Gigi Becali le-a făcut o promisiune jucătorilor săi de la FCSB. Patronul campioanei a anunțat că le va mări salariile acestora, dacă se vor califica în grupa de Champions League.
FCSB își va începe aventura europeană, din noul sezon, în primul tur preliminar din Champions League. Campioana se va duela cu Inter Club d’Escaldes.
Gigi Becali, promisiune pentru jucătorii de la FCSB
Gigi Becali a anunțat că fiecare jucător de la FCSB va câștiga anula un salariu de aproximativ 600.000 de euro, dacă echipa va ajunge în competiția supremă în acest sezon.
Patronul campioanei a subliniat că nu se poate face performanță pe salarii de sub 30.000 de euro pe lună, astfel că-și va răsplăti jucătorii pentru performanța reușită.
„I-am spus lui MM (n.r. Mihai Stoica) că, dacă ne calificăm în Champions League, de la anul măresc salariile. Dau 600.000 – 700.000 de euro la anul, tuturor jucătorilor.
Dau salarii de 30.000 – 40.000 de euro pe lună. Nu poți pe salarii mici să faci performanță. Trebuie să-i dai unui jucător român, care vrea să plece afară, 60.000 de euro pe lună. Adică 800.000 de euro pe sezon și nu se mai gândește să plece.
Eu asta trebuie să fac, dacă vreau să mă bat cu ăia. Trebuie să ridic ștacheta. Dacă nu o ridic, rămân l nivel de Europa League”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.
Gigi Becali, anunţ despre viitorul lui Florin Tănase la FCSB
Gigi Becali a făcut un anunţ despre viitorul lui Florin Tănase la FCSB. După ce internaţionalul român a declarat că-şi doreşte să prindă un contract mai bun în străinătate, a fost băgat “în şedinţă” de patronul campioanei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 27 de minute în urmăProbleme grave de sănătate pentru Marius Şumudică la CFR Cluj: „Am făcut tot felul de verificări de mi-a stat inima”
Marius Şumudică, antrenorul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre problemele pe care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăS-a aflat salariul lui Nicolae Stanciu la U Cluj. Cu ce primă de instalare a fost ademenit să refuze pe FCSB
Nicolae Stanciu (33 de ani) va fi prezentat oficial de către U Cluj în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăS-a aflat: trădat, Hansi Flick l-a dat afară din vestiar, după ce a aflat că pleacă de la Barcelona la PSG!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăStadionul Dinamo 2026: ce urmează după reluarea șantierului și cum va arăta arena de 117 milioane de euro
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login