-
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1
-
Europa League: Celta Vigo – Juventus, joi, 22:00, DGS 2
Ianis Hagi mai are contract cu Alanyaspor până în vara anului 2027, dar în ultima perioadă, în presa din Franța au apărut mai multe informații potrivit cărora este pe lista celor Marseille. Cele două părți ar fi bătut deja palma, iar internaționalul român ar fi așteptat la Marsilia. Conducătorii clubului francez au fost inclusiv la București pentru a-l urmări pe internaționalul român.
Transferul lui Ianis Hagi la Marseille, momentan sub semnul întrebării: clubul francez ar putea primi noi sancțiuni de la DNCG
Chiar dacă are un acord cu Marseille, Ianis Hagi încă nu e sigur că ar putea face pasul către Marseille în perioada de mercato din ianuarie. Clubul francez are în continuare interdicție la transferuri din cauza problemelor financiare, iar situația ar putea rămâne blocată cel puțin până în vara lui 2027, anunță cei de la L’Equipe.
Direcția Națională de Control a Gestionării (DNCG), organismul de supraveghere financiară al fotbalului francez, ar urma să ia o decizie în privința celor de la Marseille, care în acest moment nu sună bine.
Clubul Marseille nu și-ar fi respectat promisiunile financiare de la startul sezonului, iar la final de noiembrie DNCG ar putea menține în continuare interdicția la transferuri și să dicteze o penalizare de puncte pentru startul sezonului următor din Ligue 1. O retrogradare a echipei nu este luată în calcul, precizează sursa citată.
”În plus, având în vedere situația financiară a clubului, pare puțin probabil, dacă nu chiar imposibil, ca aceștia să își poată întări lotul în perioada de transferuri de iarnă. Aflată într-o poziție dificilă, OM – în prezent pe locul 13 în Ligue 1 după șase etape – riscă, dimpotrivă, să-și vadă clasamentul slăbit și mai mult, în timp ce vânzările unor jucători anume ar putea permite conducerii clubului să relaxeze într-o oarecare măsură restricțiile financiare impuse de DNCG”, au precizat cei de la getfootballnewsfrance.com.
Chiar dacă ar debloca interdicția la transferuri, Marseille ar trebui să ajungă și la un acord cu Alanyaspor pentru transferul lui Ianis Hagi, întrucât românul mai are contract cu turcii până la finalul stagiunii. Rămâne de văzut cum se vor desfășura lucrurile în perioada următoare.
- Patru meciuri și o pasă de gol are Ianis Hagi în acest sezon la Alanyaspor
- 1.800.000 de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt
Ianis Hagi e căsătorit cu Elena Tănase și împreună au un băiețel
Galerie Foto
Ianis Hagi a mai jucat doar la Alaves în top 5 campionate din Europa
Pentru Ianis Hagi ar fi cu adevărat transferul carierei, mai ales că Marseille este una dintre cele mai importante grupări din prima ligă a Franței.
În TOP 5 campionate, Ianis Hagi a mai evoluat doar pentru Alaves, în stagiunea 2023/2024 din La Liga. Luceafărul București, Viitorul, Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves sunt cluburile la care a mai fost legitimat mijlocașul în carieră.
- 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com. În 2022, ”Prințul” era evaluat la 7 milioane de euro de către același site de specialitate.
- 34 de meciuri are Hagi jucate la Alanyaspor
- Cinci goluri și trei pase decisive are Ianis Hagi la Alanyaspor
Ianis Hagi a jucat în România – Suedia 0-1, meci din Liga Națiunilor. VIDEO cu rezumatul meciului
Programul României în grupa din Liga B a Ligii Națiunilor
Clasamentul Grupei B4 din Liga Națiunilor
Etichete: transfer , ianis hagi , transfer ianis hagi , ianis hagi marseille
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
OUT de la FCSB: ”Nu va mai intra în calculele lor”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăIoan Varga a ieșit la atac și i-a acuzat direct: ”Nu mai las eu pe nimeni”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCătălin Cîrjan, afectat: ”Eram la echipa națională când am aflat vestea”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăPSG s-a decis: 140.000.000€ pentru transferul lui Desire Doue
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăLista lui Victor Pițurcă! Cei 4 antrenori propuși pentru SuperLiga României: ”E posibil așa ceva?”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login