Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Linda Noskova (21 de ani) a câştigat turneul de la Wimbledon, după o finală cu set decisiv, contra compatrioatei sale din Cehia, Karolina Muchova (29 de ani).
Noskova s-a impus cu 6-2, 5-7, 6-3, la capătul a două ore şi 29 de minute de joc. Imediat după victorie, Linda Noskova nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Ea a plâns şi în discursul de după victoria de la Wimbledon. Şi adversara ei din finală, Karolina Muchova, a avut lacrimi în ochi în timp ce ţinea un discurs după încheierea meciului.
Linda Noskova a câştigat turneul de la Wimbledon!
Este primul turneu de Grand Slam câştigat de Linda Noskova. Până la acest turneu cea mai bună performanţă a Lindei Noskova într-un turneu de Grand Slam a fost accederea unui sfert de finală la Australian Open, în 2024.
După această victorie, Noskova va urca până pe locul 7 WTA, cea mai bună clasare din carieră. Noskova se află în prezent pe locul 12 WTA.
Noskova a devenit cea mai tânără câştigătoare de Wimbledon de la Petra Kvitova încoace. Tot 21 de ani avea şi Kvitova atunci când câştiga primul ei Wimbledon, în 2011. Kvitova avea să mai câştige o dată Grand Slam-ul londonez în 2014.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăCum arată Dan Petrescu după ce a avut probleme medicale foarte grave: ”Doctorul a decis să iau pauză”
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj a fost prezent în tribune la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăCornel Dinu îi sugerează lui Nuno Campos o schimbare în primul 11 la Dinamo: ”Mi se pare mult mai incisiv”
Dinamo și-a păstrat poziția de lider, dar prestația din ultima partidă a scos la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăDecebal Rădulescu șterge pe jos cu vedeta Rapidului: ”Trebuie să se ducă, ce să caute?!”
Favorită în derby-ul în fața rivalei FCSB, Rapid a suferit o corecție dură pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăJérôme France a câștigat Trofeul Poiana Brașov 2026!
Tradiționalul traseu dintre Livada Poștei și Poiana Brașov a găzduit, în perioada 23–25 octombrie,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login