Lider în SuperLiga, cu 29 de puncte acumulate în primele 12 etape, Dinamo se pregătește pentru un duel important în deplasare.
”Câinii” vor întâlni CFR Cluj duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, în etapa a 13-a, iar veștile despre recuperarea celor doi jucători pot reprezenta un motiv de optimism pentru stafful tehnic.
George Pușcaș, aproape de revenirea în lotul lui Dinamo
Dincolo de duelul din Gruia, veștile sunt încurajatoare și în privința lotului, George Pușcaș ar putea fi inclus în lot chiar pentru partida cu UTA Arad, programată în etapa următoare, în timp ce Alex Musi ar urma să reia antrenamentele la capacitate maximă de săptămâna viitoare.
Atacantul nu a mai evoluat într-un meci oficial din 16 mai. La începutul lunii iunie, acesta a fost operat la Londra din cauza unei hernii inghinale, iar intervenția medicală a fost urmată de complicații care i-au întârziat revenirea pe teren.
Informațiile au fost oferite de Ștefan Știucă, crainicul lui Dinamo și moderatorul emisiunilor de pe 48TV, canalul oficial al clubului.
„George Pușcaș se antrenează, încă nu se bagă la dueluri. Săptămâna asta a început duelurile pentru minge. Cred că săptămâna viitoare e în lot și George. El a început pregătirea alături de echipă, dar nu se bagă la dueluri.
Se simte bine, poate să înfigă piciorul în teren, poate să pună vârful, să plece de pe un picior pe altul, să facă pivotare pe vârf. El nu putea. În primul și în primul rând, nu mai avea demaraj, i se bloca piciorul în iarbă”, a dezvăluit Ștefan Știucă pentru Radio Dinamo 1948.

Dacă recuperarea va continua fără probleme, Pușcaș ar putea fi o soluție pentru compartimentul ofensiv al lui Dinamo în confruntarea cu UTA Arad. Totuși, includerea sa în lot nu a fost confirmată oficial.
Alex Musi revine la antrenamentele normale după accidentarea la genunchi
Veștile sunt încurajatoare și în cazul lui Alex Musi. Extrema stângă a fost unul dintre jucătorii importanți ai lui Dinamo în debutul sezonului, reușind patru goluri și o pasă decisivă în cele opt apariții bifate înainte de accidentare.
În luna septembrie, fotbalistul în vârstă de 22 de ani a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng, după o leziune de menisc.

Recuperarea sa pare să decurgă însă conform așteptărilor, iar revenirea la antrenamentele desfășurate la intensitate maximă este programată pentru săptămâna viitoare.
Ștefan Știucă a dezvăluit că a discutat recent cu Musi, care i-a transmis că se simte foarte bine și că genunchiul nu îi mai creează problemele resimțite înaintea operației.
„Am vorbit cu Musi aseară, după sesiunea de recuperare. Mi-a zis că e beton, beton piciorul, citez din ce mi-a spus el. Mi-a zis că e bine genunchiul și că de săptămâna viitoare intră la antrenamente full. Musi era încântat de recuperare, a zis că nu mai «scârțâie», nu mai «trosnește» ca înainte.
El avea niște probleme cu genunchiul, dar nu și-a dat seama. Are un mindset foarte bun în privința accidentărilor. Era în maximă formă, selecționat la națională, și s-a accidentat. A zis că de săptămâna viitoare e full și se simte excepțional”, a povestit Ștefan Știucă.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăSe montează peluză mobilă la un stadion din SuperLiga! Anunțul președintelui: „Avem termen un an”
Potrivit regulamentului în vigoare, Csikszereda nu mai avea voie să joace pe stadionul propriu în sezonul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăSporting – Academica Viseu 0-1, ACUM, în direct la Digi Sport 2
Sporting Lisabona primește vizita nou-promovatei Academica Viseu în etapa cu numărul nouă din campionatul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăKylian Mbappe a intrat în istorie, după ce a marcat în Barcelona – Real Madrid! Borna atinsă de francez
Kylian Mbappe (27 de ani) a deschis scorul în ”El Clasico”, în minutul 41...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăA ”tras” fără avertisment! De nicăieri, Gigi Becali a luat la țintă un jucător: ”Ce, e mare fotbalist? Nu-mi plac ăștia”
Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, la scurt...
De admin


You must be logged in to post a comment Login