Connect with us

Alte Sporturi

Iran a trimis solicitarea la FIFA, cu două zile înainte să joace în Statele Unite ale Americii la Cupa Mondială

Iran a trimis solicitarea la FIFA, cu două zile înainte să joace în Statele Unite ale Americii la Cupa Mondială

  • Media: Fotbal European, duminică, 21:55, DGS 1

  • Handbal: Finala EHF Champions League, Fuchse – Barcelona, duminică, 19:00, DGS 1

Aşteptată duminică la Los Angeles, Iranul va întâlni luni Noua Zeelandă în primul său meci din cadrul Cupei Mondiale.

Iran a trimis solicitarea la FIFA! A cerut să interzică afișarea oricărui steag al opoziției în stadioane

”FIFA este responsabilă în conformitate cu protocoalele”, a spus Taj, întrebat de AFP cu privire la problema steagului în timpul unui antrenament al echipei naţionale iraniene la Tijuana, în Mexic. ”Unul dintre aceste protocoale prevede că steagul oficial al unei ţări trebuie să fie prezent în stadion.”

Primul meci al echipei „Team Melli” de luni ar putea fi tensionat, întrucât Los Angeles, supranumit uneori ”Tehrangeles”, găzduieşte cea mai mare diasporă din lume, iar o mare parte dintre membrii acesteia sunt opozanţi ai Republicii Islamice.

Mai multe organizaţii intenţionează să manifesteze luni în jurul stadionului, pentru a flutura fostul steag iranian, cel care era în vigoare înainte de revoluţia islamică. Steagul verde, alb şi roşu era încoronat de un leu şi un soare.

Unii protestatari ar putea, de asemenea, să pătrundă în incinta stadionului şi să huiduie imnul iranian, aşa cum s-a întâmplat în Qatar în 2022, scrie news.ro.

Teheranul a avertizat săptămâna aceasta că un astfel de scenariu ar fi inacceptabil. Ministrul iranian al Sportului, Ahmad Donyamali, a avertizat că Iranul va supraveghea cu atenţie ”steagurile şi sloganurile”, ameninţând cu întreruperea meciului în cazul apariţiei unor simboluri ostile Republicii Islamice.

Regulamentul FIFA interzice orice accesoriu de „natură politică” în stadioane. Însă aplicarea acestuia a fost variabilă în cadrul turneelor anterioare, iar nimeni nu ştie cum vor fi trataţi suporterii care deţin bilete.

”Am transmis steagul oficial al ţării noastre către FIFA, care depune eforturi pentru a rezolva problemele şi s-a arătat cooperantă. Cu toate acestea, a reuşit să rezolve anumite probleme, în timp ce altele rămân nerezolvate. Sperăm că situaţia se va îmbunătăţi în viitor”, a declarat Taj.

Aceste incertitudini privind primirea rezervată echipei Team Melli sporesc presiunea care planează asupra echipei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu.

Odată cu declanşarea conflictului prin atacurile americano-israeliene asupra Iranului din 28 februarie, Teheranul a menţinut până în ultimul moment incertitudinea cu privire la participarea echipei Team Melli la Cupa Mondială.

Statele Unite au refuzat să acorde vize pentru aproximativ cincisprezece membri ai staff-ului, iar echipa şi-a mutat în ultimul moment tabăra de bază la Tijuana, în Mexic, unul dintre cei trei coorganizatori alături de Canada, în loc de Tucson (Arizona).

Etichete: cupa mondiala , fifa , iran , cm 2026 , cupa mondiala 2026


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi