
Naționala din ”Țara Semilunei” și-a dezamăgit suporterii la EURO 2020, atunci când a părăsit competiția fără niciun punct, dintr-o grupă din care au mai făcut parte Italia, Țara Galilor și Elveția.
Trei ani mai târziu, Turcia pare că a venit cu lecțiile învățate, aceștia punctând prin Mert Muldur, Arda Guler și Kerem Akturkoglu contra Georgiei, o națională aflată la debutul la un turneu final.
Vicenzo Motella: ”Golul lui Guler a fost magnific”
Selecționerul câștigătoarei din partida de la Dortmund, Vicenzo Montella a dedicat cele trei puncte națiunii turce.
”Dedic această victorie națiunii turce. De asemenea, o dedic lui Ozan Kabak și Enes Ünal. Au suferit răni grave în cantonament.
Am jucat foarte bine în primele 30 de minute și am marcat. Golul lui Arda Güler a fost și el magnific. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea”, a declarat Vincenzo Montella după Turcia – Georgia 3-1.
Vicenzo Montella, selecționerul Turciei din 2023
Italianul Vincenzo Montella a fost numit la cârma naționalei din ”Țara Semilunei” după un mandat de aproape 2 ani pe banca turcilor de la Adana Demirspor, o formație pe care a reușit să o ducă și în Europa.
Tehnicianul și-a început aventura prima reprezentativă a Turciei în septembrie 2023 și a reușit să câștige 7 puncte din 9 posibile în preliminariile pentru EURO.
În meciurile amicale dinainte de competiția din Germania, Turcia a remizat cu Italia (0-0) și a pierdut cu Polonia (1-2).
Programul Turciei în grupa F de la EURO
- Turcia – Portugalia, 22 iunie, de la ora 19:00
- Cehia – Turcia, 26 iunie, de la ora 22:00
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA explicat de ce i-a acordat lui Rodri trofeul de ”Jucătorul Turneului” la Cupa Mondială
Decizia FIFA de a nu-i acorda lui Lionel Messi trofeul pentru ”Jucătorul Turneului” după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDupă 34 de ani, Corvinul revine în SuperLiga cu o victorie spectaculoasă
Hunedorenii au controlat prima repriză și au avut mai multe ocazii importante. Pîrvulescu a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorin Cârțu s-a supărat și a plecat de la Universitatea Craiova: ”Am zis că nu mai lucrez pentru nimeni”
În acea perioadă, transferurile fotbaliștilor români în străinătate depindeau de aprobările venite de la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăApariție-surpriză în loja lui Dan Șucu la Rapid – Sepsi. Invitata care a atras toate privirile pe Giulești
Jucătoarea de tenis, aflată la ultimul sezon al carierei, a urmărit confruntarea din loja...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login