-
MEDIA: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
-
MEDIA: Digi Sport Special, miercuri, 21:30, DGS 1
Astfel, țara care are în palmares nu mai puțin de patru titluri mondiale (depășită doar de Brazilia, cu cinci), ratează pentru a treia oară turneul final, ceva ce părea inimaginabil.
Gennaro Gattuso a spus că fotbalul nu a fost corect, după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială
După meciul de la Priștina, selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso (48 de ani), a declarat următoarele:
„Băieții nu meritau să piardă cum au făcut-o astăzi. Am rămas în zece oameni și tot am avut trei ocazii să înscriem, iar ei abia ne-au gâdilat. E dezamăgitor, dar ăsta e fotbalul. Sunt mândru de băieții mei.
Doare, pentru că aveam nevoie de această calificare pentru noi, pentru întreaga Italie. E o lovitură pe care o vom procesa greu.
Nu vreau să vorbesc de ce urmează, dar azi a fost ceva nedrept. Sunt în lumea fotbalului de atâția ani, uneori am câștigat, dar astăzi am luat bătaie. E greu să accept. Băieții m-au surprins chiar și pe mine cu dăruirea lor de astăzi.
E a nenumărata oară când vorbim despre faptul că nu mergem la Cupa Mondială. Îmi cer scuze că nu am reușit să obțin calificarea, dar băieții m-au impresionat astăzi.
Să vorbesc despre viitorul meu nu e important azi. Important era să mergem la Cupa Mondială. Suntem fericiți cu prestația noastră, dar suntem dezamăgiți și ne doare”, a declarat Gattuso, citat de presa din Italia.
Italia a ratat o grupă foarte accesibilă la Cupa Mondială
Dacă ar fi reușit să se califice, Italia ar fi mers în Grupa B, de unde mai fac parte Canada (țară gazdă), Elveția și Qatar.
Astfel, cel puțin pe hârtie „Squadra Azzurra” ar fi fost favorită să câștige grupa, deși de câțiva ani încoace teoria nu mai înseamnă nimic pentru naționala Italiei.
În schimb, Bosnia va fi din nou la un Mondial, după ce în edițiile din 2022 și 2018 nu a reușit să se califice.
Video rezumat meci Bosnia – Italia 1-1 (4-1 la loviturile de departajare)
Etichete: italia , calificare , baraj cupa mondiala , bosnia și herţegovina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCorvinul – Dinamo LIVE TEXT (21:30). Neînvinsă acasă, Corvinul vrea să dea lovitura cu liderul din Liga 1. Echipele probabile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Corvinul Hundedoara are un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTransferul gândit de Gigi Becali a dat două goluri. Mihai Stoica: „Aș vrea să-l văd la alt gen de echipă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Unul dintre transferurile gândite...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLando Norris a semnat! Campionul Mondial a ales echipa pentru care va pilota până în 2031
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Campionul Mondial, Lando Norris,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Este profund ridicol!” Istvan Kovacs, din nou în centrul unui scandal, deși a luat decizia corectă!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Arbitrul român, Istvan Kovacs,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login