-
Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1
Ianis Hagi, despre soția sa, Elena: ”Iubirea vieții mele!”
Galerie Foto
Miercuri, 11 iunie, Ianis Hagi și soția sa, Elena, au participat împreună în cadrul unui eveniment din București.
Cei doi așteaptă un copil, iar ”Prințul” s-a declarat mai mult decât încântat de faptul că va deveni tată.
Ianis a rămas la fel de îndrăgostit de Elena, ca în primele zile când cei doi s-au cunoscut, iar fostul fotbalist de la Rangers a descris-o pe soția sa drept ”iubirea vieții lui”.
“Este cursul vieţii și toţi ne dorim asta. Sunt fericit şi norocos că am reuşit să-mi găsesc iubirea vieţii mele!
Sper să ne ţină cât mai mult, chiar toată viaţa. Să creştem o familie frumoasă împreună şi să fim sănătoşi”, a declarat Ianis Hagi.
Discuții pentru un transfer al lui Ianis Hagi
Ianis Hagi, care a ratat meciurile cu Austria și Cipru din cauza unei probleme medicale, a transmis că recuperarea sa decurge bine și că agenții săi poartă discuții cu mai multe echipe pentru un transfer.
”Decurge bine, mă antrenez, sunt bine, încerc să-mi recapăt forma fizică.
Vorbim, impresarii mei sunt în contact zilnic cu echipe. E normal când ești jucător liber de contract. Sper să fiu inspirat în decizia mea”, a mai declarat Ianis Hagi.
Etichete: ianis hagi , elena hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPrima veste proastă pentru Luis Enrique! Va rata meciul retur cu Bayern Munchen
Paris Saint Germain și Bayern Munchen au oferit unul dintre cele mai spectaculoase partide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMilionarul Ioan Niculae se căsătoreşte cu o femeie cu 23 de ani mai tânără. Cine este Vera, viitoarea soţie
Milionarul Ioan Niculae a decis să se căsătorească din nou. El merge la Altar...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăComparație Cristi Chivu – Luis Enrique, după PSG – Bayern 5-4: ”Dacă ar fi fost în locul lui, nu l-am fi distrus?”
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBorna stabilită de Jannik Sinner, după ce s-a calificat în semifinalele turneului de la Madrid
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 Europa League: Nottingham Forest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login