Connect with us

Alte Sporturi

Italienii au făcut marele anunț, a doua zi după declarațiile lui Nicușor Dan: „Schimbare! Mai multă putere”

Italienii au făcut marele anunț, a doua zi după declarațiile lui Nicușor Dan: "Schimbare! Mai multă putere"

  • Champions League: Arsenal – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1

  • Liga 2: Bihor Oradea – Chindia, marți, 17:30, DGS 1

Tehnicianul român este la nivel de seniori de aproape un an și jumătate și a obținut o performanță uriașă într-un timp scurt.

Cristi Chivu, lăudat de Nicușor Dan. Italienii anunță o prelungire de contract, până în 2028: „Chivu, facem o schimbare! New Inter”

Galerie Foto

Nicuşor Dan l-a lăudat pe Cristian Chivu, după ce Inter Milano a câştigat campionatul Italiei, cu 3 etape înainte de finalul sezonului. 

Președintele României a afirmat că e remarcabil ce a obţinut antrenorul român şi este convins că acesta va avea un viitor strălucit, pentru că e cineva care nu s-a grăbit, care a arătat devotament şi chiar umilinţă faţă de meseria pe care o practică.

„E o persoană pe care o apreciez de mult înainte de a fi antrenor de succes. E remarcabil ce-a obţinut şi sunt convins că va avea un viitor strălucit în meseria asta. E cineva care nu s-a grăbit, cineva care a arătat devotament şi chiar umilinţă faţă de meseria pe care o practică şi cred că Cristian Chivu este un model pentru oameni tineri din sport şi tineri în general”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan despre antrenorul român.

Întrebat dacă îl va decora, Nicuşor Dan a răspuns: „Ne gândim la asta. Poate să câştige cinci campionate în Italia, poate în Marea Britanie. Ne gândim la asta”.

La o zi după afirmațiile lui Nicușor Dan, italienii au făcut marele anunț: Inter îi va prelungi contractul lui Cristi Chivu, care în prezent este scadent în vara lui 2027.

„Chivu, facem o schimbare! New Inter”, titrează azi, pe prima pagină, Corriere dello Sport.

„Al 21-lea Scudetto aduce mișcări importante pe piața transferurilor, mai multă putere pentru Cristi Chivu și o prelungire a contractului până în 2028. Paz, Kone și Plestra sunt țintele.”, mai scrie celebra publicație italiană, citată de tuttomercatoweb.com.

Inter Milano a câştigat, duminică seară, pentru a 21-a oară campionatul Italiei, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în confruntarea cu Parma, din etapa a 35-a.

Pentru Chivu, este primul trofeu ca antrenor la seniori. El a mai câştigat titlul în Italia cu Inter în 2008, 2009 şi 2010, ca fotbalist.

Gică Hagi i-a transmis un mesaj superb lui Cristi Chivu, după ce a luat titlul cu Inter

Cristi Chivu este singurul antrenor român care pregătește un club din TOP 5 campionate din Europa.

După ce l-a lăudat la conferința de presă din momentul numirii sale la naționala României, Gică Hagi a reacționat și ca urmare a câștigării titlului în Serie A.

Prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale, Gică Hagi a distribuit o imagine cu Cristi Chivu de la sărbătoarea de aseară, dar și un mesaj superb.

„Felicitări, Cristi Chivu pentru cucerirea titlului de campion în Serie A cu Inter! Un rezultat uriaș și o confirmare a muncii tale extraordinare!”, a scris Gică Hagi, pe Instagram.

Gică Hagi și Cristi Chivu au colaborat la naționala României atât din postura de colegi, cât și din cea de antrenor – jucător. Actualul tehnician de la Inter a debutat în anul 1999 pentru prima reprezentativă și a strâns 75 de meciuri, reușind trei goluri.

„(n.r. poate Cristi Chivu să fie un exemplu că da, se poate?) Da, absolut, 100%. Pe această cale îi transmit felicitările mele. E top, top, top, foarte sus! E foarte ușor să vorbești, mai greu să o faci, iar el merită toate felicitările”, a declarat Hagi, la conferința de prezentare.

Clasament Serie A

VIDEO Inter – Parma 2-0

VIDEO Rezumat Inter – Parma 2-0, etapa 35 din Serie A

Etichete: cristi chivu , inter milano , nicușor dan


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi