-
Media: Fotbal European, marți, 21:00, DGS 1
-
Interviurile Digi Sport: Alexandru Chipciu, marți, 17:45, DGS 1
- Al Amri a deschis scorul pentru saudiți, în minutul 41, în timp ce egalarea a venit abia în minutul 80, atunci când Aguirre a înscris.
Toate meciurile de la Cupa Mondială 2026 vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store).
Saudiții l-au numit ”rege” pe Mohammed Al-Owais, după prestația din meciul cu Uruguay
Imediat după finalul meciului, presa din Arabia Saudită a reacționat și a elogiat unul dintre jucători.
Concret, saudiții au scris la superlativ despre portarul Mohammed Al-Owais (34 de ani), cel care a reușit nu mai puțin de 9 parade în fața
”Al-Owais e regele!
Împotriva Uruguayului, Al-Owais a avut o prestație de excepție, realizând parade decisive și ajutând „Șoimii Verzi” să obțină un punct prețios, readucând în memorie evoluțiile sale anterioare împotriva celor mai buni jucători din lume, cu calm și încredere.
Între meciurile cu Argentina și Uruguay, se conturează o parcurs unic la Cupa Mondială pentru un portar care a devenit una dintre figurile de frunte ale naționalei saudite în cadrul turneului”, au notat cei de la Ajel.
- 62 de selecții are Mohammed Al-Owais pentru prima reprezentativă a Arabiei Saudite.
- În acest moment, Al-Owais evoluează pentru Al-Ula, echipă din divizia secundă din Arabia Saudită. Goalkeeper-ul a mai jucat pentru Al-Shabab, Al-Ahli și Al-Hilal.
Lotul Arabiei Saudite pentru Cupa Mondială
- Portari: Mohammed Al Owais (Al Ula) Nawaf Al Aqidi (Al Nassr), Ahmed Al Kassar (Al Qadsiah), Abdulqudus Attiah (Al Taawoun)
- Fundași: Abdulelah Al Amri (Al Nassr), Hassan Tambakti (Al Hilal), Jehad Thikri (Al Qadsiah), Ali Lajami (Al Hilal), Hassan Kadesh (Al Ittihad), Saud Abdulhamid (RC Lens), Mohammed Abu Al Shamat (Al Qadsiah), Ali Majrashi (Al Ahli), Moteb Al Harbi (Al Hilal), Nawaf Boushal (Al Nassr), Zakaria Hawsawi (Al Ahli)
- Mijlocași: Mohammed Kanno (Al Hilal), Abdullah Al Khaibari (Al Nassr), Ziyad Al Johani (Al Ahli), Nasser Al Dawsari (Al Hilal), Musab Al Juwayr (Al Qadsiah), Alaa Al Hajji (NEOM SC), Salem Al Dawsari (Al Hilal), Khalid Al Ghannam (Al Ettifaq), Ayman Yahya (Al Nassr), Sultan Mandash (Al Hilal), Saleh Abu Al Shamat (Al Ahli)
- Atacanți: Feras Al Buraikan (Al Ahli), Abdullah Al Salem (Al Qadsiah), Saleh Al Shehri (Al Ittihad), Abdullah Al Hamdan (Al Nassr)
- Selecționer: Georgios Donis
Etichete: cupa mondiala , arabia saudita , cm 2026 , uruguay arabia saudita , mohammed al-owais
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăLens – Sporting Lisabona 0-2. Luis Suarez și Doumbia au adus victoria și portughezii au maximum de puncte
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăGică Popescu a reacționat, după ce a fost înjurat de suporterii Farului
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăGestul lui Carvajal pentru a semna cu Getafe. Ce salariu va primi, comparativ cu cel de la Real
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăMarius Baciu a lăsat-o pe FCSB pe locul 11 și acum așteaptă o medalie de campion: ”Trebuie să-mi dea şi mie”
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login