Connect with us

Alte Sporturi

FRF a decis! Echipele care n-au drept de promovare în SuperLiga

  • admin
FRF a decis! Echipele care n au drept de promovare în SuperLiga

  • Liga Națiunilor: Olanda – Germania, joi, 21:45, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Portugalia – Țara Galilor, joi, 21:45 DGS 2

După primele etape ale campionatului, pe locurile de play-off se află CSM Slatina, Poli Timișoara, CSM Reșița, FC Bacău, Chindia Târgoviște și SC Popești Leordeni. Dintre acestea, Slatina și Popești Leordeni se numără printre cluburile care nu au drept de promovare în SuperLigă.

Cele 11 echipe din Liga 2 care n-au drept de promovare în SuperLiga

Oficialii de la Casa Fotbalului au precizat că aceste cluburi nu pot deveni membre ale Ligii Profesioniste de Fotbal, condiție obligatorie pentru accesul în primul eșalon.

”Cluburile din Liga 2 care nu pot promova în Superligă deoarece nu se pot afilia la Liga Profesionistă de Fotbal, având în vedere forma de organizare, sunt:

  • Club Sportiv – Sport Club Popeşti Leordeni
  • Club Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr
  • Club Sportiv Comunal Dumbrăviţa
  • Clubul Sportiv Afumaţi
  • Clubul Sportiv al Armatei – Steaua
  • Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti
  • Clubul Sportiv Gloria Bistriţa
  • Clubul Sportiv Local Ştefăneştii de Jos
  • Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare
  • Clubul Sportiv Municipal Slatina
  • Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, au precizat cei de la FRF, conform fanatik.ro.

În contextul actualului sezon, dintre formațiile promovate recent în Liga 2, doar Cetatea Suceava îndeplinește condițiile necesare pentru a putea obține accesul în SuperLigă, având o structură bazată majoritar pe capital privat.

Celelalte echipe aflate pe lista FRF pot participa în continuare la lupta pentru calificarea în play-off, însă regulamentul care va intra în vigoare din 2028 le va exclude inclusiv din cursa pentru primele șase poziții ale clasamentului.

Procesul de licențiere poate modifica lista cluburilor cu drept de promovare

Pe lângă criteriile privind forma de organizare, cluburile din eșalonul secund trebuie să treacă și prin procedura de licențiere pentru a putea promova. În fiecare an, dosarele sunt analizate de Comisia de Licențiere, iar îndeplinirea tuturor condițiilor nu este garantată.

Un exemplu recent este FC Bihor, formație care, în sezonul trecut, a pierdut dreptul de promovare după ce nu a respectat una dintre cerințele prevăzute în regulament, referitoare la existența unei echipe feminine la categoria U15.

Potrivit informațiilor oferite de FRF, termenul-limită pentru depunerea documentației necesare obținerii licenței de SuperLigă este 25 martie 2027. Hotărârile Comisiei de Licențiere ar urma să fie comunicate până la 7 mai, iar eventualele apeluri vor putea fi soluționate până la 18 mai. Federația a precizat însă că regulamentul pentru sezonul respectiv nu este încă aprobat definitiv, astfel că pot apărea ajustări minore ale calendarului.

  • CSM Slatina, Gloria Bistrița, CS Afumați, CSC Dumbrăvița, CSC Șelimbăr, Steaua, CS Dinamo, Olimpia Satu Mare, CSL Ștefăneștii de Jos, SCM Râmnicu Vâlcea și SC Popești Leordeni nu au drept de promovare în SuperLiga, la finalul sezonului 2026-2027.

Etichete: meciuri liga 2 , echipe fără drept de promovare , criterii de licențiere , proces licențiere


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi