-
Champions League: Sporting – Arsenal, marți, 22:00, DGS 2
-
Champions League: Real Madrid – Bayern Munchen, marți, 22:00, DGS 1
- Golurile care au adus victoria oltenilor au fost înscrise de Anzor (minutul 56) și Al-Hamlawi (minutul 61).
Iuliu Mureșan: ”Se pare că am terminat benzina. Craiova a fost mai bună”
La finalul partidei, Iuliu Mureșan s-a arătat dezamăgit de cele întâmplate și a făcut un anunț clar: CFR nu mai are șanse la titlu.
Chiar și așa, președintele clubului încă speră că echipa condusă de Daniel Pancu să prindă podiumul și să ajungă în Conference League.
”Noi am mers pe cai mari până acum, dar se pare că am terminat benzina. Craiova a fost mai bună. Am avut și noi ocazii, puteam să conducem, dar repriza a doua a început cu golul de la distanță. Niciun jucător de la noi nu a ieșit la întâmpinare, nu e greșeala lui Popa. Așa e la fotbal, Craiova a fost mai bună.
Cordea nu a făcut un meci foarte bun, din păcate. A făcut un meci bun în apărare, dar nu a mai avut energie pentru cea de atac. Toată echipa a lăsat de dorit. Îi felicit pe cei de la Craiova, e corect. Nu avem ce să comentă, nici la arbitraj, nu am jucat noi ce trebuia.
În repriza a doua am părut neputincioși. Nu, nu, eu cel puțin. Jucătorii care au intrat nu au adus niciun plus. Nu pot să remarc pe niciunul, ceea ce nu e bine pentru noi.
Mă bucură că a reintrat Kamara, care stătea de multe luni. A avut acea ruptură de peroneu. E un jucător foarte bun,
Eu cred că da, nu mai sunt șanse la titlu. Realist, cred că trebuie să ne luptăm pentru locul trei și să prindem Conference. Eu sunt un om realist. Mai sunt puncte puse în joc, dar titlul va fi câștigat de una dintre cele două echipe de sus.
Eu m-aș bucura, dar sunt mai realist. Dacă prindem locul trei și Conference, eu zic că am făcut minuni. Noi am luat echipe de pe locul 13, 14”, a spus Iuliu Mureșan, la Fotbal Club.
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0
Clasament play-off
![]()
Etichete: liga 1 , iuliu muresan , superliga , video craiova cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăA jucat la FCSB și a spus sincer: ”Nu am fost valoroși!”
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăPreședintele lui Inter a venit la microfon și a spus un singur lucru despre Cristi Chivu
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăNebunie la Craiova! Mii de oameni au așteptat autocarul oltenilor cu torțe și fumigene
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăCristi Chivu, declarații în limba română chiar pe gazon, după ce a ridicat trofeul de campion: ”E minunat”
SuperLiga: Universitatea Craiova – U Cluj, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login