Articol scris de Bogdan Pop și Radu Drăguț
Dacă viața lui ar fi fost un film, probabil că producătorii de la Hollywood ar mai fi cerut să fie tăiate niște scene. La Interviurile Digi Sport, Giovanni Becali derulează câteva secvențe din acea realitate care acum ni se pare cinematografică.
Cum a fugit din țară ținând cuțitul la gât celui care l-a trecut granița, cum a făcut primii bani cutreierând Europa fără pașaport, aventura întoarcerii și a primelor transferuri. Povești cu teancuri de bani, șantaje, închisoare și înșelăciuni, amintiri cu Mourinho și Guardiola, cu Hagi, Mutu sau Chivu.
Nu și-a pus niciodată masca de erou, dar la final, când rulează genericul, are satisfacția că și-a scris propriul rol. În ceața anilor 90 din România, în care nimeni nu știa scenariul și totul era improvizat din mers, Giovanni Becali a fost personajul perfect care să se ridice deasupra fotbalului nostru. Istoria nu ține cont de preferințe, ea doar există.
Digi Sport: Ioan sau Giovanni Becali? Cum preferați?
Eu sunt Ioan Becali. Dar am stat la Napoli vreo doi ani și ceva și acolo îmi spuneau: „Bă, tu ești Giovanni, că Ioan e greu de pronunțat”. Și așa am rămas Giovanni. Am insistat cu Giovanni și când am cunoscut-o pe nevastă-mea.
V-a ajutat?
Da, am cunoscut-o într-o bancă, la Paris. Eu făceam fel și fel de chestii pe atunci, schimburi valutare, diferențe de curs, umblam prin bănci. Așa am cunoscut-o. I-am zis „Ciao, bella!” când a trecut pe lângă mine și parcă a zâmbit. Mi-am terminat treaba și am zis să mă duc după ea. Am făcut o cursă de 60 de metri până la metrou, la Arcul de Triumf. Am oprit-o și i-am zis: „Paris, orașul luminilor, ora două după-amiaza, o cafea la George V, la 80 de metri de aici!”. În sfârșit… până la urmă a acceptat o cafea. Și uite că au trecut 43 de ani! Înțelegi? Și eu m-am prezentat drept Giovanni. O lună, vreo două luni, ea a crezut că am sânge italian în mine. Ba eram bijutier, ba eram blănar, nici nu mai știam ce să-i spun. Și pe soacră-mea am mințit-o!
Și acum vă mai spune cineva Ioan?
Mai sunt unii care îmi spun Nelu, nepoții, dar până și fetele îmi spun Giovanni. Am o nepoată de cinci ani care tot Giovanni îmi spune. Și așa a continuat povestea cu nevastă-mea. Am așteptat-o să termine… Ea știa că cerusem azil politic în Germania, ca să-mi iau niște acte. Pentru că eu cutreieram Europa fără acte. Mergeam pe autostrăzi, dar nu era Schengen și Uniunea Europeană de astăzi.
Cum fenta controlul pașapoartelor
Și erau necesare și vize atunci.
Da, da. La început, Comunitatea Europeană era formată din țările Benelux, Germania și Franța, după care au început să intre și celelalte. Îți dai seama, pe autostradă te opreau la control. Înainte să ajung la controlul pașapoartelor și la vamă, ieșeam de pe autostradă, coboram în primul sat și ocoleam punctul de frontieră. Așa treceam eu granițele, până când mi-au venit actele.
Cum a fost când v-ați întors prima oară în România?
În ’90. Am venit cu un Mercedes, nici nu mai știu ce model era, 570 sau ceva de genul ăsta, un Mercedes mare, cu opt cilindri. Era mașina cu care i-am propus lui Dan Alban, fostul meu tovarăș, să mergem la Genova, în ’91, să vedem Genoa cu Steaua. Era frig, în decembrie, ultima etapă din cupele europene. Steaua a pierdut cu 1-0. Atunci am spus că trebuie să luăm Mercedesul. El fusese pe la jucători, că îi aveam pe Klein, pe Timofte, pe Lupescu la Leverkusen. Fusese pe la ei și venise în Franța, unde eram eu. I-am zis: „Hai, bă, să luăm mașina mea, că e mare, avem loc!”. Dar el nu și nu, că mergem cu Volkswagenul Lizei, soția lui de atunci, care astăzi este soția lui Mircea Sandu. „Nu, tu vrei să consumăm atâta benzină? Cât consumă mașina asta? Ce facem? Avem copii, avem familie!”. Și s-a întâmplat ce s-a întâmplat…
A trecut vama cu cuțitul la gât
Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați mai fugi din țară?
Nu, pentru că am aflat ulterior multe lucruri. Când eram la Paris sau prin alte părți, am întâlnit niște clanuri de țigani din Timișoara, din Cluj, din Arad, care treceau granița ca prin brânză. Veneau, furau și se întorceau în țară, pe timpul lui Ceaușescu! Iar eu a trebuit să trec Dunărea!
Asta se întâmpla în anii ’70.
În anii ’70! Și mai târziu i-am întâlnit pe oamenii ăștia și i-am întrebat: „Cum făceați, mă, voi? Cum treceați?”. Păi, mergeau! Îți dai seama ce relații aveau ei cu oamenii de la vamă? Ce vamă aveam noi atunci? Păi, pe mine, când am plecat prima dată, m-au prins. A doua oară, i-am ținut cuțitul la gât celui care ne trecea, pentru că, dacă ne dădea pe mâna autorităților… I-am dat 30.000 de lei. A doua oară i-am dat doar câte 15.000, pentru că trecea câte o serie de oameni. Știi câți oameni au murit pe Dunăre? Mulți, foarte mulți! Le vezi crucile pe acolo.
Dar cum v-a prins Revoluția?
Eram la Paris. Mai aveam treburi de făcut acolo, cu familia. Eu eram mutat la Frankfurt, aveam deja două fete. A doua fată se născuse chiar atunci, în toiul Revoluției, în decembrie ’89. Îți dai seama ce era! Francezii au pus un mare accent pe Revoluția noastră. Toate canalele de televiziune vorbeau despre ce se întâmpla în România. Eu jucam table cu un prieten și, dintr-odată, am văzut imaginile la televizor. Am lăsat tablele, am pus mâna pe telefon și am sunat acasă. „Ce faceți, mă, tată, pe acolo? Se trage?”. Noi stăteam în zona Aeroportului Băneasa, nu foarte departe de ce se întâmpla. Și atunci mi-am zis că trebuie să mă duc și eu în România. Aveam Mercedesul acela mare.
S-a întors în țară la câteva luni după Revoluție
Când v-ați întors?
Am venit în primăvară. Pentru că eu le făcusem o promisiune alor mei. Când m-au prins la Herculane, când încercam să fug din țară, m-au adus acasă și tata, unchii mei, inclusiv tatăl lui Gigi, îmi spuneau: „Mă, tu ești un bișnițar, acum te oprești la Herculane, vai de capul tău, ce o să pățești!”. Și eu le-am zis: „Stați liniștiți, că eu tot o să plec! Odată și odată o să plec. Și vă mai spun ceva: când o să plec și o să mă întorc, o să vin cu o mașină pe care n-o să aveți unde s-o băgați!”. Tatăl lui Gigi avea un Moskvici, abia încăpea pe poartă. Tata avea o Dacie, care tot așa, abia intra. Și le spuneam: „Pe unde o să băgați voi mașina mea?”. Ei credeau că băiatul a înnebunit, că de-aia nu mai vine acasă, că doarme la Lido. Și Gigi mă căuta pe acolo, pe la Lido. Uite așa a fost. Din păcate, tatăl lui Gigi a murit cu zece zile înaintea lui Ceaușescu. Îi spuneam: „Papa, Ceaușescu o să cadă!”. Și a murit el înainte să apuce să vadă. N-am mai apucat să-i arăt mașina, dar i-am prins pe tata și pe ceilalți unchi.
Franța, Germania sau Italia? Unde v-a plăcut cel mai mult să trăiți?
Cred că Italia. Italia mi-a plăcut cel mai mult. După aceea, Spania, unde am avut foarte mulți jucători și unde mi-am făcut relații foarte bune. La un moment dat cred că aveam zece jucători în Spania. Numai la Valencia aveam vreo patru. Îl aveam pe Craioveanu la Villarreal, apoi la Getafe, pe Contra, pe Stângă, aveam o grămadă de jucători și la Salamanca.
Răducioiu la Bari, primul transfer făcut
Vă mai amintiți care a fost primul transfer pe care l-ați făcut?
Răducioiu, la Bari. Avea 20 de ani, nici nu știu dacă îi împlinise atunci. Când am jucat cu Rusia la Mondial, Răducioiu semnase deja pentru Bari. A fost un transfer spectaculos, de trei milioane de dolari, pentru un jucător de 19 ani. Trei milioane în 1990 erau cât 30 de milioane astăzi! L-a vrut familia Matarrese. Unul dintre frați era președintele Federației Italiene, altul era președintele clubului Bari, iar celălalt era implicat în politică. Era o familie foarte importantă în Italia, inclusiv în fotbalul italian. Și după transferul acela a urmat sarabanda.
Care a fost transferul cel mai ușor de făcut?
N-am avut așa ceva! Am avut tot timpul negocieri cu cluburile. Și apăream mereu pe prima pagină în Marca, în AS, în Gazzetta dello Sport. De ce? Pentru că nu ne înțelegeam! Uite, cu Cristi Săpunaru, când a venit directorul sportiv de la Porto în Germania, nu ne-am înțeles. El voia un preț, eu voiam altul. Și i-am spus să-l cheme pe Pinto da Costa, președintele clubului. Nu l-a chemat până la ora patru. La patru ne-am pus de acord, iar Victor a rămas cu Cristi și a semnat contractul. Înțelegi? N-am avut transferuri ușoare. Poate cele mai ușoare au fost ultimele, cele ale lui Cicăldău și Moruțan la Galatasaray. După atâția ani de experiență, lucrurile au mers mai simplu, pentru că președintele era ginerele fostului președinte, Faruk Süren, cu care eu colaborasem șapte-opt ani. Vreo zece ani am făcut legea la Galatasaray! Totul trecea prin mine. Păcat că Fatih Terim a plecat și el. După un an, cu băieții ăștia, s-a schimbat situația la Galatasaray. Și uite ce se întâmplă acum acolo! Sute de milioane de dolari, banii nu mai înseamnă nimic.
Iordănescu nu a vrut să-i ia în Danemarca pe Mutu și Chivu
Dar care a fost jucătorul cu care a fost cel mai dificil să lucrați? Povestea fratele dumneavoastră, Victor, că îi stătea inima în loc de fiecare dată când citea o știre despre Mutu.
Câte am auzit despre el! La un moment dat m-am și enervat. Mă chemau: „Vino, vino!”. Nu m-am dus, i-am trimis pe Victor și pe Gică Popescu. Și am avut și norocul că Dan Petrescu avea o relație la Chelsea. Așa a scăpat cu șapte luni. Îmi aduc aminte cum a fost și înaintea meciului cu Danemarca, la ora 12:00, Iordănescu și Mircea Sandu îi căutau pe Mutu și pe Chivu. Nu erau nicăieri! Abia pe la ora 13:00 i-a găsit fratele meu pe amândoi, undeva. Era meciul cu Danemarca din deplasare. Iordănescu n-a vrut să-i bage în avion. Până la urmă i-a luat. Mutu a și dat gol cu Danemarca atunci, din ce îmi aduc aminte.
Pancu și Mutu au înscris atunci.
Cu Pancu și Mutu, altă aventură… când a jucat Beșiktaș cu Chelsea… M-a sunat Lucescu: „Domnule, i-am găsit!”. „Bă, băgați-vă mințile în cap!”
Starurile din Generația de Aur ar fi valorat acum peste 100 milioane de euro
Când vedeți sumele care se învârt în fotbalul de astăzi, nu vă trece prin minte cât ar fi valorat Generația de Aur dacă ar fi jucat acum? Cu cât s-ar fi vândut fotbaliștii aceia?
Cei mai ieftini dintre ei ar fi valorat 25-30-40 de milioane. Iar cei de sus, cei mai buni, poate 80, 100, 120 de milioane.
Hagi, Popescu…
Uită-te la Galatasaray, echipa de astăzi, care se distrează cu milioanele de dolari! Eu l-am adus pe Hagi acolo liber de contract. Și Hagi a câștigat în cinci ani la Galatasaray cât n-a câștigat în șase ani în Comunitatea Europeană. A jucat patru ani în Spania și doi ani în Italia. În acei șase ani, Hagi a plătit șase milioane de dolari taxe în Comunitatea Europeană. În Turcia a câștigat de șapte-opt ori cât câștigase în Comunitatea Europeană.
Cât ar valora Hagi astăzi, de exemplu, imediat după Mondialul din 1994?
Barcelona a plătit atunci 3,5 milioane de dolari pentru el, la Brescia. Cât ar fi făcut astăzi? Păi, 50-60 de milioane! Și avea 29 de ani când l-a luat Barcelona. Când l-a luat Galatasaray avea 31 de ani și au început fanaticii ăia, ziarele turcești, să spună: „A venit un elefant!”. După opt etape au văzut ei ce elefant venise! Până la Chivu și Mutu, toți cei dinaintea lor au fost jucători de o valoare extraordinară. Și asta se vede și din rezultatele pe care le-am avut. România a fost pe locurile trei-patru în clasamentul FIFA în anii aceia.
Cât de greu este să transferi acum jucători români
Ca să facem legătura cu prezentul, cât de greu este acum să transferați un jucător român în străinătate?
Este foarte greu. Și dacă se transferă un jucător pe care îl reprezentăm noi, este datorită relațiilor mele, pe care încă le am. Uite, să te duci la Atlético Madrid și să ceri trei bilete în loja prezidențială! Mi-au spus că locurile erau deja ocupate, că se făcuseră rezervările. Dar mi-au zis: „Stai liniștit, ai trei locuri!”.
Cât de implicat mai sunteți acum în activitatea firmei de impresariat?
Acum sunt imaginea firmei. Îl am pe Dragoș Sârbu, care se ocupă de toate, care și-a luat și licența de agent profesionist. Când se duce în Turcia și spune că vine din partea mea, lucrurile se schimbă. Numele meu înseamnă ceva acolo. Eu doar mai deschid niște uși, după care mai apar și eu. Dar îl las pe Dragoș să facă tot ce ține de firmă.
Cum interacționați cu jucătorii tineri?
Dragoș se ocupă de tineri. Mai avem vreo cinci-șase-șapte jucători importanți, iar în rest avem foarte mulți puști. La Campionatul Mondial Under-17, care se desfășoară acum în Qatar, avem cinci sau șase jucători care participă. Nici nu le știu numele, dar Dragoș îi cunoaște foarte bine. El se duce acolo, le cumpără ghete, le mai dă și niște bani de cheltuială, să aibă când primesc o zi sau două libere. Acum lucrurile se fac altfel. Și i-am spus: „Dragoș, eu nu știu dacă o să mai apuc să văd ce am avut odată. Așa că ocupă-te de tineret, pentru că ăsta e viitorul!”.
Și, apropo de tineret, până când nu se va face o lege în România, dată de Federație, prin care să fie obligatoriu ca în meciurile de campionat să avem cinci jucători români pe teren, nu o să ajungem niciodată să avem o echipă națională puternică. Poți să ai câți străini vrei în lot, 20, dar pe teren să joace obligatoriu cinci români.
Ionuț Radu e prea mândru de el
Cum vi se pare faptul că unii jucători nu au mai venit acum la echipa națională?
Când îl văd pe portarul echipei, care joacă acum la Celta Vigo…
Ionuț Radu.
E un portar bunicel, dar prea mândru de el. E cam prea mândru. Și, dacă vă aduceți aminte, la Under-21 era un grup format din el, din Pușcaș, mai era și Ianis, care comunica foarte bine cu ei. Acea calificare ne-a dat de înțeles că avem un viitor, că vom avea o echipă națională care va bate recordurile Generației de Aur. Ne-am înșelat! Ne-am înșelat, pentru că acești copii au plecat care încotro, unul într-o parte, altul în alta, și nu s-a mai întâmplat ce speram noi. Am rămas doar cu amintirea aceea, cu iluzia aceea optică, dacă pot să-i spun așa.
Deci vă așteptați și dumneavoastră la mai mult de la această generație. Hagi spunea chiar că poate depăși performanțele Generației de Aur.
Da, Hagi e optimist. Și-a permis să cheltuiască toți banii pe care i-a câștigat în fotbal pentru o ambiție, pentru plăcerea de a face o academie. A făcut-o și a produs jucători până acum. Problema este că, după ce pleacă de la el, acești jucători nu mai continuă să crească. Uite, am fost acum în Anglia și m-am întâlnit cu Mourinho. Am stat trei-patru ore cu el, împreună cu fratele meu și cu un prieten. Am băut o cafea, am vorbit de toate. Și mi-a zis: „Giovanni, îți aduci aminte când ți l-am trimis pe Formosinho?”. Era unul dintre secunzii lui de la Manchester United. Îi spusesem: „Băi, trimite-l pe omul tău să vadă un derby. Peste vreo 20 de zile joacă Steaua cu Dinamo, pe Arena Națională”. „Și ce fundaș ai acolo?”. „Lasă, mă, că îl vede!”. Era vorba despre Nedelcearu. S-a terminat meciul, nici nu mai știu rezultatul. Și știi ce mi-a zis Mourinho? „Giovanni, e un jucător bun, dar te rog eu, caută-mi în Africa unul de 1,96 metri, bine făcut, și prezintă-mi-l pe acela. Poate îl luăm pe el!”.
Există în momentul acesta vreun jucător român pe care l-ați putea propune unui club important din străinătate?
Nu, nu avem! Nu avem. Voi nu vă gândiți la lucrurile astea? Gândiți-vă la ce v-am spus eu: cinci români obligatoriu pe teren! Și, peste cinci-șase ani, probabil că o să începem să deschidem ochii. Altfel e greu. Tu nu vezi ce rezultate avem noi la echipele de juniori? Să vedem ce facem acum la Under-17. Mi-e teamă să nu ne întoarcem de acolo cu un sac plin de goluri!
Moruțan nici acum nu e sută la sută refăcut
Lui Ianis Hagi ce sfat i-ați da în momentul acesta?
I-am spus că nu are nevoie de sfaturi de la mine, pentru că îl are pe taică-su. Îl are pe tatăl lui, care comunică permanent cu el și care îi vrea tot binele din lume. Dar hai să fim sinceri acum, că totul cade asupra lui Gică. Mai ales că Ianis a fost selecționat de toți foștii antrenori ai echipei naționale. Și nu numai că a fost selecționat, dar a fost și căpitanul echipei. Acum ce să facă Gică? Să-l abandoneze pe fiul lui ca să facă pe placul unora?
Credeți că Ianis Hagi este tratat incorect de unii?
Da, bineînțeles! Dar nici el n-a jucat foarte mult și a avut și accidentarea aceea. O accidentare foarte grea. Uitați-vă la Moruțan! Nici acum nu este sută la sută refăcut. Câteodată parcă rămâne pe teren, parcă nu mai poate. A început să-și mai revină puțin, dar e greu. Îți dai seama, a avut și el o accidentare foarte gravă. Asta e. Ianis trebuie să-și revină încet-încet. Are și el o vârstă acum.
Mihai Stoica a plecat de la FCSB. Cum vedeți această despărțire?
Este o plecare tristă, vă spun sincer. E adevărat că FCSB nu a avut rezultate, dar Mihai a fost întotdeauna acolo. Eu cred că el a făcut o singură greșeală: s-a băgat în prea multe lucruri, a răspuns la prea multe comentarii, s-a ocupat de prea multe probleme. El trebuia să-i spună lui Gigi: „Eu știu să țin liniștea aici, să colaborez cu antrenorul, să mă ocup de echipă. Sunt un analist, dar nu pot să fiu și șeful departamentului de scouting. Hai să găsim un om foarte bun, pe Mara, pe Bilașco sau pe cineva care a mai făcut lucrurile astea. Să mai luăm doi oameni care să cutreiere Europa, prin Serie B, Serie C, prin campionatele unde sunt echipe care luptă pentru promovare. Să ne aducă imagini cu jucători, să ne facă propuneri. Avem aparatură, ne așezăm amândoi aici, ne uităm și decidem împreună. Sau decizi dumneata!”.
Mihai Stoica s-a simțit umilit
Pare că toată această nebunie a început de la Boutoutaou, pe care l-a adus Mihai Stoica. Cum vi se pare ca jucător?
Mi se pare un jucător normal. Nu pot să spun că este un fuoriclasse. Dacă a venit de la Sochaux, din liga a treia… Dar revenind la Mihai Stoica, el avea prea multe responsabilități și nu putea să le facă pe toate. Nu putea! Dar îți spun ceva: nu cred că sunt departe de o împăcare. Pentru că au avut o relație lungă și au avut și rezultate împreună.
Credeți că Mihai Stoica a fost deranjat de declarațiile lui Gigi Becali?
Nu vreau să discut prea mult, pentru că, în primul rând, este vorba despre familia mea, iar în al doilea rând, despre Mihai, care îmi este prieten. Îl cunosc de peste 30 de ani și a făcut o treabă bună. Îmi aduc aminte de perioada de la Urziceni, când Bucșaru voia să-i dea afară și pe el, și pe Dan Petrescu aproape după fiecare etapă. „Afară!”, spunea. Și uite unde au ajuns, până în Champions League! Este o despărțire în care Mihai s-a simțit umilit. Ce să mai discutăm? S-a simțit umilit când au venit alții să ocupe un loc care era al lui. Nu este ușor, corect? Poate a făcut și el o greșeală când l-a luat și pe Cernat de acolo, care este finul lui. Dar sunt și tot felul de interpretări despre sumele care s-au vehiculat. Eu nu cred niciodată că Mihai Stoica ar putea să intre în asemenea mizerii. Să ia comisioane sau alte lucruri de genul ăsta.
Sunat de Mourinho de pe bancă la accidentul lui Chivu
În ce relații sunteți acum cu Cristi Chivu?
Eu îl respect pe Chivu ca persoană, îi respect familia, respect faptul că este un antrenor bun și ceea ce face acum. Dar pur și simplu m-am simțit puțin… Poate cu fratele meu mai vorbește, poate mai țin legătura, nu l-am întrebat niciodată. Într-un moment în care probabil că și eu aveam nevoie de un telefon, de o vorbă dulce, de o vorbă bună, nu am avut-o. Și atât, nimic mai mult.
Asta v-a deranjat cel mai mult?
Asta m-a deranjat cel mai mult. În rest, absolut nimic! Pentru că atunci când s-a accidentat la Verona, putea să moară! L-au scos de pe teren, s-a întrerupt meciul, era o situație foarte gravă. Fratele meu a luat un avion privat, dimineața, și s-a dus la Verona. Dacă spitalul acela nu avea posibilitatea să facă operația respectivă, până ajungea la Milano murea! Murea! Și fratele meu s-a dus cu avionul privat la Verona. Nu mai spun ce am pățit eu înainte, ce scriau ziarele, Gazzetta dello Sport, primele pagini… M-am întâlnit cu directorul sportiv de la Real Madrid… Roma plătise 18 milioane pentru el. Eu puteam să-l iau liber și să-i dau lui toți banii aceia. „Ia, mă, Cristi, tu 12 milioane și dă-mi și mie șase! Care e problema?”. Dar îi era frică de ce ar fi scris suporterii: „Traditore!”. Dacă îl aveam pe Mutu, îl durea în fund că scriau ăia „traditore”!
Care sunt diferențele între Chivu și Mutu
Cât de diferiți au fost Chivu și Mutu din punctul de vedere al personalităților?
Chivu era, nu neapărat introvertit, dar puțin mai închis în el. Înțelegi? Mutu era cu totul altfel! Păi, când l-am dus pe Mutu la Chelsea, Parma cerea vreo 30 de milioane. Directorul general era omul lui Tanzi. L-ați văzut vreodată pe Tanzi? Bătrânul acela care a înșelat toată Europa și America de Sud! Una dintre cele mai mari escrocherii! Avea afaceri în toată America de Sud. Și l-a trimis pe directorul general să negocieze cu mine. Ăla cerea vreo 30 de milioane. Și eu i-am zis: „Bă, uite care e situația. Cu Claudio Ranieri am discutat. 24 de milioane! Vreți 24? Dacă nu, sâmbătă, când se deschide stadionul, discutăm noi ce facem. Îl iau și plec la București. Eu am academie acolo, se antrenează, îi iau ghete și gata!”. Imediat am început să fac pe supăratul, înțelegi? Adică făceam spectacol!
A prins șantajul?
Normal! Când au văzut că plecăm, au pus mâna pe telefon, l-au sunat pe Tanzi, au vorbit între ei. Și au zis: „OK!”. Iar eu le-am spus: „Acum, pentru că ne-ați enervat, vreau și bilete business class Milano-Londra!”. Mi se părea normal. Și așa a plecat Mutu la Chelsea, pentru 24 de milioane.
A crezut că Parma va retrograda cu Chivu
Apropo de Chivu, vă gândeați, atunci când era jucător, că poate ajunge să aibă o carieră la un nivel atât de înalt ca antrenor? Îl vedeați să aibă o înclinație spre antrenorat?
Eu am crezut că la Parma nu va reuși să salveze echipa. Dar a salvat-o într-un moment foarte greu, datorită și directorului sportiv, care venise de la Juventus. Ei au dorit un antrenor tânăr, pentru că aveau foarte mulți jucători tineri. Îți dai seama, au contat și Mihăilă, și Dennis Man. Iar salvarea aceasta a Parmei a contat foarte mult pentru el. Înainte de el, Fabregas era favorit să preia Inter. Eu știam proiectul celor de la Como. Patronii sunt indonezieni, printre cei mai bogați oameni din Asia. Vor să facă un stadion nou. Au și un proiect pentru un aeroport destinat avioanelor private și elicopterelor, care să facă legătura cu Milano. Dacă ai un zbor de la Milano, poți să ajungi foarte repede acolo. Exact ce se întâmpla în 1990-1991, când se organiza Calciomercato. Veneai la hotel, în zona lacului Como, și totul era ca în filme, ca în „La Dolce Vita”! Și atunci, toți cei care jucau în sud, la Catania, Palermo, Bari, Avellino și celelalte echipe din sudul Italiei, luau elicopterul ca să prindă avionul de la Milano spre orașele lor. Cu elicopterul făceai 18-20 de minute până la Milano și ajungeai direct la aeroport.
A fost proiect cu un film despre viața lui
Apropo de filme, dacă s-ar face un film despre viața lui Giovanni Becali, ce actor v-ar plăcea să vă interpreteze?
Robert De Niro! Au fost unii care au vrut să facă un film despre mine. Mi-au dat și niște bani, după care n-au mai avut bani să continue. Și-au pierdut banii cu filmul despre Generația de Aur. Au căzut în cap cu proiectul acela. Dar ce-mi mai trebuie mie film, când eu vă dau filmul? Vouă vi-l dau! L-am dat și familiei, l-am dat tuturor și cu asta basta! Știi ce-mi spun fetele mele? „Bine, mă, tati, dar tu nu vezi câți bani fac ăștia cu TikTok, cu toate rețelele astea? Păi, tu ai putea să faci o grămadă de bani!”. Și eu le spun: „Stați liniștite! O să fiți mândre de mine și fără toate astea!”.
Cum vă împăcați cu tehnologia și cu rețelele sociale?
Nu mă interesează! Nu am TikTok, nu am nimic. Am WhatsApp și telefonul. Atât! Nu mă interesează, pentru că mă sperie tehnologia asta. Tu îți dai seama că până și omul care a creat inteligența artificială spune că va fi un pericol pentru lumea viitorului? Uite, în Pipera, știți unde este lacul?
Da.
Înainte de lac este un restaurant chinezesc, într-o casă pe care au cumpărat-o de la un macedonean. Acolo te servește un robot la masă! Când vreți, veniți să vedeți. Pe cuvântul meu! Un robot vine la masă, îți aduce mâncarea și îți vorbește în orice limbă. „Bună ziua!”, „Bună seara!”, orice vrei!
Și primește și tips?
Probabil (n.r. râde). Poate așa scăpăm și de tips.
Confundat în aeroport cu Robert De Niro
Haideți să facem și câteva alegeri. Robert De Niro sau Al Pacino?
I-aș pune pe amândoi! Și Al Pacino mi-a plăcut foarte mult în „Scarface”. Dar cred că îl aleg pe De Niro, pentru că pe mine m-au confundat mulți cu Robert De Niro acum 20, 25, 30 sau chiar 35 de ani!
Cine v-a confundat?
Îmi aduc aminte că eram odată la Milano, nu mai știu exact cu ce jucător. Eram cu un fotbalist de la Barcelona care voia să meargă la Milan. Mergeam împreună cu Vicente Sanchez, un prieten de-ai mei, fost căpitan al Barcelonei, și cu un alt impresar. Și eram cu toții la aeroport. Unul dintre ei fuma un trabuc din acela mare, cum fuma și Borcea. Și eu îi spuneam: „José María, nu fuma aici, că nu mai ai voie să fumezi în aeroport!”. Dar el fuma în continuare. Erau întârzieri la avioane, lumea aștepta. La un moment dat, o fată tânără, care stătea la rând, l-a văzut fumând și a venit la el. „Cine ți-a dat voie să fumezi aici?”. El a început să se certe cu ea: „Dar tu cine ești? Lucrezi la aeroport? Cine ești?”. Ea a spus că o să cheme carabinierii. Eu îi tot ziceam: „Hai, mă, du-te mai încolo, ascunde-te, că ăștia te iau pe sus!”. Până la urmă au venit carabinierii, dar cel care fumase nu mai era acolo. Fata a arătat spre mine, pentru că mă văzuse lângă el. Și eu i-am spus: „Calmează-te! Eu eram prietenul lui, dar nu eu fumam. Ba chiar ți-am și tradus ce spunea, că el vorbea spaniolă și tu italiană!”. Am început să discut cu carabinierii, să le explic situația. Și, la un moment dat, l-am auzit pe unul dintre ei spunând încet, către colegul lui: „Ma questo è Robert…?”. Credea că sunt Robert De Niro! Mă confundase cu el!
I-a propus lui Mourinho un jucător de la Craiova
Mourinho sau Guardiola?
Amândoi! Amândoi îmi sunt prieteni. Dar eu nu am avut jucători pe care să li-i dau. Uite, i-am prezentat lui Mourinho un fotbalist de la Craiova. Nu vreau să-i dau numele. Mourinho era atunci la Benfica și mi-a zis: „Nu!”. I-am arătat trei-patru secvențe cu el și mi-a spus: „Nu e jucător de Benfica! Nu e jucător de Benfica!”. Și mi-a explicat: „Giovanni, ai văzut meciul meu cu Real Madrid? Jucătorii mei nu trebuie să fie doar tehnici. Trebuie să alerge, să intre la minge, să moară pe teren, să se bată cu un fundaș de 1,90 metri!” Arată-mi tu la Craiova unul care se bate așa!. Și atunci ce să mai spun? Asta e!
Hagi sau Maradona?
Bineînțeles că Maradona! Hagi este deja „Maradona din Carpați”. Dar pentru mine Maradona a fost maximum! Ce Pelé, ce Messi, ce Ronaldo? Maradona a fost cel mai mare! Eu l-am văzut la antrenamente. Îți dai seama, la antrenamentele lui Napoli veneau 15.000-20.000 de napolitani! Doi ani m-a încântat Maradona! Doi ani! Am fost acolo, la Napoli. Eu stăteam în Germania când Napoli a câștigat Cupa UEFA. Păcat de viața pe care a dus-o!
Adrian Ilie sau Adrian Mutu? Cine a fost mai talentat?
Despre Adrian Ilie, Ranieri îmi spunea tot timpul: „Giovanni, poate mai mult, poate mai mult, poate mai mult!”. N-a apăsat niciodată pedala până la maximum! Dar, oricum, au fost doi jucători extraordinari. Doi fotbaliști care astăzi ar fi valorat 80-90, poate chiar 100 de milioane de euro. Cam ăsta ar fi fost prețul lor.
Mircea Sandu sau Răzvan Burleanu?
Mircea Sandu! Am crescut împreună, de mici copii. Am jucat amândoi fotbal la 17-18 ani. În fiecare joi jucam eu contra lui, pe stadionul Voința. Pe Burleanu nu-l cunosc. L-am salutat o singură dată, la un meci al echipei naționale, la Ploiești, când am fost cu Mourinho. În rest, este un om care mă respectă, îl respect și eu și cu asta basta! Nu stau acum să mă gândesc la tot ce s-a scris în presă, că ar avea legături cu serviciile. Nu mai stau să dau timpul înapoi. Eu mă uit la ziua de mâine.
Victor Pițurcă sau Anghel Iordănescu, în calitate de selecționer?
Victor Pițurcă!
Gigi Becali i-a cerut bani să cumpere terenuri
Apropo de copilărie, cum era Gigi Becali când era mic? Ce amintiri aveți cu el?
Practic, și el, și Victor au crescut sub umbrela mea. Tu îți dai seama că eu, la 20 și ceva de ani, eram deja prin oraș, iar ei erau copii, mergeau la școală. Și dacă nu veneam două-trei zile pe acasă, părinții îi trimiteau să mă caute. Mă căutau pe la Eva, pe la Ateneu, pe la Intercontinental, să mă găsească și să mă aducă acasă. Pentru că unchii, rudele, îi spuneau lui taică-său: „Ăsta se droghează prin oraș, de-aia nu mai vine acasă!”. Păi, cu ce dracului să te droghezi pe vremea aia? Cu țigări, probabil!
Gigi Becali nu voia să stea mai mult pe lângă dumneavoastră, lângă vărul mai mare?
Da! Păi, inclusiv atunci când a început să cumpere terenuri, a venit la mine să-i dau niște bani, pentru că eu aveam bani. Și i-am zis: „Bă, nu-ți dau banii mei să-i bagi în terenuri, să-i îngropi acolo!”. Eu nu aveam viziunea asta. Iar pe el Dumnezeu l-a ajutat!
Acum cât de des vorbiți?
Suntem casă lângă casă… toate casele acolo, una lângă alta, la 20-30 de metri distanță.
Vă mai cere Gigi sfaturi în legătură cu vreun jucător?
Nu, nu. Vreau să-ți spun ceva. Din toți jucătorii străini care au venit de-a lungul anilor în fotbalul românesc, eu puteam să aduc cel puțin 70%. Dar mi-am zis: „Bă, de ce să-mi iau povara asta pe cap? Să aduc jucători, să nu funcționeze și să-mi cadă mie în cap?”. Nu e destul că îi mai înșel eu pe occidentalii ăștia? Mai trebuie să-i înșel și pe ai mei? Bineînțeles, „înșel” între ghilimele!
Există vreun patron-model în Superligă în acest moment?
Poate Șucu. În afară de Șucu, nu văd alt patron model. Ceilalți se bagă prea mult în sânul echipei, în conducere, în treaba scouterilor, în treaba directorului sportiv și așa mai departe.
Apropo de acest lucru, i-ați spus vreodată lui Gigi Becali că poate ar fi mai bine să nu se mai bage atât de mult peste antrenori?
I-am spus! Și el mi-a zis: „Dar eu unde nu mă bag?”. Păi, când vinde un jucător, dacă eu îi spuneam că am oferte pentru Coman, pentru Tănase sau pentru ceilalți și le căutam echipe, unul valora 40 de milioane, altul 30, Octavian Popescu valora 70 de milioane! Și atunci eu îmi vedeam de treaba mea, nu?
Video cu participarea lui Ioan Becali la emisiunea Interviurile Digi Sport
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăVictor Pițurcă, anunț uriaș pentru Steaua: un investitor dă 20 de milioane pentru club!
Blocată în continuare în liga secundă din România, Steaua ar putea ajunge pe mâinile...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăBecali a decis: încă un jucător pleacă de la FCSB! Câți bani a cerut unei echipe interesate: „Nu-l dau gratis!”
FCSB continuă să facă schimbări masive la nivelul lotului. Artizanul: patronul Gigi Becali, care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSchimbările pregătite pentru 2027. Analiza lui Adrian Georgescu
În piloții au reclamat că ponderea puterii electrice este prea ridicată în raport cu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVor să-l transfere pe Cătălin Cîrjan de la Dinamo! Unde poate ajunge căpitanul ”Câinilor”
Cătălin Cîrjan (23 de ani) a ajuns în vara lui 2024 la Dinamo și...
De admin

You must be logged in to post a comment Login