-
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS 1
Gigi Becali a spus că cei din staff-ul echipei i-au transmis că Ricardo Pădurariu e ”foarte bun” și juniorul ar putea fi titular la FCSB în noul sezon, pentru a bifa regula U21.
Ricardo Pădurariu a impresionat la FCSB
”Avem un fundaș stânga care e foarte bun, l-am luat, nici nu știu de unde l-am luat, nici nu știu cum îl cheamă.
Pădurariu, da, cică e foarte bun, joacă și fundaș dreapta și s-ar putea să jucăm cu Pădurariu”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Titularizarea lui Ricardo Pădurariu ar reprezenta o veste bună pentru Ștefan Târnovanu, care poate reveni în poartă, pentru că nu va mai fi folosit Matei Popa pentru bifarea regulii U21. În același timp, ar fi o veste proastă pentru Risto Radunovic, care are șanse mari să-și piardă postul de titular, după ani întregi în care a fost ”bătut în cuie” în formula de start.
Ricardo Pădurariu are deja un an și jumătate în care a jucat la seniori
Ricardo Pădurariu este jucător crescut de FCSB, iar în ultimul an și jumătate a jucat la nivel de seniori. În a doua parte a stagiunii 2024 – 2025 a evoluat sub formă de împrumut la Gloria Bistrița, iar în sezonul recent încheiat a jucat la Corvinul Hunedoara, echipă care a promovat fără emoții în SuperLigă.
Ricardo Pădurariu nu doar a fost în lotul Corvinului în sezonul revenirii în prima ligă, ci a jucat constant. La 19 ani, a bifat 33 de apariții, a marcat trei goluri și a dat un assist.
FCSB schimbă și fundașul dreapta
Dacă Ricardo Pădurariu are șanse mari să fie noul titular al postului de fundaș stânga la FCSB, echipa va începe, foarte, probabil, sezonul și cu un alt fundaș dreapta decât Vali Crețu, cel care a ocupat postul în ultimii ani.
FCSB l-a transferat pe Ronny Labonne, fundaș dreapta din Martinica, în vârstă de 28 de ani, care a fost adus de la Caen, din liga a treia franceză.
FCSB a plătit în jur de 100.000 de euro pentru Ronny Labonne, care mai avea un an de contract cu Caen.
Pe lângă schimbările din flancurile defensivei, FCSB vrea să aducă și un mijlocaș defensiv, doi mijlocași laterali, un ”decar”, dar și un atacant central.
FCSB a avut un acord cu Anderson Ceara, mijlocaș dreapta de la Csikszereda, dar mutarea a căzut după ce brazilianului i-a fost descoperită o problemă la genunchi la vizita medicală.
Etichete: gigi becali , ricardo padurariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
Alte Sporturi
Vlad Chiricheș a primit două oferte din România
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSe pregătește lovitura: PSV negociază transferul lui Dennis Man
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăLionel Messi și-a anunțat retragerea de la naționala Argentinei!
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFederația Argentinei, reacție-fulger după ce Leo Messi s-a retras de la națională
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMirel Rădoi pleacă de la Gaziantep alături de un român! Îi reziliază contractul după doar o lună: ”Cel mai slab”
SuperLiga: Rapid – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1 La Liga: Barcelona – Rayo,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login