Louis Munteanu a reacționat, după ce Gigi Becali a anunțat că-l vrea la FCSB. Atacantul a transmis clar că nu se pune problema să se despartă de CFR Cluj.
Louis Munteanu a oferit declarații, după ce România U21 s-a calificat la EURO 2025. Atacantul a fost titular și a oferit două pase decisive, la golurile marcate de Ianis Stoica.
Louis Munteanu a reacționat, după ce Gigi Becali a anunțat că-l vrea la FCSB
Louis Munteanu a auzit ce a declarat Gigi Becali și a oferit un răspuns ferm. Atacantul a transmis că a luat decizia potrivită atunci când a semnat cu CFR Cluj, fiind extrem de bucuros la formația antrenată de Dan Petrescu.
„Nu mă gândesc la transferuri, eu stau la CFR cât e nevoie, sunt cu capul doar la fotbal. Am făcut alegerea potrivită, sunt foarte fericit, mă iubește lumea acolo”, a declarat Louis Munteanu.
Totodată, Louis Munteanu a vorbit și despre victoria României U21. Atacantul a fost euforic după ce naționala a obținut a patra calificare la rând la turneul final european.
„Toți ne ajutăm în teren, toată lumea a fost senzațională. Vin aici cu inima deschisă, nu regret că nu sunt la naționala mare. Vrem să ne calificăm din grupă, apoi stabilim alt obiectiv. Zic că putem, avem o generație foarte bună, am arătat bine, cu mici excepții. Vorbeam cu băieții, ne uitam câtă lume a venit să ne vadă, este meritul nostru, mă bucur că ne-am calificat”, a mai spus Louis Munteanu.
Octavian Popescu și Louis Munteanu s-au distrat cu adversarii în România U21 – Elveția U21 3-1
România U21 a reușit o fază de play-station în meciul cu Elveția U21! Octavian Popescu și Louis Munteanu au făcut praf apărare adversă și au făcut spectacol în Giulești.
În minutul 35, la scorul de 1-0 în favoarea României U21, jucătorii lui Daniel Pancu au pornit o nouă acțiune periculoasă. Louis Munteanu a dus balonul în lateralul terenului, iar în ajutorul său a venit Octavian Popescu.
Vedetele din Liga 1 au scăpat de adversarii din acea zonă cu un 1-2 de senzație, presărat cu pase acrobatice.
Mai apoi, Octavian Popescu a intrat în careu și a trimis o pasă către Grameni, care a trimis mingea la Louis Munteanu. Atacantul de la CFR Cluj a pasat în fața porții, iar Ianis Stoica l-a învins pe portarul elvețian cu un șut în forță, din câțiva metri.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTrei milioane de euro pentru Rapid și un milion salariul lui Andrei Borza: ”Plătește direct clauza”. Decizia luată imediat
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGOL după GOL! Răzvan Marin a înscris pentru Cagliari: ”Specialitatea casei”
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorentino Perez, anunț despre starea lui David Alaba
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Cum este să locuiești în România?” Stoperul ajuns în vară la Dinamo a dat răspunsul pe loc
SuperLiga: FCSB – Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login