-
Supercupa UEFA: PSG – Tottenham, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: FC Bacău – Poli Iași, marți, 18:00, DGS 1
O victorie, trei remize și un eșec sunt rezultatele Oțelului din acest sezon.
Laszlo Balint: „Dobre putea fi oprit la gol„
Laszlo Balint a evidențiat prima repriză bună a elevilor săi, însă a recunoscut că totul s-a rupt în actul secund, asta din cauza lotului mai bun pe care îl are Rapid. Antrenorul Oțelului este de părere că Alexandru Dobre putea fi oprit la gol și a cerut cel puțin două transferuri pentru a putea să-și îndeplinească obiectivele.
„Sentimente amestecate. Prima repriză a fost controlată de noi, chiar autoritar. Am marcat, chiar am avut o discuție cu băieții și le-am spus că vreau să câștigăm și repriza a doua. Noi am fost limitați pe bancă față de Rapid. Am pierdut agresivitatea la mijlocul terenului, parcă plutea golul, cum se spune. Este o realitate și o știm cu toții. Eu sunt convins că o să reușim să mai aducem 2-3 jucători.
E clar că avem nevoie de întăriri. Eu spun că puteam să pierdem, dar la fel de bine puteam să și câștigăm. Felicit echipa pentru disciplina tactică de care am dat dovadă. Mulțumesc publicului, un punct muncit. Costel (n.r. Gâlcă) a schimbat și l-a mutat pe Dobre în partea dreaptă, asta a contat. Am luat gol dintr-o situație ușor de gestionat. Dobre putea fi oprit”, a spus Balint.
Costel Gâlcă, total nemulțumit de prima repriză a Rapidului la Galați
Costel Gâlcă și-a certat elevii pentru atitudinea și fotbalul prestat în prima repriză cu Oțelul. Totodată, antrenorul Rapidului crede că echipa sa a fost privată de un penalty, mai exact la faza din minutul 75.
Gâlcă a început deja să se gândească la meciul cu FCSB și i-a avertizat pe jucători de faptul că îi va folosi doar pe cei care vor demonstra că merită să evolueze.
„Mulțumit între ghilimele, am făcut o primă repriză foarte proastă, asta și meritul adversarului. Știam că sunt agresivi, am vorbit despre asta. După pauză am jucat foarte bine, am avut și alte ocazii de a marca.
Bineînțeles că puteam să jucăm mai mult între linii, să facem schimbări de direcții, să-i atragem. Trebuia să avem mai multă personalitate și să combinăm mai mult la mijlocul terenului. Îmi doream foarte mult să câștig aici, erau trei puncte importante pentru noi. În a doua repriză am revenit, am avut situații mari de gol.
Hromada e accidentat și nu știu dacă îl vom avea la meciul următor. Din punctul meu de vedere este penalty clar, dar arbitrii decid. Îmi doream trei puncte, vă spun sincer, eram convins că o să câștigăm, dar este și meritul adversarului.
Cu FCSB vor intra alți jucători care pot să dea mai mult. Îmi doream să fim mai constanți. Înțeleg că și adversarul joacă, dar dacă vrem să avem mingea, trebuie să ne mișcăm mai mult și să avem încredere. Problema a fost că nici echipa nu a arătat bine în prima repriză”, a spus Gâlcă.
VIDEO cu rezumatul meciului Oțelul – Rapid 1-1
Etichete: rapid , otelul , superliga , laszlo balint
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLa al doilea meci în Serie A! Românul care a fost la câțiva centimetri distanță să-i dea gol lui AC Milan
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Știrea secolului”: Lionel Messi a preluat echipa! Ce a urmat e neverosimil
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlex Tudorie rupe plasele în China! Nota primită, după ce a marcat din nou
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe ce nu a primit, de fapt, Rapidul licența pentru cupele europene
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login