
Transferat gratis de formația din Bănie, fotbalistul iberic nu a fost reținut în lotul cu care Costel Gâlcă încearcă să câștige campionatul.
Cu 8 apariții pentru ”juveți”, jucătorul cu profil defensiv va juca în a doua parte a sezonului în fotbalul spaniol.
Grego Sierra și-a găsit echipă
La 5 zile după ce s-a despărțit de olteni, Grego Sierra a semnat un contract valabil cu FC Burgos, formație din liga a doua.
”Fundașul central Grego Sierra se întoarce acasă, la FC Burgos.
Fundașul experimentat, care a jucat deja pentru clubul alb-negru în sezoanele 2021/2022 și 2023/2024, se întoarce la echipa antrenată de Luis Miguel Ramis pentru restul sezonului și următorul în întregime, cu opțiunea de încă unul în funcție de obiective.
Bine ai revenit, Grego!”, a fost comunicatul emis de FC Burgos.
În tricoul celor de la FC Burgos, Grego Sierra a marcat 6 goluri în 87 partide.
Costel Gâlcă: ”Era greu să-l oprim dacă nu era cu mintea aici”
Într-o conferință de presă, Costel Gâlcă a anunțat că Sierra a plecat deoarece nu mai era cu mintea la clubul din Superliga.
”A mai plecat şi Sierra (n.r. – Gregorio Sierra, 31 de ani), dar din cauza unor probleme personale, nu am renunţat noi la el. Putea să ne ajute, dar era greu să-l oprim dacă nu era cu mintea aici.
Are nişte probleme personale, era greu să mai continue cu noi”, a spus Costel Gâlcă.
Sierra a mai evoluat în carieră pe la formații precum Sabadell sau Numancia (Spania).
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDupă eliminarea din Europa League, Mihai Rotaru i-a decis viitorul lui Filipe Coelho
Universitatea Craiova a ratat calificarea în faza principală din Europa League, după un final...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCine va câștiga US Open 2026? Pronostic și 5.000 de lei în Pariuri Gratuite de la MrBit (P)
Turneul are și o miză suplimentară pentru fanii de pariuri sportive online. MrBit a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdrian Mihalcea și-a spus oful înaintea partidei cu FCSB: ”Nu e normal”
UTA Arad are parte de un start dificil de sezon. Echipa lui Adrian Mihalcea...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJulian Alvarez, aproape de mutarea la Arsenal? Argentinianul a lipsit a treia zi consecutivă de la antrenamentele lui Atletico
Prin urmare, el va rata meciul de sâmbătă împotriva echipei Sevilla, din cadrul etapei...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login