
Horațiu Moldovan a fost unul dintre jucătorii de bază ai României în campania de calificare pentru Campionatul European. Selecționerul de la acea vreme, Edward Iordănescu, l-a titularizat în ultimele opt din cele zece meciuri pe care tricolorii le-au avut de disputat în drumul spre Germania. Transferul la Atletico Madrid l-a scos, însă, din formă pe portar, și totodată, din poarta echipei naționale.
Horațiu Moldovan, despre pierderea locului de titular la națională
Horațiu Moldovan a fost inclus în lotul României pentru turneul final, dar Edi Iordănescu a mers pe mâna lui Florin Niță în cele trei meciuri pe care tricolorii le-au disputat în Germania. Internaționalul român a vorbit despre pierderea postului de titular în poarta tricolorilor și a dezvăluit că a rămas cu un sentiment de dezamăgire după ce a fost nevoit să trăiască experiența campionatului european de pe banca de rezerve.
”(n.r. Ți-a părut rău că ai pierdut locul de titular în urma transferului la Atletico Madrid?) Nu am regrete. Dar da, mi-a părut rău că n-am jucat. Bifând toate cele 8 meciuri din calificări, a fost puțin dureros pentru mine să nu joc deloc la Euro. Dar m-am bucurat că am avut rezultate și că am fost cu echipa.
”Unele antrenamente la Atletico sunt mai tari decât multe meciuri”
Acum nu pot să comentez ce a văzut domnul Edi Iordănescu. I-a ieșit, echipa a avut rezultate. Dar mulţi ar trebui să înțeleagă că unele antrenamente de la Atletico Madrid sunt mai tari decât multe meciuri.
(n.r. Te-ai simțit nedreptățit?) Nedreptățit e mult. Dar cred că oricare jucător care a făcut parte din lotul de la Euro își dorea să joace în primul 11. Clar, 100% îmi doream să joc și nu eram chiar atât de fericit că nu o fac. Dar, în același timp, mi-am susținut colegii, l-am susținut și pe Niță. A făcut un campionat european foarte bun și, la final, a fost bine că am avut rezultate. Nu-i important Horațiu Moldovan sau alt jucător. Echipa e importantă”, a declarat Horațiu Moldovan pentru GSP.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul care i-a dat gol României la EURO 2024 visează să devină campion mondial: “Avem şansa noastră”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Youri Tielemans (28 de ani), care va purta...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCâți bani a încasat Arsenal, după calificarea istorică în finala Champions League. „Tun” financiar dat de „tunari”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Arsenal a încasat o sumă uriașă de bani,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSaka o duce pe Arsenal în finala UEFA Champions League după 20 de ani! Arsenal – Atletico Madrid 1-0
Min 25. Prima ocazie și pentru gazde: Lewis-Skelly scapă în careu în lateral, centrează...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFază controversată în Arsenal – Atletico Madrid! Fanii, revoltaţi după ce spaniolii nu au primit penalty: “Jaf”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google În minutul 56 al returului semifinalei de Champions...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login