Cea de-a 17-a ediție a Campionatului European de fotbal a început, vineri, în Germania, naționala-gazdă fiind una dintre favoritele la marele trofeu.
Înaintea meciului de debut al ”panzerelor” la turneul final, unul în compania unei naționale ce a lăsat acasă o națională ce-i are în componență pe Erling Haaland și Martin Odegaard, a avut loc, așa cum prevede regula, ceremonia de deschidere.
Show înaintea meciului de debut de la EURO 2024
Într-o atmosferă electrizantă, zecile de mii de fani prezenți pe Allianz Arena, stadionul de casă al celor de la Bayern Munchen, au avut parte de niște amintiri pe care nu le vor uita prea curând.
Pe teren au fost prezentate drapelele celor 24 națiuni participante la Campionatul European, inclusiv cel al României, cea care va juca în Grupa E, alături de Ucraina, Belgia și Slovacia.
Stadionul a fost arhiplin, unul pe care fanii scoțieni s-au simțit ca la ei acasă.
Nemții i-au adus și un omagiu lui Franz Beckenbauer, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Germaniei, trecut în neființă în luna ianuarie a anului în curs.
Trofeul pe care câștigătoarea competiției din Germania îl va primi peste o lună a fost adus pe teren de către soția lui Franz, Heidi, care a fost însoțită de Bernard Dietz și Jurgen Klinsmann. La câteva secunde după ce a pășit pe gazon, aceasta a trimis un sărut către cer.
Ultimii doi sunt singurii căpitani ai Germaniei care au ridicat trofeul deasupra capului și mai sunt în viață.
Peste 60 de flash-uri și materiale pirotehnice, 10 pirografe colorate plus alte 60 de dispozitive pirotehnice portabile au fost câteva dintre efectele speciale integrate.
Voluntarii vor reprezenta Germania în cele zece orașe și stadioane gazdă pe durata evenimentului, întâmpinând oaspeți din întreaga lume și jucând un rol central în transformarea turneului într-un EURO pentru toți, aducând la viață motto-ul ”Uniți prin fotbal”.
Germania – Scoția, ECHIPE DE START
Germania: Manuel Neuer – Joshua Kimmich, Jonathan Tah, Antonio Rudiger, Maximilian Mittelstadt – Robert Andrich, Toni Kroos, Ilkay Gundogan – Jamal Musiala, Kai Havertz, Florian Wirtz
Rezerve: Baumann, ter Stegen, Schotterbeck, Raum, Can, Anton, Beier, Fuhrich, Fullkrug, Gross, Henrich, Koch, Muller, Sane, Undav
Scoția: Angus Gunn – Anthony Ralston, Jack Hendry, Ryan Porteous, Kieran Tierney, Andy Robertson – Scott McTominay, John McGinn, Callum McGregor, Ryan Christie – Che Adams
Rezerve: Clark, Kelly, Armstrong, Conway, Cooper, Forrest, Gilmour, Hanley, Jack, McCrorie, McKenna, McLean, Morgan, Schankland, Taylor
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăClaudiu Keşeru a marcat golul etapei în Bulgaria! Atacantul român, 2 goluri în 2 minute pentru Cherno More
Claudiu Keşeru a marcat un gol superb / Youtube gong.bg Claudiu Keşeru traversează o...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCS Afumați – Rapid 0-2, în Cupa României! Boupendza a făcut show în Giuleşti. Hermannstadt – Farul 1-1. Sepsi, învinsă surprinzător de Reșița
Aaron Boupendza şi Cristi Manea, în timpul meciului Rapid – Farul / Profimedia Meciul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFanii din Peluza Sud au ajuns la priveghiul lui Helmut Duckadam. Mesajele afişate, la Arena Naţională, de suporterii Stelei
Cu două ore înainte la catafalcul lui Helmut Duckadam au fost prezenţi şi susţinătorii...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAl Hilal – Al Gharafa 3-0 a fost în AntenaPLAY. Echipa lui Florinel Coman a pierdut fără drept de apel în Liga Campionilor Asiei
Florinel Coman / Instagram Florinel Coman Al Hilal a câştigat fără emoţii duelul cu...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login