Gică Craioveanu, la Interviurile Digi Sport. ”Dacă nu era tata, mă lăsam de fotbal!”

• Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1

• Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1

O oră de discuții cu Gică Craioveanu e ca o oră de terapie. De râs și bună dispoziție. Are câte o poveste haioasă despre oricine. Cu ”ursuzul” Iordănescu, finul Jerry, care s-a zgârcit și nu i-a mai dat curcanii, cum era să-i fie furată statuia din Getafe, sau cum a intrat Balaci pe teren după ce și-a stins țigara.

La final, e ca și cum ai fi respirat o doză mare de aer fresh și tonic. Dar, în același timp, și senzația că-și face singur o defavoare. Că toată această latură amuzantă estompează faptul că este unul dintre cei mai lucizi și mai pregătiți analiști sportivi de la noi.

Digi Sport: Prima curiozitate: de unde atâta bună dispoziție, ‘Grande’?
Eu cred că vine, în primul rând, de la părinți. Așa m-au educat: să fiu mereu vesel, cu zâmbetul pe buze. Îmi aduc aminte că diriginta îmi spunea ‘Rânjilă’. Pe vremea aceea nu mi se părea un cuvânt foarte agreabil, dar uite că, până la urmă, mi-a prins bine în viață.

Ai întâlnit vreun coleg mai vesel decât tine? Cu cine te duelai din acest punct de vedere?
La lot, la echipa națională, cu Didi Prodan. La Craiova, cu Jerry Gane. Tersinio! Dar în general, pe vremuri era altă atmosferă, mai multă voie bună și se râdea mult mai des.

Ți-a dat și curcanii Jerry până la urmă?
Mi-a dat cinci. Iar pe ultimii patru i-a plătit Mike. Rotaru. În ‘94-‘95 am făcut un pariu cu Jerry. I-am spus că o să-i dau cel puțin cinci pase de gol, iar el a zis că-mi dă câte un curcan pentru fiecare assist. I-am dat nouă! Să dea un atacant nouă assist-uri pentru celălalt atacant – sunt multe. Iar el, zgârcitul, mi-a dat doar cinci curcani, iar de ceilalți patru a uitat.

Curcanii vii?
Da, îi tăiam și îi găteam împreună. Între timp l-am și nășit, sunt și nașul lui de nuntă, iar ultimii patru curcani zgârcitul de Gane nu i-a mai dat. Că am plecat eu în Spania și cică nu a mai avut când să mi-i dea.

Parcă ai contribuit și la transferul lui în Spania, nu?
Da, chiar mult. Eu plecasem la San Sebastian. Și a venit la mine directorul sportiv de la Osasuna să mă întrebe: ‘Gică, nu aveți în România un vârf bun?’. Pentru că aveau nevoie de unul, voiau să promoveze. Antrenor era Rafa Benitez.

Și ce i-ai zis?
‘Aaa, am la Craiova unul… E ca Romario și Bebeto la un loc’. Apoi, meci Osasuna cu Alaves. Eram în lojă, umflat în pene, Jerry pe teren. A tras vreo trei șuturi, la ultimul a scos mingea din stadion! (n.r. râde). ‘Gica, nu, stai liniștit, se vede că are talent’, ziceau. ‘Da, e obosit acum după drum’, le-am zis. (n.r. râde în hohote). I-a zăpăcit Jerry.

Pițurcă i-a dat 26 de cravate, una pentru fiecare gol marcat

În afară de curcani, ce mai primeai?
26 de cravate mi-a dat Piți. Mă dăduse afară Aurică Țicleanu de la Craiova. Eram căpitan și aveam un contract de 1.000 de dolari pe an. Eram golgheterul României, pierdusem Campionatul Mondial cu acea problemă cu nea Puiu și am cerut o mărire de salariu. ‘Cum, că tu ești un cancer, cum îți permiți să ceri o mărire de salariu?’ Și m-a dat afară Aurică. George Păunescu era patron, Arnăutu era președinte. Dar trei etape a rezistat nea Aurică antrenor la Craiova atunci. Un egal și două înfrângeri, după care a venit Piți.

Și au chemat și cancerul înapoi?
Da, au chemat cancerul înapoi. Mi-au redat banderola de căpitan, mi-au zis că sunt cel mai important jucător al echipei. Și ca să mă motiveze, Piți mi-a promis o cravată pentru fiecare gol marcat. Dădusem un gol în prima etapă, cu Național dacă nu mă înșel. Și am mai dat încă 26. Și mi-a dat 26 de cravate Piți.

Le mai ai?
Nu, că sunt la fel de bătrâne ca mine, ce să mai fac cu ele?

Întrebare capcană. Unde erai la ultimul titlu al Craiovei de dinainte de acesta?
Eram acolo și eram fericit. Îmi aduc aminte că a fost ceva senzațional. Calea București era blocată, tramvaiele nu mai circulau. Am câștigat și campionatul și Cupa României atunci. A fost o fiestă uriașă în Craiova.

Te gândeai că va urma o pauză atât de lungă?
Niciodată. Nu mi-a trecut prin cap că vor trece atâția ani fără un alt titlu. Eram convins că noi, echipa aceea, vom mai lua alte campionate. Nu mă gândeam nici că voi pleca atât de repede de la Craiova, în 95. Bine, puteam să plec mult mai repede. Nici nu debutasem încă în Divizia A când am primit o ofertă de un milion de dolari. Știu povestea Sorin Cârțu și Marcel Popescu.

De unde oferta?
Ajax a vrut să mă ia. Ajunsesem la Craiova în iarnă și am fost la un turneu de sală la Istanbul, la Galata. Am jucat acolo cu Ajax, i-a plăcut lui Mircea Petescu de mine, i-a plăcut și președintelui lui Ajax și au făcut o ofertă. Dar nu a acceptat Craiova, nu a acceptat Sorin Cârțu. A zis: ‘Vreau să-l văd întâi, să joace’. Era și echipa pe primul loc…

Deci mai bine la Craiova pe o mie de dolari pe an.
Da (n.r. râde). Dar uite, vezi tu, niciodată n-am dat importanță banilor. Și nici atunci.

Se putea înscrie la maraton după cantonamentele de la Craiova

Cum era Sorin Cârțu ca antrenor?
Foarte exigent. Nu dur, exigent. Îl avea pe Fane Cioacă preparator fizic, care era profesor de atletism. De aia tu știi că eu spun că eram o ‘căpriță de munte’.

Cum arăta un antrenament serios?
Alergam zece kilometri între Poiana Brașov și Râșnov: cinci jos, cinci sus. Cine nu se încadra în timp era pedepsit. Erau antrenamente foarte grele…

Deci dacă nu mergea cu fotbalul, puteai merge la Olimpiadă.
Eram apt, apt. Puteam să mă bat cu Bikila Abebe și cu ceilalți la maraton. Apoi a fost cu Bondrea…

Sunt celebre și cantonamentele cu Bondrea. Cum erau?
Era la fel de exigent pe pregătire fizică. Făceam Hora Unirii cu mingea medicinală în mână. Era ceva teribil, teribil… Apoi urma un exercițiu care-mi plăcea foarte mult: 200 de câte 50 de metri, sau 50 de câte 200 metri. Adică zece kilometri în total. Mi se părea ceva de groază, incredibil… Și ce făcea ca să nu trișezi? Lua 50 de pietre și le punea acolo… Noi mai încercam să ascundem câte una, dar de unde, le știa ‘Puriu’, era pregătit pentru orice. Cu Piți la fel…

Trei antrenamente pe zi?
Da. Dimineața la 7, sprinturi în pantă. La 10, antrenamentul fizic. Noi alergam spre Râșnov, pentru că erau pantele alea, știam fiecare curbă de acolo. Eu eram ultimul mereu. În fața mea, la vreo sută de metri, era Emil Sandoi. Iar la 50 de metri în spate era Piți. Cred că avea un Isuzu roșu, venea cu mașina după noi, era mereu în spatele nostru, nu exista nicio scăpare. Iar eu eram pricinos la alergare, mă certam cu Piți… ‘Omoră-mă cu mingea, fă orice, dar nu mă omorî cu alergarea ta!’ El îmi răspundea: ‘Așa o să înveți să fii pregătit fizic.’ Și, uite, vezi, peste ani mi-a prins bine.

Iordănescu era ursuz

Iordănescu era și el la fel de dur?
Da, îmi aduc aminte că am pierdut odată cu Sion. Ultimul turneu înainte de Mondialul din 94, când am avut acea discuție că mă punea să joc număr 9. Și am pierdut cu Sion, 4-2. Ne-a trezit la ora șapte dimineața și ne-a dat o oră de alegare, deși peste câteva ore aveam avion. Ne-a distrus. Am ajuns în avion terminat, cred că a fost singura dată când am dormit și eu zece minute într-un avion. Era cu disciplina nea Puiu, foarte rigid… Eu aveam 77 de kile, eram slab rău, schilod și îmi lua felia de pâine din farfurie. Îmi spunea: ‘Oltene, ești gras!’ Și eu eram printre cei mai slabi de la națională.

Dar cum reacționa dacă îi mai răspundeai? Ținea la glume?
Între ‘93 și ‘96, nu. Apoi s-a mai schimbat, nu mai era așa ursuz (n.r. râde). Îl bâzâiam… ‘Nea Puiu, mai râzi și dumneata!’. Că era un pic tristuț. Dacă ar fi fost ca jucător fundaș, îl înțelegeam. Că fundașii râd doar când semnează cecul. În rest, trebuie să fie încruntați și răi… După aia s-a mai schimbat, s-a mai relaxat, când a văzut ce echipă și ce performanțe avea. Și n-a mai fost atât de ursuz.

A ratat două turnee finale cu naționala

După ce te-a lăsat pe tine acasă în ’94.
Dar știi ce mi-a plăcut? Am vorbit acum vreun an cu dumnealui și mi-a spus că îi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat atunci. A recunoscut că a greșit față de mine. Și cu Lăcătuș la fel. Care era copilul lui, la Lăcă ținea enorm. La mine nu. (n.r. râde).

Dar cum ai trăit de acasă acele meciuri din SUA? Te gândeai că puteai fi și tu acolo?
Cum să nu-mi imaginez? Mai ales că atunci, chiar înainte să plece naționala, noi făcuserăm un turneu cu Rapid, Steaua și Dinamo. Am dat vreo șapte goluri, i-am cocoșat. Am ieșit golgheter și țin minte că frații Mihăilescu mi-au dat un televizor color. Eram într-o formă excelentă.

În ’96 iar nu ai fost, te-ai accidentat.
Da. Și veneam după o perioadă foarte bună. Mă chemase Gabi Balint și-mi spusese să nu joc ultimul meci la club. Dădusem trei goluri cu Albacete, Marca îmi dăduse premiul de jucătorul lunii în Spania. Eram într-o formă excelentă. Dar aveam derby-ul cu Athletic Bilbao. Dacă îi învingeam, erau șanse să retrogradeze, lucru care nu se întâmplase niciodată. Am câștigat cu 2-0, am marcat un gol – posibil cel mai frumos din cariera mea– și am dat și un assist. Dar în minutul 24 m-am accidentat. Îmi aduc aminte că am venit în România, la stadionul ‘23 August’, iar medicii mi-au spus că am ruptură și că voi lipsi trei-patru săptămâni. Eram în lot și trebuia să mă prezint a doua zi în cantonament și să merg la Euro.

Ai fost până la urmă în 98, singurul tău turneu final.
Da, 35 de minute (n.r. râde). Căprițele galbene cu Croația. Parcă eram pui de gostat. Urâței rău… Mie-mi mai stătea cât de cât, eram blonduț așa… Dar alții…

Cine era cel mai strident?
Gonzo cred, Stângaciu. Știu că nu se supără, că nu e pricinos. Dar dacă-l vedeam pe Gonzo într-una din serile alea la geam, îi dădeam bani de taxi… Fuugi! (n.r. râde). Nici lui Lăcă nu-i stătea prea bine. Nici lui Ilie… Înainte de meciul cu Tunisia, a intrat arbitrul în vestiar să se uite la ghete. Și când ne-a văzut pe toți blonzi, a ieșit. A început să râdă și a plecat.

Andrei Ivan i-a spus ‘Grande’

Trecem de la una la alta. De unde vine porecla ‘Grande’?
Din Spania. Și apoi nu știu cum a aflat de ea Ivan.

Andrei Ivan?
Da. Juca la Severin atunci Craiova, erau primii ani ai lui la echipă. Și i-am spus înaintea unui meci cu Dinamo că va da gol în primul sfert de oră. Și a dat în primele cinci minute. Și a pus sub tricou ‘Pentru Grande’. Și de atunci, lumea s-a obișnuit cu asta și așa a rămas. Iar când eram mic, surorile îmi spuneau ‘Gigi’. De la Gigi L’Amoroso. Iar în Spania, ‘El Abuelo de la Liga’. Că aveam 37 de ani și eram cel mai vârstnic atacant din istorie.

Dar statuia mai e la Getafe?
O furară. Adică au vrut să o fure. Au scos-o de pe soclu, au venit cu o macara mică și au dat-o jos. Dar era atât de grea – avea vreo 200 de kile. Bronz masiv.

Statuia lui Craioveanu și coiful de la Coțofenești.
Da, da. Și acum, statuia e într-o hală la Getafe. Am fost recent să facem un interviu acolo, dar nu ne-au lăsat cei de acolo, au spus că arată deplorabil. Eu le-am spus să mi-o dea mie, să o pun la mine în curte în România. Dar nu, că e patrimoniul lui Getafe, că au plătit mult pentru ea… Să-ți spun și cum a fost cu statuia. Ei au pus 11 statui în Getafe, a fost inițiativa Primăriei. Un toreador, un boxer, un pictor, un scriitor și un sportiv. Iar oamenii au votat și 70 la sută m-au ales pe mine. Pentru mine a fost ceva incredibil.

Unde ești mai apreciat? La Getafe sau Real Sociedad?
Eu spun mereu că fotbalistul pleacă, vine, se transferă, dar omul rămâne. La San Sebastian am fost desemnat cel mai iubit străin din istoria clubului.

Când clubul a împlinit 100 de ani, mi-au oferit un cadou extraordinar. La ei există o sărbătoare tradițională numită Tamborrada, iar persoana care conduce parada primește un baston, un fel de baghetă de dirijor. Până atunci îl mai primise doar Papa. Pentru mine a fost ceva uluitor, nu puteam să cred.

Coleg cu Scaloni și Iraola, l-a avut profesor pe De la Fuente

De ce nu te-ai făcut antrenor?
Am diploma. Am făcut Licența Pro. Pot să antrenez oriunde în lume. Am avut un profesor foarte bun, Luis de la Fuente, care acum e antrenorul naționalei Spaniei. Cu el am dat examenul final. Și printre colegi i-am avut pe Scaloni, Iraola, Saviola, Redondo… Și Pablo Amo, pe care îl luase Mister la națională secund.

Puteai să-ți dai seama de atunci că vor ajunge antrenori buni?
Scaloni, da. Pentru că avea acel caracter tare, drăcos. Se vedea că îi place să comande, era diferit față de ceilalți. Poate nu vedea fotbalul ca Iraola, dar era foarte ambițios, cam ca Simeone.

Ți-ar fi plăcut să fii antrenat de Simeone?
Nu… Nu aș fi rezistat. Atletico are cea mai bună echipă din istoria lor și joacă urât. Mie nu-mi place așa ceva. Grizi (n.r. Griezmann) se potrivește. Pentru că e un câștigător pur. Dar uită-te la Alvarez. Care a suferit mult la început. Îmi aduc aminte de Arda, turcul. Când s-a enervat și a aruncat cu gheata.

Ar vrea să-l joace pe Hannibal Lecter

Crezi că ai fi fost mai bun antrenor decât actor?
Nici nu e greu! (n.r. râde). Știi cum a fost cu actoria? Eu am participat la reclamele acelea cu Digi. Care au fost foarte apreciate atunci, au fost și premiate. Aveam ceva mai mult păr atunci. Acum am rămas fără ‘mochetă’, că a bătut foarte tare vântul. (n.r. râde). Și aveam și zalele de aur. I-a plăcut lui Iura de mine în reclamele astea și m-a chemat în film. Dar știa că nu sunt actor și că sunt bun doar la comedie. Dacă mă scoți din comedie, mă omori.

Ce personaj ți-ar plăcea să joci, dacă ai putea alege orice rol?
Tăcerea mieilor. Hannibal.

Adică să fii criminalul.
Da, mi-a plăcut foarte mult. Apropo, m-a sunat Sir Anthony Hopkins să mă felicite după film. Mi-a spus: ‘Sir Gică, felicitări pentru rol!’ (n.r. râde). E un actor uriaș. Poate să înterpreteze orice rol. Dar revenind la filmul meu, aveam o scenă cu o frază în engleză. Iar eu nu vorbesc engleză. Am avut 200 de profesori, dar nu s-a lipit de mine engleza neam. Vorbesc spaniolă, franceză, mă descurc și în italiană, dar engleza nu. Știu cuvinte, dar nu pot să leg o frază. Și i-am zis regizorului: ‘Dacă vrei să pierdem două zile de filmări, facem scena asta. Dar eu nu pot să spun replica asta, n-am cum’.

A adus Cenaclul Flacăra la Săftica

Vorbeam de echipa națională înainte. Și îmi aduc aminte și de un cenaclu Flacăra la care ai luat parte. Cum a fost?
Puțină lume știe povestea. Eu am vorbit cu Adrian Păunescu și l-am convins să vină. Plus că la Săftica, la echipa națională, nu intra nici pasărea cerului. Și a venit Adrian Păunescu cu Cenaclul. Au venit pentru o oră, dar au stat mult mai mult. Că le-a plăcut băieților, dar și lui nea Puiu. I-a plăcut după aia ‘Puriului’.

Dar ai fost și când a venit președintele Emil Constantinescu?
Vrei să-ți spun în engleză? Of course că am fost. Și cred că am fost printre puținii nebuni care au râs. Și nu mi-e rușine să recunosc.

N-ai putut să te abții.
Cum să te abții? Râdeam cu lacrimi. E greu cu coțofana. A luat el mingea să jongleze… Nea Emile… S-a dezechilibrat și era să cadă pe acolo. A fost show. El s-a înroșit tot, îți dai seama.

A jucat alături de idolul Balaci

Când erai mic, cine voiai să fii?
Balaci. Ilie Balaci. Deși tata era bolnav cu Steaua. De frica lui, că atunci când se uita la mine nu știam pe unde să mă ascund – spuneam că țin cu Steaua. Dar când puteam, fugeam la Craiova. Pe scara noastră 18 persoane țineau cu Craiova, unul cu Dinamo și tata cu Steaua.

Păi, și când jucai la Craiova împotriva Stelei, tatăl tău cu cine ținea?
Cu Steaua. Tata n-a fost niciodată la vreun meci de-al meu. Am spus-o și o voi spune toată viața. Nu a fost la niciun meci. Juca Steaua cu Craiova, îmi spunea: ‘Să dai tu patru goluri, dar să câștige Steaua’. Știu că multă lume nu crede, dar ăsta era tata. ‘Vă băturăm!’, așa zicea. ‘Să mânânci cu poftă!’, îi răspundeam.

Dar cu Balaci ai și jucat, nu? La Drobeta Turnu Severin.
Eu jucam la Slatina și el a venit acasă la mine. A vorbit cu părinții mei, că tata nu voia să plec de lângă el. Și nu știu cum l-a convins și am plecat la Severin. Și era un meci cu Flacăra Moreni, parcă, 1-0 pentru noi. Și Ilie fuma pe bancă, așa era atunci. La un moment dat s-a ridicat, a mai tras două fumuri, a stins țigara cu piciorul și a intrat pe teren. A dat trei goluri și mie două pase de gol. După care, după vreo 20-30 de minute a ieșit. Un geniu. Era ceva incredibil. Am și stat cu el în casă atunci.

Cum așa?
Păi, președintele clubului n-a mai avut bani să ne plătească hotelul celor care nu eram din oraș. Și ne-au dat afară de la hotel. Pe mine m-a luat Ilie la el. Cam o lună am stat așa. Până n-a mai suportat nici Ilie, că nu mai erau bani deloc. Și eu aveam de luat 100.000 de lei, n-am mai primit nimic. Și erau bani atunci, în 90. Îți luai o casă, mașină…

Când ai început fotbalul mare?
Am debutat la Constructorul Slatina la 17 ani. Mi-au făcut un contract care nu era prea valabil… și aveam exact același salariu ca tata: 2.400 de lei.

Dar prima mașină?
Când am ajuns la Craiova, un Oltcit TRS. Era d-ăla cu draci pe el, turbo. Alerga… Dar era micuț, cutie de chibrituri. Dar cine a prins vremurile acelea știe că era o mașină chiar top.

A fost aproape să se lase de fotbal

Ce oferte ai avut să te transferi afară?
Eu am plecat foarte târziu. Pentru că am fost foarte căpos. Eu nu am vrut să plec decât în Spania, pentru că-mi plăcea campionatul de acolo. Mă, Gicane, care sunt calitățile tale: astea, astea, astea. Unde ai crede tu că te-ai potrivi? În Spania. Se atacă foarte mult, nu se apără… Pentru că eu nu am știut să mă apăr niciodată. Și am avut multe oferte. În afară de cea de la Ajax. Din Franța m-au vrut. S-a vorbit atunci de Bordeaux, de Toulouse. Când am jucat cu PSG în ‘93 cu Craiova, mai mulți scouteri au venit să mă vadă atunci. Și a fost un meci la Craiova cu Steaua, 3-1, în care am dat două goluri. Și de la Austria Viena am avut ofertă.

Și de ce nu te-ai dus, totuși?
Păi, am vrut doar Spania. Și am așteptat să vină ofertă din Spania. Dar apropo de PSG, am avut febră 39 când am jucat cu ei. Tot atât am avut și când am jucat finala Cupei din 93. Eu am avut de mic, de la trei luni o pneumonie care s-a transformat în astm bronșic. Între 15 și 17 ani aproape că n-am putut juca fotbal. Nu rezistam la efort, mă sufocam.

Ai fost aproape să te lași de fotbal atunci?
Dacă nu era tata, da. De asta l-am admirat tot timpul. Era atât de obositor cu fotbalul lui, că a cerut la partid aprobare, că doar ei semnau, să mă ducă la Slănic Moldova doi ani la rând. Stăteam acolo câte 8-10 ore pe zi în salină, apoi mergeam la o policlinică și-mi băgau tubul ăla de oxigen să respir. Și puțin câte puțin am început să-mi revin. Și am început să rezist la efort. Pentru că altfel, nu cred că aș mai fi putut juca. Deci datorită lui tata. Dar eram bun și la școală.

La ce materie?
Matematică. Mama mi-a dat singura palmă din viață la 13-14 ani când am luat un 9 la matematică. Profesorul meu, domnul Ungureanu, spunea că o să fiu geniu. Îmi plăcea enorm matematica.

Putea să ajungă la Dinamo

Deci, dacă n-ai fi fost fotbalist ce ai fi fost?
Cântăreț, că semăn cu Sting. Glumesc, n-am niciun talent în zona asta. Doar Gabi Balint cântă mai rău decât mine.

Dar cu transferul la Craiova cum a fost? Ce oferte ai mai avut atunci?
Dinamo. 15.000 îmi dădea domnul Ianul. Am jucat un meci, iarna lui ‘90 spre ‘91, pe 23 August. Cei mai promițători jucători din diviziile inferioare. Și după acel trial, Dinamo l-a luat pe Gerstenmayer, iar Craiova pe mine. Dar atunci a venit domnul Ianul și mi-a oferit 15.000 de dolari.

Și Craiova cât?
O mie! (n.r. râde). Și am ales Craiova. Poți să spui că am fost nebun.

Cele mai multe goluri și meciuri în Spania

În încheiere, un mic exercițiu. Cine a fost jucătorul mai bun, Craioveanu sau Mitriță?
Păi, să ne uităm pe date. Pe Mitriță l-am dus la 14 ani la Villarreal. Ar fi ca și cum aș spune că sunt mai bun decât propriul meu copil. Nu fac asta.

Dar Craioveanu sau Mihăilă?
Tot la date trebuie să te uiți.

Craioveanu sau Adi Ilie?
El a avut mai mult succes că a câștigat mai multe titluri.

Tu ai avut mai multe goluri.
În Spania nu mă poți compara cu nimeni. Sunt jucătorul cu cele mai multe meciuri și cele mai multe goluri marcate: 330 de meciuri și 70 de goluri. Despre un jucător trebuie să vorbească datele. Și pe date nu știu dacă mă bate cineva.

Video cu emisiunea Interviurile Digi Sport, la care Gheorghe Craoveanu a fost invitat special

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Etichete: gica craioveanu , radu dragut , interviuri , bogdan pop , grande craioveanu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News