Cristina Neagu (36 de ani) se retrage la finalul acestei săptămâni şi mai multe nume mari din lumea handbalului au avut declaraţii prin care au ţinut să o laude pe cea considerată printre cele mai bune jucătoare din istorie.
După Andrea Lekic, a venit rândul lui Isabelle Gullden să vorbească în termeni laudativi la adresa Cristinei, cu care a fost colegă la CSM Bucureşti, în sezonul 2017-2018, ultimul în Capitală al sportivei de 35 de ani din Suedia.
Isabelle Gullden, despre Cristina Neagu: „Nu poate fi comparată cu altă jucătoare”
„Cred că Cristina Neagu are cea mai bună aruncare pe care o femeie a avut-o vreodată. Nu poate fi comparată cu altă jucătoare, din punctul ăsta de vedere. E şi deşteaptă. A vrut mereu să câştige cu orice preţ. A fost cea mai bună jucătoare a lumii mulţi ani la rând.
E singura jucătoare care a căştigat acest premiu de atâtea ori. Un adevărat star, o jucătoare serioasă. A trăit handbalul în toate modurile posibile. O mare jucătoare”, a spus Bella Gullden, în exclusivitate pentru as.ro.
4 nume uriaşe se retrag din handbal
Cele mai bune trei marcatoare din istoria Ligii Campionilor, Cristina Neagu, Andrea Lekic şi Jovanka Radicevic, se retrag la finalul stagiunii. Pe lista cu nume uriaşe se adaugă şi cel al lui Gullden, dublă câştigătoare de Ligă.
„Mi-aduc aminte că mi-am anunţat retragerea în aceeaşi zi cu Lekic. Sunt nume mari. Sunt jucătoarele cu cele mai multe goluri marcate în Liga Campionilor. E trist, dar îmbătrânim. Asta e viaţa. Va fi trist. Sunt echipe de la care nici nu ştii jucătoarele, în Liga Campionilor. Vor veni feţe noi”, a mai spus Gullden.
Bella Gullden a scris istorie cu CSM Bucureşti
Isabelle Gullden a făcut parte din echipa de vis a lui CSM Bucureşti care a câştigat Champions League, în mai 2016, din postura de debutantă în competiţie. Coordonatorul de joc a fost şi cea mai bună marcatoare a acelei ediţii, cu 108 goluri.
În marea finală de la Budapesta cu Gyor, Gullden a marcat nu mai puţin de 15 goluri. Ea a înscris şi la loviturile de departajare, fiind prima executantă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăLovitură de proporții: Haaland ”și-a ales următoarea destinație” și se pregătește transferul de 175.000.000 €
Erling Haaland (26 de ani) este o adevărată mașinărie de goluri, motiv pentru care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăCe au scris turcii după meciul în care Ianis Hagi a fost schimbat la pauză
Ianis Hagi, care pe 22 octombrie a împlinit 28 de ani, a fost titular...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăCu câteva ore înainte de FCSB – Rapid, Gigi Becali a luat o decizie radicală legată de Dinamo
Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că își va schimba strategia de transferuri...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăHorațiu Moldovan, avertizat să nu revină în SuperLigă: ”O să ajungi fiul ploii!”
Horațiu Moldovan (28 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, după ce Universitatea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login