
Disputat de Lille şi Nice, Louis Munteanu şi-a dat acceptul să meargă la oricare dintre cele două echipe. Potrivit informaţiilor Antena Sport, CFR Cluj duce negocieri intense pentru a-l transfera pe golgheterul Ligii 1 din sezonul trecut.
Potrivit surselor noastre, ambele echipe doresc să îl convingă pe Neluţu Varga să mai scadă din pretenţiile financiare. Patronul vicecampioanei României îşi doreşte să primească în schimbul lui Louis Munteanu în jur de 18 milioane de euro, sumă considerată prea mare atât de Lille, cât şi de Nice.
Detalii despre transferul lui Louis Munteanu de la CFR Cluj
Cel mai probabil, după ce se ajunge la un acord între Neluţu Varga şi una dintre cele două echipe franceze, Louis Munteanu va semna cu echipa care îi oferă un salariu mai mare.
Nice ar avea avantajul că evoluează în acest sezon în preliminariile Ligii Campionilor, faţă de Lille, care joacă în Europa League. Atacantul naţionalei şi-ar dori foarte mult să evolueze în cea mai importantă competiţie inter-cluburi europeană, în care nu a apucat să joace nici după ce a câştigat campionatul cu Farul, în vara lui 2023. După ce a luat titlul cu Farul, Louis Munteanu s-a întors pentru o scurtă perioadă la Fiorentina. Ulterior, în luna august 2023 Louis Munteanu se întorcea la Farul, tot sub formă de împrumut, dar nu a mai apucat să joace în Liga Campionilor, Farul fiind deja eliminată din competiţie de Sheriff Tiraspol.
Louis Munteanu este cotat de către site-ul de specialitate transfermarkt.com la 5 milioane de euro. Sezonul trecut a fost golgheterul campionatului, cu 23 de reuşite. Munteanu a debutat la naţionala mare a României, însă a fost unul dintre componenţii de bază ai naţionalei U21, care a jucat la Campionatul European 2025. Munteanu a şi marcat la EURO 2025 un gol superb, în meciul cu Spania. În 20 de meciuri în care a evoluat pentru naţionala U21, Louis Munteanu a înscris 6 goluri.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăIgnorat de FCSB, a plecat pentru 700.000 € și acum ”a câștigat la loterie”
La începutul lui 2026, FC Argeș l-a vândut pe Caio Ferreira (25 de ani)...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăCâți ani de închisoare riscă Jesus Owono, după lovitura care a produs moartea lui Jesus de Miguel
Marți, 3 noiembrie, Tenerife a anunțat moartea lui Jesus de Miguel (30 de ani). ...
De admin -
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăWTA n-a avut dubii, după ce Sorana Cîrstea a luptat 3 ore și 13 minute pentru calificare! Cine e următoarea adversară
Sorana Cîrstea (36 de ani, 15 WTA) s-a calificat în turul doi la WTA...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăRobert Niță face parte din conducerea Rapidului! Funcția importantă pe care o ocupă
Robert Niță (49 de ani) face parte, oficial, din conducerea celor de la Rapid!...
De admin

You must be logged in to post a comment Login