-
Premier League: Tottenham – Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
-
Premier League: West Ham – Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
”Cruciații” au obținut victoria în acest meci la ultima fază, în minutul 90+8, după golul marcat de Valenti din pasa decisivă a românului Valentin Mihăilă (24 de ani).
Deși de această dată a contribuit din plin la succesul obținut de echipa sa, Valentin Mihăilă nu l-a mulțumit pe deplin pe un fost internațional al României prin prestațiile pe care le-a avut în decursul acestui sezon pentru Parma.
Andrei Cristea: ”Valentin Mihăilă aleargă, dar nu are niciun gol anul acesta în Serie A. Are nevoie și de cifre”
Andrei Cristea (40 de ani), fostul atacant cu 9 selecții pentru naționala României, i-a atras atenția lui Valentin Mihăilă că trebuie să puncteze și la capitolul ”goluri” în acest sezon.
În opinia sa, nu este suficient ca Mihăilă să se facă remarcat doar prin efortul fizic depus pe teren.
”Mihăilă aleargă, dar nu are niciun gol anul acesta în Serie A. M-a pus un pic pe gânduri. Este ”o bandă, ”o aripă” în Italia care este un jucător de contraatac, iar în 16 meciuri are zero goluri. Eu îl apreciez foarte mult. Este un băiat cu un caracter extraordinar, dar pentru încrederea lui are nevoie și de cifre”, a spus Cristea, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Valentin Mihăilă a evoluat constant pentru Parma în acest sezon, însă până acum nu a reușit să ”spargă gheața” pentru ”Cruciați”. În cele 17 partide pe care le-a jucat în actuala stagiune, Mihăilă a oferit trei pase decisive.
În stagiunea precedentă, în care Mihăilă s-a aflat cu Parma în Serie B, fostul jucător al Universității Craiova a punctat de șase ori și a furnizat trei assist-uri, în 35 de partide.
- trei milioane de euro este cota de piață a lui Mihăilă, potrivit Transfermarkt
VIDEO Rezumat Parma – Monza, scor 2-1
Etichete: serie a , parma , andrei cristea , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSuspendat doi ani, după ce a jucat 80 de minute în Corvinul – Rapid
Roger Junio (30 de ani) a fost suspendat doi ani, a doua zi după...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVenezia – Inter 0-0, ACUM pe DGS 3 / AC Milan – Bologna 1-1, ACUM / Genoa – Juventus, 21:45, DGS 3. Programul complet
Etapa cu numărul 9 din Serie A va continua miercuri, 28 octombrie, cu nu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe lovitură pentru Cristi Chivu! Inter, gata să transfere de la Real Madrid
După cinci ai petrecuți la Inter Milano, Denzel Dumfires (30 de ani) a decis...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLăcătuș și Stelea, despre scandalul de rasism de la FCSB – Rapid. ”Îi deranjează maniera”
Derby-ul FCSB – Rapid 4-1, la care au fost prezenți 38.353 de spectatori pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login