Neluțu Varga l-a convins pe Karlo Muhar să semneze cu CFR Cluj. Acesta se afla și pe lista lui Gigi Becali, iar patronul campioanei a oferit o primă reacție, cu privire la mutarea reușită de rivali.
În decursul zilei de miercuri, Neluțu Varga a dezvăluit că l-a convins pe Muhar să revină la CFR Cluj. Croatul a mai jucat pentru echipa din Gruia în perioada iulie 2022 – august 2024, iar mai apoi a fost vândut la Al-Orobah, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.
Cum a reacționat Gigi Becali după ce Neluțu Varga i l-a „suflat” pe Karlo Muhar
După lovitura reușită de Neluțu Varga, Gigi Becali a recunoscut că și-a făcut planuri cu jucătorul. De asemenea, patronul s-a declarat învins și a spus că nu mai are ce să facă, având în vedere că CFR Cluj și-a asigurat deja serviciile lui Muhar.
„S-a dus la CFR Cluj? Asta este. Îmi pare rău, pentru că Muhar este un fotbalist foarte bun.
Da, eu îl voiam, îmi făcusem planuri cu el, dar dacă l-a convins Neluțu Varga, nu mai am ce face”, a spus Gigi Becali, citat de digisport.ro.
Neluţu Varga a câştigat duelul cu Gigi Becali! Karlo Muhar se va întoarce la CFR Cluj
Karlo Muhar va reveni la CFR Cluj. Mijlocaşul croat de 29 de ani a evoluat timp de două sezoane în Gruia, după care a ajuns la Al Orobah, formaţie din Arabia Saudită. La vremea respectivă, echipa patronată de Neluţu Varga a încasat 1,5 milioane de euro.
Muhar nu va continua însă în Arabia Saudită, el urmând să revină în Liga 1, chiar la CFR Cluj.
Potrivit fanatik.ro, Karlo Muhar va reveni în Liga 1, la CFR Cluj. Neluţu Varga a câştigat duelul cu Gigi Becali, în condiţiile în care croatul era dorit şi de patronul celor de la FCSB.

Alte Sporturi
Brazilia a intrat în istoria Cupei Mondiale
Alte Sporturi
România a bifat a 4-a victorie la European League!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDidier Deschamps, absent de la Norvegia – Franța! Motivul pentru care selecționerul ”Cocoșilor” nu e pe bancă
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSenegal – Irak 1-0, ACUM, digisport.ro. Africanii au deschis scorul repede. Cartonaș roșu în minutul 13!
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Speriați înaintea meciului”. Zlatan Ibrahimovic i-a făcut ”praf” pe norvegieni pentru abordarea partidei cu Franța
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReziliere de comun acord! Real Madrid a renunțat la presupusa „cârtiță” din vestiar
Media: Fotbal Club, sâmbătă, 20:30, DGS 1 Media: Fotbal European, sâmbătă, 22:30, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login