
Becali consideră că echipa lui a fost dezavantajată în tur, dar speră că formaţia lui se va califica la retur. El e încrezător, transmiţând că rezultatul de egalitate de la Aberdeen, chiar şi după ce FCSB a condus cu 2-0, e un rezultat bun.
„Eu nu am avut emoții. Nu am avut pentru că ce, nu v-am spus, dacă ești calificat într-o competiție, nu mai ai emoții!
În momentul în care joci cu un om în minus atât timp, te lași în mâna lui Dumnezeu, ce o vrea să fie. Cel puțin 2 intrări au fost mai tari decât a lui Cisotti. Una la Tănase și una la Olaru. Arbitrul a fost de partea lor!”, a declarat Gigi Becali pentru sursa citată.
FCSB a încheiat la egalitate, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia scoţiană FC Aberdeen, în manşa întâi a play-off-ului din Liga Europa.
FCSB a plecat cu un dezavantaj important în partida din Scoţia, Charalambous fiind nevoit să renunţe la trei jucători importanţi – Radunovic, Ngezana şi Baba Alhassan, care nu au putut fi folosiţi pentru că nu au avut vizele de intrare în Marea Britanie.
Gazdele au controlat startul de meci pe Pittodrie Stadium, însă cei care au deschis scorul au fost bucureştenii, în minutul 32, prin Bîrligea, care a fost lansat de Miculescu şi a şutat pe jos, plasat, învingându-l pe Mitov. După numai şase minute, Cisotti a primit direct cartonaşul roşu pentru un fault din spate la Milanovic.
Elevii lui Charalambous şi-au majorat avantajul în minutul 47, imediat după pauză, când Bîrligea a recuperat mingea, a urcat până în careu şi a pasat lui Olaru, care a înscris. În minutul 51 Mitov a respins şutul lui Miculescu, pentru ca Aberdeen să marcheze în minutul 61, prin Polvara. Sokler a ratat egalarea în minutul 65, dar a înscris în minutul 89 aducând egalarea pentru gazde. S-a terminat Aberdeen – FCSB 2-2 şi calificarea se joacă la Bucureşti.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăOlanda a făcut scorul zilei la Cupa Mondială, dar Frenkie de Jong n-a răbdat: ”Unii nu înțeleg fotbalul”
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăIrina Begu, duel cu Venus Williams la WTA Bad Homburg! Cu cine joacă Gabi Ruse
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmăMarie Bouzkova a câștigat turneul WTA de la Nottingham!
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăSe supără iar Cristiano Ronaldo? Jucătorul din naționala Portugaliei care l-a numit ”doar o persoană care ajută”
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login