Botoșani – FCSB 3-2

VIDEO cu toate reacțiile după FC Botoșani – FCSB 2-3

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Imediat după înfrângerea cu FC Botoșani, Gigi Becali s-a convins de Mihai Lixandru (24 de ani) și a transmis că s-a terminat cu mijlocașul la ”Roș-Albaștri”.

Lixandru, săracul, gata. Noi nu avem un mijlocaș? Nu avem mijlocul terenului. Săracul Lixandru, numai pase la adversar.

Pantea pierdea mingea, nu avem nici mijlocaș, nu avem cu cine să joci. Eu i-am spus lui MM, plătesc oricât, nu contează, două milioane, nu a luat nimic. A venit Arad, dar nu mai știu de el, nici nu mă interesează”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club.

VIDEO cu Gigi Becali, după Botoșani – FCSB 3-2

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

  • 39 de meciuri a jucat Mihai Lixandru în acest sezon la FCSB
  • Patru goluri și trei pase decisive are Mihai Lixandru în meciurile jucate
  • 1.000.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Lixandru, potrivit Transfermarkt.

VIDEO cu rezumatul partidei FC Botoșani – FCSB 3-2

Etichete: gigi becali , mirel radoi , marius croitoru , valeriu iftime , video botosani fcsb 3-2


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi