-
Liga 2: Corvinul Hunedoara – Steaua, sâmbătă, 12:30, DGS 1
-
SuperLiga: FC Argeș – U Cluj, sâmbătă, 20:30, DGS 1
Iuliu Mureșan: ”Suntem la 3 puncte de locul 1 și avem un meci cu Craiova. Dacă nu pierdem, devenim candidați”
Iuliu Mureșan s-a arătat mulțumit de victoria obținută de trupa lui Daniel Pancu în Gruia și a subliniat că antrenorul a produs o mare schimbare la echipă de la venirea sa.
Mai mult, președintele ardelenilor a transmis că un rezultat pozitiv pe terenul Universității Craiova etapa viitoare, o face pe CFR candidată la titlu, deși a tremurat pentru calificarea în play-off. CFR e pe locul 4 în play-off, cu 30 de puncte, la 3 lungimi distanță de liderul Craiova.
- 12 victorii, 3 remize și două înfrângeri sunt cifrele lui Pancu la CFR.
”Am foarte mare încredere în jucători, în Pancu. Vestiarul este foarte unit, asta e calitatea principală. Deloc. Când am venit eu, erau numai bisericuțe. Prin personalitatea lui a reușit. L-am ajutat și noi. Și băieților le era jenă. A schimbat totul de la primul antrenament.
Am eliminat niște elemente care stricau vestiarul, nici nu jucau. S-a făcut liniște și am devenit ce trebuie, eram pe locul 14 și acum luptăm la titlu teoretic, dar și practic.
Suntem la 3 puncte de locul 1 și avem un meci cu Craiova. Dacă nu pierdem, devenim candidați. Trebuie să muncim în perioada de pauză. După pauză, jucăm la Craiova.
Mi-a plăcut mult. Am avut multe șuturi în bară, am avut mai multe acțiuni la Rapid. Am fost mai direcți, 1-0 e un scor care mie îmi place. Îmi place și 1-0, dar nu mereu, ca să nu tremur foarte tare. Toți se antrenează foarte bine.”, a spus Iuliu Mureșan.
VIDEO cu rezumatul partidei CFR Cluj – Rapid 1-0
Clasamentul din SuperLiga, după CFR Cluj – Rapid 1-0
Etichete: iuliu muresan , video cfr rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUEFA i-a dat vestea Universității Craiova
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHorațiu Moldovan, ”demolat” din nou în Turcia! Nota primită, după ce a încasat PATRU goluri
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDoar un pas! Ce trebuie să facă Marseille pentru ca transferul lui Ianis Hagi să se rezolve
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat! Ce i-ar fi zis Vinicius pe teren arbitrului care l-a eliminat în Real Madrid – Villarreal
UCL: Galatasaray – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Lens – Sporting, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login