-
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Europa League: Nottingham Forest – Aston Villa, joi, 22:00, DGS 1
Proiectul legislativ, conform căruia toate echipele din sportul românesc ar fi avut obligativitatea de a folosi 40% sportivi români, trimisă la CCR de către președintele României, Nicușor Dan, care a sesizat câteva suspiciuni neconstituționale, a fost respins.
Ionuț Stroe, după ce ”Lega Novak” a fost respinsă: ”Politicul nu are ce căuta în sport”
Stroe, care a fost inițiatorul petiției împotriva ”Legii Novak”, a reacțioonat pe social media și a spus că, până la urmă, este o victorie pentru sport.
„Victorie pentru sport! Populismul extremiștilor de la AUR a fost demontat!
Decizia Curții Constituționale este o veste foarte bună pentru sportul românesc. CCR a stabilit cu un vot de 8 la 1 că legea care introducea discriminări pe criterii de cetățenie în competițiile sportive este neconstituțională, punând astfel capăt unei inițiative populiste a AUR care ar fi slăbit campionatele și ar fi făcut mai mult rău exact cluburilor românești pe care pretindea că le protejează.
Am votat împotriva acestei legi în Parlament și i-am trimis Președintelui Nicușor Dan un memoriu semnat de multe cluburi importante din sportul românesc prin care i-am cerut acestuia să sesizeze CCR. M-am alăturat demersului Președintelui printr-un memoriu „amicus curiae” transmis CCR.
Decizia de azi (n.r. miercuri, 29 aprilie 2026) confirmă poziția corectă și europeană, împărtășită de multe cluburi importante afectate de această lege din sportul românesc, pe care am avut-o atunci legea a fost trecută prin Parlament.
Este rezultatul unui demers comun! Politicul nu are ce căuta în sport și în vestiarele echipelor!”, a reacționat Stroe.
Ionț Stroe, legat de ”Legea Novak”: ”Singurul criteriu după care se construiesc echipele în sport este valoarea”
Politicianul a mai spus că în sport trebuie să existe un singur criteriu, valoarea.
”Singurul criteriu după care se construiesc echipele în sport este valoarea, iar asta se face printr-o competiție reală, nu prin cote stabilite populist de politicieni prin legi.
Avem nevoie de cluburi și campionate românești puternice și competitive. Jucătorii români vor crește în valoare prin investiții în sport, prin pregătire temeinică, prin academii performante, prin sprijin financiar și logistic din partea statului, nu prin texte de lege.
Sportul românesc rămâne conectat la principiile europene de funcționare. Decizia CCR menține România în linie cu regulile europene ale sportului: competiții deschise, corecte și fără discriminări pe criterii de cetățenie.
Le mulțumesc tuturor celor din lumea sportului care au susținut acest demers și care au apărat principiul competiției corecte.”, a fost mesajul lui Stroe.
7 președinți de cluburi și-au dat girul pentru petiția lui Ionuț Stroe de a stopa ”Legea Novak”
Stroe a lansat petiţia publică, adresată preşedintelui Nicuşor Dan, după ce a primit și girul mai multor conducători de cluburi din SuperLiga, dar nu numai.
Printre semnatarii petiţiei se regăsesc preşedintele CA Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, preşedintele FC Dinamo, Andrei Nicolescu, preşedintele CA al FCSB, Mihai Stoica, preşedintele clubului Oţelul Galaţi, Cristian Munteanu, patronul echipei FC Botoşani, Valeriu Iftime, acţionarul majoritar al FC Rapid, Dan Şucu, directorul general al CSM Bucureşti, Iulian Pâslaru, şi fostul arbitru internaţional şi fostul preşedinte al CFR Cluj, Cristian Balaj.
Etichete: ionut stroe , nicușor dan , legea novak , legea novak ccr , curtea constitutionala a romaniei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLucian Filip, anunț despre viitorul antrenor al FCSB-ului: „Nu cred că s-au schimbat planurile”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăPeste 90 de milioane de euro! Vor să-l transfere pe Raphinha de la Barcelona
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNimeni nu se aștepta! Luată pe nepregătite, a intrat în istoria tenisului: ”Am aflat cu 30 de minute înainte”
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDică a aflat că nu mai sunt bani de salarii la Steaua și a reacționat!
Conference League: Rayo Vallecano – Strasbourg, joi, 22:00, DGS 2 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login