Universitatea Craiova s-a impus în fața lui Inter d’Escaldes cu scorul de 3-1.
Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu au oferit primele reacții și după victoria Universității și au remarcat doi fotbaliști care au făcut diferența pentru olteni.
Gică Craioveanu și Ilie Dumitrescu i-au remarcat pe Elisor și Baiaram: „Printre cei mai buni din campionat”
Cei doi invitați au analizat la emisiunea Euro Fotbal, moderată de Vali Moraru, evoluția Craiovei.
Gică Craioveanu (n.r. despre finalul meciului după ce Craiova a primit gol) :”Logic, pentru că au văzut că adversarul nu a contat. Nici ei nu s-au mai apropiat de poartă după ce au marcat.
A venit acest gol pe final, marcat de Elisor, care a liniștit meciul. Mi se pare că este unul dintre cei mai în formă atacanți din campionat.
Acum, situația este complicată. Nsimba pare să fie al treilea în momentul de față, deoarece Coelho joacă cu un singur atacant.”
Ilie Dumitrescu: „Craiova și-a respectat statutul de favorită. Mora și Bancu au jucat foarte bine și au contribuit la primele două goluri. Mora a oferit o centrare senzațională la primul gol, unde Assad s-a demarcat perfect între fundași.
Am observat o creștere în jocul lui Baiaram, care i-a pasat foarte bine lui Bancu, după care a plecat pe poziție viitoare. În această seară s-a văzut că a progresat în ultimul timp.”
VIDEO Ilie Dumitrescu și Gică Craioveanu după Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3
Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3. Au marcat Arellano / Al Hamlawi, Baiaram și Elisor. Prima victorie a oltenilor în UECL
Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 3, prin Al-Hamlawi. Atacantul palestinian a reluat cu capul centrarea lui Carlos Mora, după un duel câștigat în fața lui Pochettino, și le-a oferit oltenilor un avantaj rapid.
Doar două minute mai târziu, Ștefan Baiaram a majorat diferența. Extrema Craiovei a finalizat pasa lui Nicușor Bancu și a dus scorul la 2-0, într-un debut excelent pentru formația pregătită de Coelho.
Gazdele au încercat să revină în joc, iar David Berlanga a semnat prima ocazie importantă a andorranilor, în minutul 16. Laurențiu Popescu a intervenit excelent și a păstrat avantajul echipei sale.
După reluare, Universitatea Craiova a continuat să caute golul al treilea. În minutul 53, Vladimir Screciu a șutat de la marginea careului, însă Diaz a avut o intervenție foarte bună și a evitat majorarea scorului.
Inter d’Escaldes a rămas în joc, iar Arellano a ratat o oportunitate importantă în minutul 65. Opt minute mai târziu, același jucător a reușit să înscrie, cu un șut excelent, pe jos, care l-a învins pe Laurențiu Popescu.
Universitatea Craiova a dat lovitura decisivă în minutul 86. Simon Elisor a finalizat o fază colectivă foarte bine construită și a stabilit scorul final, 3-1. Atacantul a ajuns astfel la opt goluri în acest sezon.
Video rezumat Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăGabi Balint nu l-a menajat, după Rapid – Corvinul: ”Ce vrei să mai stabilim? Ceva e cu el”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăDortmund – Werder Bremen 3-2. Calificare decisă în prelungiri, după un meci superb. Cupa Germaniei, faza 16-imilior
Marți, 27 septembrie 2026, a început faza 16-imilor din DFB Pokal, adică Cupa Germaniei....
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăPe ce au dat vina jucătorii Rapidului, după 0-0 cu Corvinul în Cupa României
Claudiu Petrila (25 de ani) și Cristi Manea (29 de ani) au reacționat la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăDaniel Pancu, după Corvinul – Rapid: ”Foarte greu, aproape imposibil”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin

You must be logged in to post a comment Login