-
Baraj Conference League: FCSB – Botoșani, duminică, 20:30, DGS 1
-
Baraj SuperLiga: Hermannstadt – Voluntari, duminică, 17:30, DGS 1
Sonia-Mariana Seraficeanu a marcat 7 goluri pentru Gloria, Danila Patricia So Delgado Pinto 6, Cristina Laslo, Bianca-Maria Bazaliu, câte 5 goluri, etc.
Gloria Bistrița este noua campioană a României la handbal feminin
De la ultima clasată s-au remarcat Andreea Roxana Sandu, cu 10 goluri, şi Andreea Loredana Prescură, cu 8 goluri.
CSM Bucureşti, care a încheiat sezonul pe locul al doilea, a dispus de CSM Târgu Jiu cu 36-27, în Sala Apollo. Trine Oestergaard Jensen a reuşit 6 goluri pentru ”Tigroaice”, Elizabeth Omoregie 5, Tatijana Brnovic, Valeria Maslova, câte 4 goluri, iar portarul Evelina Maria Louise Eriksson a avut 11 intervenţii.
SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat la limită cu CSM Corona Braşov, 31-30, condusă de Tuva Hoeve Ulsaker (9 goluri).
Într-un meci care a avut drept miză locul cinci, HC Dunărea Brăila a învins-o pe CSM Slatina cu 34-28. Cele mai bune de la învingătoare au fost Elena Roşu, cu 8 goluri, şi portarul Kira Trusova, cu 10 intervenţii, potrivit agerpres.
Performanţa echipei bistriţene va fi sărbătorită, duminică, în mijlocul oraşului, împreună cu fanii, care se vor bucura alături de jucătoare la festivitatea de premiere.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
La rândul său, CSM Bucureşti a plătit tribut rezultatelor directe cu Gloria Bistriţa, care au dus la pierderea titlului, completată şi de ratarea calificării la Turneul F4 al Cupei României.
Echipa antrenată de Bojana Popovic are însă marea satisfacţie a calificării la Turneul Final al Ligii Campionilor (6-7 iunie), la Budapesta, după 8 ani de la ultima performanţă similară.
Meciurile vor fi transmise în direct la Digi Sport.
Clasamentul final din Liga Florilor
- 1. CS Gloria Bistriţa 42 puncte
- 2. CSM Bucureşti 41
- 3. CSM Corona Braşov 30
- 4. SCM Râmnicu Vâlcea 29
- 5. HC Dunărea Brăila 25
- 6. CSM Slatina 24
- 7. CS Rapid Bucureşti 21
- 8. CS Minaur Baia Mare 19
- 9. SCM Universitatea Craiova 13
- 10. CSM Târgu Jiu 12
- 11. CS HC Zalău 7
- 12. CSM Galaţi 1
Gloria Bistrița s-a oprit în sferturile de finală din EHF Champions League
Gloria Bistriţa a evoluat în acest sezon și în EHF Champions League, unde a ajuns până în sferturile de finală, de unde a fost eliminată de Brest.
Noua campioană a României a pierdut la limită partida tur, 35-36, dar returul de la Bistrița a fost câștigat într-o manieră clară de Brest cu scorul 36-30.
De asemenea, în acest sezon, Gloria Bistrița și-a trecut în palmares și Cupa României, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 31-21 (16-11).
Etichete: handbal feminin , gloria bistrita , liga florilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăBrazilia – Maroc 0-1, pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Saibari a deschis scorul în super-meciul de la Mondial
Maroc (4-2-3-1): Bono – Hakimi, Diop, Riad, Mazraoui – Bouaddi, El Aynaoui – B....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVerdictul lui Lopetegui după ce a scos primul punct pentru Qatar din istoria Cupei Mondiale
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Qatar a produs prima mare surpriză de la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”Fotbalul te pedepsește”. Verdict categoric, după primul mare ”șoc” de la Campionatul Mondial
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBrazilia – Maroc, LIVE TEXT, 01:00. ECHIPELE. Neymar, accidentat, nu face parte din lot
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin

You must be logged in to post a comment Login