
Spectacol total la Ovidiu, acolo unde Farul Constanța și Dinamo București au arătat calitate pe teren până la ultimul fluier. Victoria a fost a formației antrenate de Zeljko Kopic, care a dat lovitura pe final prin Alex Pop.
Rezultatul este unul dureros pentru gazde, care au condus de două ori pe tabelă. Șansele la play-off s-au diminuat considerabil după această înfrângere.
Ianis Zicu, discurs furibund după eșecul cu Dinamo
Ianis Zicu a avut un discurs dur după eșecul suferit de Farul pe teren propriu în fața celor de la Dinamo București. Tehnicianul constănțenilor s-a declarat dezamăgit de felul în care a decurs partida, dar a avut un discurs dur și cu privire la felul în care au fost programate meciurile echipei sale.
„E clar că este o înfrângere dureroasă, pentru că au fost momente care puteau fi gestionate altfel. Golul din fază fixă putea fi evitat, dar greșelile fac parte din joc. Am făcut 2-1, dar jucătorii introduși nu au fost la nivelul așteptat. O schimbare a fost forțată, nu aveam alte soluții, am improvizat. Gustavo vine după 7 luni de inactivitate.
Mi se pare urât din partea celor care au făcut această programare, mâine ne trezim și peste 48 de ore jucă la ora 13. Sunt dezamăgit, nu avem putere, acceptăm, merge să jucăm.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTransferul lui Jovo Lukic în Germania, în impas după Cupa Mondială
Jovo Lukic a avut un sezon foarte bun în tricoul Universității Cluj, marcând 18...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLeclerc câștigă o cursă încheiată sub Safety Car. Antonelli ratează punctele din motive tehnice
Așadar, după ce Antonelli s-a impus atât în cursa Sprint, cât și în calificările...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTrei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
Dinamo se află într-un proces de remaniere a lotului după sosirea lui Nuno Campos...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInternaționalul român, aproape de transferul de 2.500.000 de euro în Championship
Formația din Championship pare decisă să investească serios în defensivă înaintea noului sezon, iar...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login