-
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1
-
Champions League: Real Madrid – Milan, marți, 22:00, DGS 1
Totuși, partida s-a dovedit a fi una de uitat pentru mijlocașul estonian, care a rezistat pe teren doar 36 de minute, după care a fost scos cu targa de pe teren.
În locul lui Mattias Kait, pe teren a intrat belgianul Xian Emmers (25 de ani).
Mattias Kait lipsește între 6 și 8 săptămâni! Problema e la tendon
Imediat după accidentare, giuleștenii l-au trimis pe Kait în Serbia, la Marijana Kovacevic, crezând că este vorba despre o problemă musculară, în speranța că va fi tratat cât mai rapid, în perspectiva că ar putea fi apt chiar pentru meciul din Cupa României, cu Botoșani, scor 2-0, deoarece Hromada era suspendat și pentru acea partidă.
Din păcate pentru el, Marijana Kovacevic a adus la concluzia că problema mijlocașului estonian nu este una musculară, ci la tendon, iar acesta ar urma să stea departe de teren între șase și opt săptămâni, conform estimărilor.
Dacă recuperarea va decurge mai bine, acesta ar putea reveni în 6 săptămâni. Însă, în caz contrar, ar reveni după aproximativ două luni.
Este o lovitură grea primită de Marius Șumudică, deoarece Kait reprezenta varianta de înlocuire pentru Hromada, care are din nou probleme, de data aceasta medicale. Slovacul a fost accidentat de către Vahid Selimovici, care s-a ales cu un cartonaș roșu în urma faultului extrem de dur din Rapid – Hermannstadt 1-0, când a intrat cu ambele tălpi sus.
Mattias Kait a fost adus de Rapid în ianuarie 2022, de la Bodo/Glimt. De la momentul transferului, estonianul a bifat 88 de meciuri în tricoul giuleștenilor, perioadă în care a marcat patru goluri și a oferit șase pase decisive.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Kait, conform transfermarkt.
VIDEO cu accidentarea lui Mattias Kait:
VIDEO cu accidentarea lui Hromada:
Etichete: rapid , marius sumudica , mattias kait
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNoua campioană de la Wimbledon: are 21 de ani și a câștigat întrecerea din 2026!
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum poate arăta grupa României în preliminariile EURO 2028: varianta accesibilă și cea ”horror”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGigi Becali a confirmat transferul la FCSB: ”I-am dat 25.000 de euro pe lună”
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCine este Linda Noskova, noua campioană de la Wimbledon! Ce a pățit acum doi ani și ce pasiuni are
Rugby: Fiji – Anglia, sâmbătă, 16:00, DGS 1 Rugby: Africa de Sud – Scoția,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login