
Marius Șumudică a avut un schimb de replici indirect cu cei din conducerea de la Rapid și Florin Prunea a sărit în apărarea sa.
Fostul internațional român consideră că venirea tehnicianului în Giulești a fost de bun augur și, până acum, și-a îndeplinit obiectivul.
Tehnicianul a intrat în play-off, iar mai departe misiunea sa este să o ducă pe Rapid într-o cupă europeană.
Florin Prunea consideră că Marius Șumudică va pleca de la Rapid în vară
[embedded content]
Florin Prunea a declarat că ceea ce a spus Victor Angelescu este fără precedent, deoarece Marius Șumudică a avut anumite realizări în actuala stagiune.
Fostul mare portar român susține că Marius Șumudică urmează să plece de la Rapid și este doar o chestiune de timp până când va fi făcut anunțul oficial.
”Din punctul meu de vedere, Șumudică este plecat deja de la Rapid. Eu cred că este o chestiune de timp. Eu n-am văzut așa ceva și am și eu ani de fotbal, și ca jucător, și ca… Să îți ataci propriul antrenor, în maniera în care l-a atacat Victor Angelescu, este fără precedent.
Atenție, un antrenor pe care l-ați adus și v-a îndeplinit obiectivul, pentru că în momentul în care voi ați scăpat de ăla care cădea cu „trotineta” și își spărgea ochii în Herăstrău, dar nu era cu trotineta, era în picioare, l-ați adus pe Șumudica, și-a realizat obiectivul și să-l ataci așa…
Eu cred că Angelescu nu vorbește de capul lui, iar asta e părerea lui Dan Șucu”, a spus Florin Prunea la I AM SPORT LIVE.
Victor Angelescu a dezvăluit în ce condiții ar exista o despărțire între Rapid și Marius Șumudică
Declarația de la care a plecat toată discuția din studio este cea oferită de Victor Angelescu în urmă cu câteva zile.
Acționarul minoritar de la Rapid a declarat că echipa se va despărți de Marius Șumudică, dacă în următoarele meciuri din play-off nu va arăta un joc bun.
”M-ați întrebat de Marius Șumudică… «Indiferent ce» nu există cu nimeni.
Dacă avem 9 meciuri în care nu arătăm nimic, nu putem să spunem că mergem mai departe. Dacă avem un parcurs bun, jucăm bine și avem ghinion, adică să pierdem calificarea în cupele europene cu gol în minutul 94, atunci mai vedem. Dacă ne calificăm, nici nu se pune problema. Normal, mergem mai departe.
Contează foarte mult ce arătăm. Ce fotbal propune Rapid în acest play-off cu cele mai bune echipe în play-off și în funcție de asta vom lua decizia împreună cu Marius, la finalul sezonului”, a spus Victor Angelescu la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăKhvicha Kvaratskhelia, flatat înainte de PSG – Bayern: „E unul dintre cei mai buni din istorie!”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Zero!”. Andrei Nicolescu nu s-a ferit, după derapajele de rasism de la Dinamo – Rapid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNeverosimil! Ronnie O’Sullivan a avut 8-3 și 9-4, dar e OUT de la Campionatul Mondial de snooker
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a stabilit programul Final Four-ului EHF Champions League! Când se joacă Metz – CSM București, ÎN DIRECT la Digi Sport
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Champions League: PSG –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login