-
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1
-
Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1
Liderul mondial a trecut de letona Jelena Ostapenko (31 WTA) cu 6-4, 6-4, în duelul „Bombardierelor”, iar următoarea sa adversară va fi Naomi Osaka (14 WTA).
Aryna Sabalenka a învins-o pe Jelena Ostapenko și e în optimi la Wimbledon
Galerie Foto
Într-o confruntare care a adus față în față două dintre cele mai puternice jucătoare din circuitul WTA, Sabalenka şi-a luat revanşa în faţa balticei, campioana de la Roland Garros (2017), după ultimul lor duel, în 2025, pe zgură, în sală, la Stuttgart.
Întrebată și cum a fost să joace împotriva unei jucătoare care lovește la fel de puternic ca ea, sportiva din Belarus a răspuns: „Înfricoșător, e chiar înfricoșător.”
Liderul mondial a vorbit pe scurt și despre următorul duel pe care îl va avea la All England Club: „Un meci foarte tare. Sunt gata să intru în luptă. Sunt gata să lupt și să fac tot ce este necesar pentru a trece peste acest duel”, a spus Aryna Sabalenka.
Dublă campioană la Australian Open şi US Open, la fel ca Osaka, Sabalenka nu a trecut până acum de semifinale la Londra şi caută la 28 de ani primul său trofeu pe iarbă din carieră.
Această calificare reprezintă cea de-a 20-a prezență a Arynei Sabalenka în optimile de finală ale unui turneu de Grand Slam și a patra la Wimbledon.
Sportiva din Belarus a ajuns în optimile de finală la fiecare dintre ultimele opt turnee de Grand Slam la care a participat.
Osaka (28 ani) tocmai a disputat prima sa finală pe iarbă, la Bad Homburg, însă a fost nevoit să abandoneze în debutul setului al doilea.
Și Coco Gauff s-a calificat în optimi la Wimbledon
Coco Gauff (7 WTA), la două zile după ce a câştigat un super tiebreak contra argentiniencei Solana Sierra (56 WTA), a avut nevoie din nou de trei seturi pentru a obţine victoria contra compatrioatei Claire Liu (146 WTA), venită din calificări, scor 6-3, 6-7 (5), 6-2.
Gauff s-a impus după două ore şi jumătate şi îşi egalează cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon, unde a mai atins optimile în 2019, 2021 şi 2024.
În turul următor, ea o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic (11 WTA), semifinalistă anul trecut pe iarba londoneză.
În optimi s-a calificat şi Barbora Krejcikova, campioana din 2024, după ce a învins-o pe conaţionala Nikola Bartunkova, cu 6-3, 7-5. În optimi va juca tot contra unei cehoaice, Karolina Muchova.
Etichete: wimbledon , jelena ostapenko , arina sabalenka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Se știu grupele din Cupa României, ediția 2026-2027!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăCristi Chivu, categoric după ce a văzut cu cine va juca Inter în Champions League
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăCe a scris presa din Portugalia, după ce Filipe Coelho a fost eliminat din Europa League cu Universitatea Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăAntrenorul de la Ararat-Armenia n-a stat pe gânduri, după calificarea din Europa League în fața Universității Craiova
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăNeverosimil! Au pierdut 0-3 în tur și în minutul 90+4 din retur erau eliminați, dar a urmat ”nebunia”
SuperLiga: ”U” Cluj – Petrolul, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Oțelul, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login