-
Tenis: WTA Iași, ziua 3, miercuri, 12:00, DGS 2
-
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:25, DGS 1
Infantino este criticat aspru din cauza prieteniei sale cu Donald Trump, președintele SUA. Șeful FIFA a izbucnit un adevărat scandal după ce s-a implicat în anularea cartonașului primit de Folarin Balogun, atacantul Statelor Unite ale Americii.
Organizația pentru drepturile omului FairSquare a anunțat că va sesiza Comisia de Etică a Comitetului Internațional Olimpic (CIO), acuzându-l pe președintele FIFA că a încălcat în repetate rânduri principiul neutralității politice, conform sport.es.
Infantino este membru al CIO, iar această calitate îl obligă să respecte prevederile Cartei Olimpice, care stipulează că membrii forului trebuie să acționeze independent de orice influență sau interes politic ori comercial.
Relația lui Gianni Infantino cu Donald Trump, în centrul criticilor după ce s-a întâmplat la Cupa Mondială
Nemulțumirile FairSquare vizează apropierea dintre Gianni Infantino și președintele Statelor Unite, Donald Trump. În ultimele luni, liderul FIFA a participat la mai multe evenimente alături de șeful statului american și a făcut declarații apreciative la adresa politicilor promovate de acesta.
Unul dintre episoadele care au atras atenția a avut loc în februarie, când Infantino a fost prezent la reuniunea „Consiliului pentru Pace”, organizată de Donald Trump, purtând o șapcă roșie inscripționată cu „USA” și „45-47”, o referire la cele două mandate prezidențiale ale liderului republican.
La acel moment, CIO a respins criticile și a transmis că nu vede motive pentru deschiderea unei proceduri disciplinare.
CIO: ”Dacă va exista o plângere, aceasta va fi analizată”
Întrebată despre relația dintre Infantino și Donald Trump, președinta CIO, Kirsty Coventry, a precizat că instituția nu primise până acum nicio sesizare oficială.
„Din câte știu, Comisia de Etică nu a primit nicio plângere în această privință. Evident, dacă va primi una, o va analiza”, a declarat Coventry.
Conform regulamentelor CIO, orice persoană sau organizație poate sesiza Comisia de Etică atunci când consideră că un membru al forului a încălcat principiile prevăzute în Carta Olimpică.
FairSquare l-a reclamat și la FIFA
Nu este pentru prima dată când FairSquare îl acuză pe Gianni Infantino de încălcarea principiului neutralității.
În decembrie anul trecut, organizația a depus o plângere și la Comisia de Etică a FIFA, susținând că președintele forului fotbalistic a încălcat în mod repetat propriile reguli privind neutralitatea politică. Demersului i s-a alăturat ulterior și Federația Norvegiană de Fotbal.
Până în prezent, FairSquare susține că nu există informații potrivit cărora FIFA ar fi deschis o anchetă în urma acelei sesizări.
Etichete: gianni infantino , donald trump , gianni infantino reclamat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAston Villa, performanță remarcabilă în Champions League! Etalon pentru fotbalul britanic
Aston Villa a ajuns la trei succese consecutive în UEFA Champions League, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIstvan Kovacs, lăudat de spanioli după Real Madrid – Leipzig 4-1! Singurul reproş adus de Marca: „De-ale lui”
Istvan Kovacs a revenit în UEFA Champions League, la meciul dintre Real Madrid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAustin, șansa lui Kimi la marele pot. Analiza lui Adrian Georgescu, înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite
Circuitul de la Austin e unul dintre acele trasee extrem de complexe, ce conține...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCristi Chivu, dat pe spate de un jucător după Inter – Şahtior 1-0: „Cu toţii avem de învăţat de la el”. Cum l-a numit pe Bastoni
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login